Ce va face Leancă, dacă va fi desemnat PREMIER un coleg din PLDM
2512
Fostul premier desemnat Iurie Leancă, care a prezentat astăzi programul de activitate și echipa Guvernului în Parlament și nu a acumulat numărul necesar de voturi pentru învestirea Executivului, a spus că îi respectă foarte mult pe Natalia Gherman și Valeriu Streleț, despre care se vorbește că ar fi printre cei care ar putea fi desemnați candidați la funcția de premier. Totuși, dânsul nu-i va vota în fruntea unui Executiv minoritar.
„Îi cunosc foarte bine pe colegii mei despre care vorbiți. Sunt foarte buni în domeniile pe care le administrează și nu doar. Eu astăzi am spus că, în calitate de deputat, nu voi susține candidatura cuiva care va conduce un Guvern minoritar. Nu cred în așa angajamente”, a declarat Leancă în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune.
De asemenea, premierul în exercițiu a spus că nu va accepta funcția de ministru al Afacerilor Externe într-un cabinet condus de un coleg din PLDM. „Știți vorba ceea: nu intri în aceeași apă de două ori. După experiența avută în funcția de ministru de Externe, prefer să mă ocup de problemele pe care le avem acasă, în interior”, a spus Leancă, lăsând să se înțeleagă că dorește să continue în funcția de premier.
Iurie Leancă speră că mâine liderii celor trei partide proeuropene vor depăși animozitățile din trecut și vor reuși să formeze o majoritate stabilă. „Rânza moldovenească nu ne-a permis să formăm o majoritate stabilă. Mâine voi avea o discuție cu președintele PLDM, Vlad Filat, și cu colegii mei de partid. Sper că vom găsi soluții”, a conchis premierul în exercițiu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















