Maia Sandu donează premiul internațional obținut pentru dezvoltarea satului natal Risipeni
1747
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit astăzi Premiul Reinhard Mohn 2025, oferit de Fundația Bertelsmann, ca apreciere pentru eforturile sale de întărire a democrației, promovare a statului de drept și modernizare a Moldovei. Premiul include și o sumă de 100.000 de euro, pe care șefa statului a anunțat că o va dona pentru proiecte de dezvoltare în satul său natal, Risipeni, din raionul Fălești.
În cadrul ceremoniei de la Gütersloh, la care a participat și Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, Maia Sandu a subliniat că premiul este o recunoaștere nu doar a muncii sale, ci și un omagiu pentru cetățenii Republicii Moldova care, prin efortul lor constant, contribuie la formarea unei țări libere, prospere și democratice.
„În fiecare zi, moldovenii lucrează pentru o Moldovă mai puternică, liberă și democratică. Eforturile lor sunt recunoscute și de partenerii internaționali. Acest premiu este despre oameni și comunități, despre curajul de a avea încredere într-un viitor mai bun. De aceea, am decis să donez suma acestui premiu pentru proiecte de dezvoltare în satul meu natal, Risipeni”, a afirmat Președinta Maia Sandu.
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a menționat în discursul său că „Moldova este o țară mică, dar cu inimă mare, iar hotărârea și curajul Președintei Maia Sandu sunt apreciate la nivel global. Germania va continua să sprijine Moldova pe parcursul său către integrarea europeană.”
Premiul a fost acordat și antreprenorului german Michael Otto, recunoscut pentru contribuțiile sale în protecția mediului și responsabilitatea socială. În 1993, acesta a fondat Fundația pentru Protecția Mediului Michael Otto, care încurajează dialogul și proiectele legate de problemele de mediu.
Fundația Bertelsmann, cu sediul în Gütersloh, Germania, este o organizație non-profit înființată în 1977 de Reinhard Mohn și este una dintre cele mai mari fundații din Germania. Aceasta dezvoltă proiecte de cercetare, soluții inovatoare și susține reforme democratice. Premiul Reinhard-Mohn este decernat din 2011, o dată la doi ani, pentru soluții inovatoare la provocările sociale și politice actuale. Printre laureații anteriori se numără fostul Președinte al Germaniei Joachim Gauck, fostul Președinte al Estoniei Toomas Hendrik Ilves, fosta Președintă a Bundestagului Rita Süssmuth și ex-Secretarul General al ONU Kofi Annan.
Discursul integral tradus în limba română poate fi citit AICI.
30.04.2026
12:37
79
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
217
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
311
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
294
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
223
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
246
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
30.04.2026
09:18
319
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
30.04.2026
09:03
342
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
08:41
380
Horoscopul zilei 30.04.2026
30.04.2026
05:06
449
Amazon și Meta presează autoritățile din India să limiteze dominația Google Pay și PhonePe în plățile UPI
30.04.2026
12:37
53
Alertă meteo cod galben de îngheț pentru 01.05.2026
30.04.2026
11:57
214
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
30.04.2026
11:20
309
Maia Sandu, la învestirea noului Procuror General: „Cel mai mare risc pentru integrarea europeană ține de capacitatea noastră de a clădi un stat de drept autentic”
30.04.2026
11:02
292
Alexandru Machidon a depus jurământul și a preluat oficial mandatul de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
10:59
221
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
30.04.2026
10:30
243
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
30.04.2026
09:18
317
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
30.04.2026
09:03
340
Maia Sandu l-a numit prin decret pe Alexandru Machidon în funcția de Procuror General al Republicii Moldova
30.04.2026
08:41
378
Horoscopul zilei 30.04.2026
30.04.2026
05:06
448
Amazon și Meta presează autoritățile din India să limiteze dominația Google Pay și PhonePe în plățile UPI
30.04.2026
03:57
417
Meta înghite miliarde la Reality Labs și pregătește cheltuieli uriașe pentru AI, în ciuda profitului record
30.04.2026
03:48
427
Afacerea de cloud a Amazon explodează datorită boomului AI, dar cheltuielile de capital apasă puternic pe fluxul de numerar liber
30.04.2026
03:38
402
Satya Nadella mizează pe noul acord cu OpenAI pentru a impulsiona dominația Microsoft în inteligența artificială
30.04.2026
03:25
467
Anthropic ia în calcul o nouă rundă de finanțare de 50 de miliarde de dolari, la o evaluare de până la 900 de miliarde, înainte de un posibil IPO
30.04.2026
02:32
500
Microsoft anunță peste 20 de milioane de utilizatori plătitori pentru Copilot, cu un nivel de utilizare comparabil cu Outlook
30.04.2026
02:26
462
Google Cloud depășește pragul de 20 de miliarde de dolari, dar creșterea este limitată de lipsa capacității de procesare
30.04.2026
01:12
440
Google ajunge la 350 de milioane de abonamente plătite, impulsionat de YouTube Premium și Google One
30.04.2026
00:54
505
Startup-ul Zap Energy schimbă strategia: de la fuziune la construirea unui reactor de fisiune pentru a alimenta boomul centrelor de date AI
29.04.2026
20:28
602
Cer mai senin și aer mai răcoros în Republica Moldova, joi, 30 aprilie 2026
631
Semnele timpurii ale bolilor osoase și articulare: cum recunoști durerile, rigiditatea și riscul de osteoporoză
29.04.2026
18:09
603
Startupul american Firestorm Labs strânge 82 de milioane de dolari pentru fabrici de drone în containere maritime, lângă linia frontului
29.04.2026
17:56
613
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie–31 mai 2026, dintr-un fond de 110 milioane lei
608
Moldova deschide negocierile cu China pentru un acord care va simplifica transportul rutier de mărfuri și pasageri
29.04.2026
17:45
683
Guvernul schimbă regulile pentru doctorat: noi criterii de admitere, doctorat industrial și aliniere la standardele europene
29.04.2026
17:44
539
Guvernul compensează integral acciza la motorina fermierilor pentru perioada 1 martie-31 mai 2026, cu un fond de 110 milioane de lei
VIDEO // Marii campioni ai tenisului MONDIAL Simona Halep și Juan Martin del Potro vin la Chișinău
Universitățile din Republica Moldova introduc mecanism național de toleranță zero față de hărțuirea sexuală în mediul academic
Guvernul lansează Sub-consiliul pentru Inteligență Artificială și Cercetare Aplicată, nouă platformă strategică pentru inovare în Republica Moldova
Prima grupă de creșă din Hîncești, deschisă la Grădinița nr. 4 cu sprijinul UNICEF, maib și Primăriei
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.28
1 RON
3.97
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39









Inapoi














