La ÎNCHISOARE pentru că au violat minori
3158
Doi minori din raionul Ungheni şi un bărbat din raionul Teleneşti au ajuns la închisoare, fiind găsiți vinovați pentru că au violat niște minori. Aceştia au fost luaţi sub strajă chiar din sala de judecată.
Primul caz a avut loc în septembrie 2014, când trei minori, aflându-se pe teritoriul unei construcţii nefinalizate din Ungheni, l-au lovit pe un băiețel de șapte ani, i-au legat mâinile şi l-au abuzat sexual. În privinţa unuia dintre agresori, care are 11 ani, urmărirea penală a fost încetată pe motiv că nu a atins vârsta de tragere la răspundere penală, iar complicii acestuia, de 14 şi 15 ani, au fost condamnaţi la patru şi, respectiv, cinci ani de închisoare.
Celălalt caz a avut loc în toamna anului 2013, când inculpatul, un locuitor al raionului Teleneşti, în vârstă de 20 de ani, l-a ademenit pe un minor de 8 ani la el acasă, unde prin ameninţări, a întreţinut cu victima un act sexual. Agresorul l-a ameninţat pe copil cu răfuiala fizică în caz că va povesti despre cele întâmplate. Părinţii minorului nu au bănuit nimic, cazul ieşind la iveală peste jumătate de an, când minorul i-a povestit mamei prin ce a trecut. Pe moment, copilul urmează cursuri de reabilitare psihologică.
Recent, inculpatul a fost condamnat la 12 ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis.
Sentinţele sunt cu drept de atac.
Potrivit datelor statisitce ale Procuraturii Generale, în primele șase luni ale anului curent, copiii au figurat în calitate de victime ale infracţiunilor de gen sexual în 148 de cauze penale. În aceeași perioadă a anului 2014, au fost înregistrate 116 astfel de cazuri. În 24 de cazuri minorii au fost abuzaţi în familie. Șapte de către tatăl biologic, șase de către concubin și 11 de alte rude.
26.05.2018
19:30
25.01.2018
20:30
25.10.2017
19:01
20.05.2017
14:01
31.03.2017
18:01
29.03.2017
17:30
17.03.2017
16:40
10.05.2016
09:35
29.10.2015
11:47
15.10.2015
09:26
06.10.2015
09:31
25.09.2015
10:58
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare
















