Klaus Iohannis a PROMULGAT legea prin care România acordă R. Moldova un ajutor nerambursabil de 100 de milioane de euro
2287
Președintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care ratifică acordul dintre România și Republica Moldova, prin care Bucureștiul acordă Chișinăului un ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 de milioane de euro.
Potrivit Administrației Prezidențiale de la București, șeful statului a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistență tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Chișinău pe 11 februarie 2022.
Promulgarea acestui ajutor pentru Republica Moldova are loc în aceeași zi în care Parlamentul European a solicitat statelor membre ale Uniunii Europene să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată la UE, iar Comisia Europeană a decis să mobilizeze o sumă suplimentară de 52 de milioane de euro pentru Republica Moldova, destinată promovării rezilienței, redresării și reformelor pe termen lung ale acestei țări.
Acordul permite acordarea de către Guvernul României a unei contribuţii nerambursabile în valoare de 100 de milioane de euro în beneficiul Republicii Moldova, contribuţie ce va fi plătibilă în 7 ani de la data intrării în vigoare a acordului.
„Ne dorim ca cea mai mare parte din această sumă să suplinească Fondul de Dezvoltare Regională și Locală, pornit de Guvern acum câteva luni pentru dezvoltarea localităților și îmbunătățirea condițiilor de trai. Asta ar însemna o contribuție conistentă a României la dezvoltarea regiunilor și satelor din R. Moldova prin finanțarea unor obiective sociale și de infrastructură. Este vorba despre grădinițe, școli, sisteme de canalizare, stații de epurare, iluminare stradală și proiecte de antreprenoriat social, bani care vor ajunge la oamenii din regiuni prin intermediul conceptului de sat european”, a declarat anterior prim-ministra Natalia Gavrilița.
O altă parte din grantul oferit de România va fi cheltuită inclusiv pentru proiecte culturale, cum ar fi renovarea Teatrului Național „Mihai Eminescu”, a Sălii cu Orgă, proiecte destinate mass-mediei etc.
Recent, Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță, a anunțat că până la finele acestui an în R. Moldova ar putea ajunge un sfert din suma prevăzută în acord.
În anul 2010, R. Moldova a semnat un acord similar cu România, în baza căruia autoritățile de la București au finanțat reabilitarea și modernizarea a peste 1 000 de grădinițe și școli din Republica Moldova, construcția gazoductului Iași-Chișinău, sau renovarea unor instituții culturale importante din stânga Prutului.
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















