Joe Biden apără ferm decizia de retragere a trupelor SUA din Afganistan
1478
Preşedintele Joe Biden a declarat luni, în prima sa intervenţie publică după ce Afganistanul a căzut în mâna talibanilor, că "apără ferm" decizia retragerii trupelor americane, transmit AFP și Agerpres.
„După 20 de ani, am aflat cu strângere de inimă că nu există un moment potrivit pentru a retrage forţele SUA", a afirmat preşedintele american în discursul său.
„Adevărul este că toate s-au întâmplat mai repede decât ne aşteptam", a recunoscut preşedintele.
Liderul de la Casa Albă a mai afirmat că scopul intervenţiei americane nu a fost acela de „construi o naţiune", în încercarea de a justifica retragerea din Afganistan, aflată acum sub controlul talibanilor.
„Misiunea noastră în Afganistan nu a fost niciodată menită să construiască o naţiune. Nu a fost niciodată menită să creeze o democraţie centralizată unificată", a susţinut preşedintele SUA, care a adăugat că singurul obiectiv, care este valabil şi astăzi, şi a fost întotdeauna, este acela de împiedica comiterea unui atac terorist pe teritoriul american.
El a precizat că SUA vor desfăşura acţiuni antiteroriste în Afganistan, „dacă va fi necesar".
Preşedintele Biden a declarat că SUA au oferit armatei afgane „toate opţiunile" posibile pentru a lupta împotriva talibanilor. „Le-am dat toate opţiunile pentru a-şi decide propriul viitor".
A adăugat apoi că „forţele americane nu pot şi nu ar trebui să ducă un război şi să piară într-un război în care forţele afgane nu sunt dispuse ele însele să lupte".
Totodată, Joe Biden a ameninţat cu utilizarea „devastatoare a forţei" dacă talibanii întrerup operaţiunile de evacuare. În caz de atac, răspunsul va fi „rapid şi puternic", a precizat el.
Preşedintele american a mai afirmat că Rusia şi China ar fi foarte fericite dacă SUA ar continua să rămână „împotmolite" în Afganistan.
În intervenţia sa, Joe Biden a promis că SUA se vor angaja în favoarea „femeilor şi a fetelor" afgane şi a calificat ca devastatoare scenele care se petrec în acest moment în Afganistan.
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova















