Krasnoselski vobește din nou despre un RĂZBOI la Nistru, în contextul solicitării Chișinăului de a discuta la ONU retragerea trupelor rusești din R. Moldova
„Această inițiativă nu are scopul de a menține pacea pe ambele maluri ale Nistrului. Sunt ferm convins că cei care au provocat această situație, care vor retragerea pacificatorilor ruși din zona de securitate își doresc să escaladeze conflictul din regiunea transnistreană. Trebuie să ne gândim cui îi convine acest lucru”, așa a comentat liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, solicitarea Guvernului de la Chișinău de a introduce în agenda de discuții a Adunării Generale a ONU chestiunea retragerii trupelor rusești din R. Moldova.
Într-un interviu pentru „Parlamentskaia Gazeta” din Rusia, Krasnoselski s-a arătat convins că, dacă „pacificatorii ruși” vor pleca din regiune, posibilitatea ca ostilitățile de la Nistru să fie reluate este „foarte mare”.
„Noi avem informațiile din surse deschise. Regiunea este mică, informația oricum iese la suprafață. Și, desigur, ținem evidența unor astfel de evenimente. Voi spune sincer, nu există optimism în situația din interiorul și din afara Transnistriei”, a amenințat voalat liderul separatist.
Krasnoselski se bazează pe sprijinul Rusiei la ONU și anunță că acolo ar putea fi pusă problema recunoașterii internaționale a Transnistriei.
„Rusia nu este doar un stat puternic. Rusia este un garant al reglementării conflictului transnistrean și este garantul negocierilor în formatului „5 + 2“. Federația Rusă ar putea reprezenta la ONU interesele Transnistriei. Și dacă R. Moldova pune, la Organizația Națiunilor Unite, problema retragerii pacificatorilor ruși din Transnistria, de ce, în situația creată, să nu ridicăm problema la ONU de recunoaștere a Transnistriei?”, întreabă liderul separatist în același interviu.
Ambasadorii UE au agreat aderarea completă a României la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi