La Parlament va fi expus Panoul RUȘINII – INAMICII presei
2316
unimedia.info Centrul pentru Jurnalism Independent din Moldova continuă șirul acțiunilor dedicate Zilei Mondiale a Libertății Presei, ediția 2016.
Miercuri, 11 mai, la ora 9:30, în fața Parlamentului R. Moldova va fi expus Panoul Rușinii - Inamicii Presei. Locurile de pe acest panou au revenit unor demnitari ale căror atitudini, inițiative legislative sau mod de comportament au fost calificate drept tentative de limitare a libertății de exprimare și de restricționare a activității jurnaliștilor din Moldova în perioada 3 mai 2015 - 3 mai 2016.
DE asemenea, joi, 12 mai, începând cu ora 9:00, toți reprezentanții mass-media sunt invitați la un amplu Marș al Solidarității Presei. „Prin această acțiune pașnică, vrem să demonstrăm cât de solidari sunt cei, care reprezintă breasla jurnalistică, deși activează în redacții diferite, dar și să le reamintim celor de la guvernare că presa nu este țintă a politicienilor”, se arată într-un comunicat de presă al CJI.
Jurnaliștii care vor să participe la acest marș sunt așteptați joi, începând cu ora 9:00, la Casa Presei (str. Pușkin 22). Coloana va porni în marș prin fața Guvernului R. Moldova, apoi spre destinația finală - Parlamentul R. Moldova.
Amintim că, după plecarea comuniștilor de la putere, acesta este primul Marș al Solidarității Presei organizat de CJI.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
25.10.2026
18:37
25.10.2026
18:24
25.10.2026
18:18
25.10.2026
16:33
25.10.2026
14:33
25.10.2026
13:06
25.10.2026
13:01
25.10.2026
12:44
25.10.2026
12:43
25.10.2026
12:42
25.10.2026
12:31
25.10.2026
12:16
25.10.2026
11:14
25.10.2026
10:36
25.10.2026
10:05
25.10.2026
09:47
25.10.2026
09:47
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026

















