LISTĂ // Alți 375 de angajați din sistemul medical care s-au infectat cu COVID-19 vor primi câte 16 000 de lei
1648
Guvernul a alocat astăzi șase milioane de lei din Fondul de intervenție al Executivului pentru acordarea indemnizațiilor unice, în valoare de câte 16 000 de lei, pentru angajații din sistemul medical care s-au infectat cu COVID-19.
Cei mai mulți bani, peste 2,416 milioane de lei, vor fi distribuiți de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, dar și de către Consiliul raional Soroca - peste 1,1 milioane de lei.
La Fălești vor ajunge 480 de mii de lei, la Glodeni și Ștefan Vodă - câte 448 de mii de lei etc.
În total, încă 375 de angajați din sistemul medical care s-au îmbonăvit cu noul coronavirus vor primi câte 16 000 de lei. Anterior, Guvernul a luat aceeași decizie în privința altor 29 de angajați din sistemul medical, iar societatea s-a revoltat că autoritățile au decis, inițial, să dea bani numai medicilor infectați cu COVID-19 la locul de muncă.
Menționăm că, până în prezent, în R. Moldova s-au infectat cu COVID-19 deja 556 de lucrători medicali: asistenți medicali - 196, medici - 142, felceri - 38, personal auxiliar – 169, farmaciști – 10, paramedici - 1. Patru angajați medicali au decedat.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
05.10.2026
14:20
05.10.2026
14:03
05.10.2026
13:50
05.10.2026
13:42
05.10.2026
13:28
05.10.2026
13:03
05.10.2026
12:54
05.10.2026
12:49
05.10.2026
12:23
05.10.2026
11:06
05.10.2026
10:40
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova


















