Klaus Iohannis, la Summitul B9 de la Riga: Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre şi pentru securitatea europeană
1545
Foto: Administraţia Prezidenţială, captură video,
Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi. Continuarea şi creşterea sprijinului nostru pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie. Alţi parteneri NATO vulnerabili, în special Republica Moldova, ar trebui să primească, de asemenea, atenţia noastră şi asistenţă pentru consolidarea rezilienţei.
„Mă bucur că ne întâlnim astăzi aici şi trebuie să spun că mă bucur foarte mult că Flancul estic este acum mai puternic, este mai lung. Iar Suedia şi Finlanda sunt bine reprezentate aici, la fel şi NATO, la cel mai înalt nivel. Ce poate merge greşit? Nimic. Sunt convins că întâlnirea noastră de astăzi, înaintea Summitului NATO aniversar de la Washington, se va dovedi productivă. Pe măsură ce evoluţii regionale dramatice continuă să solicite, tot mai mult, atenţie şi coordonare depline, trebuie să acţionăm pentru a aduce valoare-adăugată Alianţei în ansamblul său. Trebuie să acţionăm pentru mai multă solidaritate, dialog şi cooperare. Acestea sunt şi trebuie să rămână fundamentul forţei şi rezilienţei noastre comune. Prin viziunea şi acţiunile noastre comune, Formatul B9 a contribuit la consolidarea posturii de descurajare şi apărare a NATO, de la Marea Neagră la Marea Baltică”, a declarat Klaus Iohannis, marţi, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) de la Riga, citat de news.ro.
El a adăugat că trebuie continuată îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre, pentru că Rusia va reprezenta în continuare cel mai mare risc de securitate.
„Şi, dragi colegi, trebuie să continuăm pe această cale! De aceea trebuie să rămânem concentraţi pe: Îmbunătăţirea securităţii pe Flancul Estic al NATO, mai ales în regiunea Mării Negre. Astfel, vom întări securitatea regională şi euroatlantică şi a tuturor celor 32 de Aliaţi. Continuarea şi creşterea sprijinului nostru pentru Ucraina, atât timp cât este nevoie. Alţi parteneri NATO vulnerabili, în special Republica Moldova, ar trebui să primească, de asemenea, atenţia noastră şi asistenţă pentru consolidarea rezilienţei. Rusia va continua să reprezinte cel mai mare risc de securitate pentru statele noastre şi pentru securitatea europeană. Trebuie să fim pregătiţi să acţionăm în consecinţă! Noi, Aliaţii NATO de pe Flancul Estic, ne aflăm în prima linie de contracarare a efectelor negative ale acestui război devastator. Să avem un Summit bun astăzi! Vă mulţumesc”, a conchis preşedintele Iohannis.
11.03.2026
13:58
0
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
0
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
43
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
11.03.2026
13:48
57
„Investim în profesori și educatori”: înscrieri la cursurile gratuite de educație incluzivă pentru 2.000 de cadre didactice din Republica Moldova
11.03.2026
13:17
114
Guvernul lansează program pilot de 40 de milioane de lei pentru modernizarea ascensoarelor vechi din blocurile locative din țară
11.03.2026
12:42
269
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
11.03.2026
11:54
310
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
11.03.2026
11:36
322
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
11.03.2026
11:35
256
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
11.03.2026
11:07
374
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
11.03.2026
11:01
305
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
11.03.2026
12:42
80
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
11.03.2026
11:54
238
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
11.03.2026
11:36
255
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
11.03.2026
11:35
207
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
11.03.2026
11:07
314
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
11.03.2026
11:01
264
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
11.03.2026
10:10
286
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
11.03.2026
09:52
435
Ex-ambasadoarea Moldovei în Suedia, trimisă în judecată pentru abuz și prejudiciu de peste 275 de mii de lei
11.03.2026
09:35
298
Anduril își consolidează dominația în apărarea spațială prin preluarea ExoAnalytic Solutions, lider în supravegherea orbitală
367
Consiliu local oprește colectarea bateriilor de la domiciliu după o serie de incendii provocate de deșeuri electrice
11.03.2026
08:44
425
Horoscopul zilei 11.03.2026
357
Meta cumpără rețeaua socială AI Moltbook și mizează pe agenți inteligenți autonomi
11.03.2026
06:56
940
Salarii de 6 150 de EURO pe lună pentru angajați fără experiență. Sunt disponibile 1500 de locuri și poate aplica aproape oricine. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești
10.03.2026
22:05
551
YouTube depășește pentru prima dată veniturile din publicitate ale giganților Disney, NBC, Paramount și Warner Bros. Discovery în 2025
10.03.2026
21:18
814
ULTIMA ORĂ // Stăpânul saltelei Alexandr Gaidarlî a ,,îngenuncheat" Rusia în marea finală și aduce AURUL European la Chișinău!
10.03.2026
21:17
582
Fondatorul Mandiant lansează Armadin, startup de securitate cibernetică cu agenți AI autonomi, și atrage o finanțare record de 190 de milioane de dolari
10.03.2026
20:47
518
Vreme liniștită în Republica Moldova, miercuri, 11 martie 2026
10.03.2026
20:35
564
Contractor militar american, legat de unelte de hacking pentru iPhone folosite de spionii ruși în Ucraina și de hackeri chinezi
10.03.2026
20:34
533
OpenAI lansează explicații vizuale dinamice în ChatGPT pentru a învăța interactiv matematica și științele
10.03.2026
17:51
673
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
686
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1414
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
16:44
675
MEC finanțează instruirea gratuită a profesorilor de limba găgăuză din UTA Găgăuzia printr-un nou program de formare continuă
10.03.2026
16:24
629
Republica Moldova caută investiții și parteneriate agroalimentare cu Statul Qatar
10.03.2026
15:31
609
Un fost inginer SpaceX lansează Lux Aeterna, startup care vrea să transforme sateliții în platforme reutilizabile ce se întorc pe Pământ cu încărcătura intactă
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














