Maia Sandu a discutat cu Valeriu Streleț despre preluarea conducerii PLDM


Președintele interimar al Partidului Liberal Democrat din Moldova, Valeriu Streleț, admite că ar putea exista premize pentru ca Maia Sandu să devină o figură importantă în PLDM.
„Noi ne-am dori ca mai mulți colegi care au plecat de la noi sau s-au distanțat de partid să revină, inclusiv Maia Sandu. Cu Maia am comunicat foarte des atât în perioada când negociam înaintarea ei la funcția de prim-ministru, cât și ulterior. Și astăzi (joi - n.r.) am vorbit. Dânsa a spus că implicarea sa în PLDM va depinde de activitățile noastre ulterioare ca partid. Cât de convingători vom fi în acțiunile de reforme. Ar putea exista premize pentru ca Maia să devină o figură importantă în partid. Dacă va fi nevoie, eu sunt gata să plec fără ezitare”, a declarat Streleț, ieri-seară, în cadrul emisiunii „Interpol” de la TV 7.
Președintele interimar al PLDM este de părere că formațiunea trebuie să își aleagă cât de curând un nou președinte, iar acest lucru s-ar putea întâmpla până la sfârșitul acestui an.
Precizăm că și alți deputați liberal-democrați au menționat că și-ar dori-o pe Maia Sandu în fruntea partidului.
Fosta ministră a Educației a declarat anterior că, deocamdată, singura formulă în care crede că se poate implica în politică este să candideze la funcția de președinte al republicii în cazul în care procedura de alegere a șefului statului ar fi schimbată, iar acesta ar fi votat direct de cetățeni.









































































