Maia Sandu, de Ziua Nistrului la Talmaza: festival cu dansuri, tradiții și apel la protejarea râului
2866
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat astăzi la Festivalul „Dansul Vetrelor Nistrene”, organizat la Talmaza cu ocazia Zilei Nistrului.
Pe malul Nistrului, muzica, dansurile populare, meșteșugurile și bucatele pregătite de gospodarii din regiune au adunat laolaltă oameni din diferite localități, dar și tradiții păstrate cu grijă în fiecare casă.
Șefa statului a menționat că astfel de evenimente contribuie semnificativ la păstrarea obiceiurilor și a valorilor care unesc comunitățile. Aceste manifestări culturale oferă spațiu pentru întâlniri, pentru dialog între generații și pentru continuitatea identității noastre.
„A fost o zi în care muzica și voia bună au răsunat pe malul Nistrului, amintindu-ne cât de important este să păstrăm vii obiceiurile și valorile care ne aduc împreună”, a spus Președinta Maia Sandu.
Totodată, șefa statului a subliniat importanța protejării râului Nistru și a naturii. Ea a evidențiat responsabilitatea comună de a păstra frumusețea acestor locuri pentru generațiile viitoare, astfel încât și copiii de azi, dar și cei de mîine să se poată bucura de aceste peisaje și de tradițiile care le însoțesc.
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia






























