08:19:09 19.04.2024
Stiri

VIDEO Japonezii au creat holograme cu care poți interacționa

Știri 02.07.2015 17:55 Vizualizări1120 Autor: Irina Nechit


Hologramele sunt ușor de implementat, dar e mai greu de creat unele cu care poți interacționa. Japonezii au reușit așa ceva și le vor demonstra la conferința Siggraph din august, informeză playtech.ro.

Hologramele au fost fascinante în filme și seriale SF precum Star Trek, iar în ultimii ani s-a încercat crearea unor cu care să poți interacționa. Cu ajutorul lor au fost aduși artiști pe scene mari, au fost aduși moderatori în studiouri TV și japonezii se pare că au reușit să le creeze pe cele care pot „simți” interacțiunea.

În „Star Trek”, scenariștii au avut ideea de a folosi câmpurile de forță pentru a-ți da senzația atingerii hologramelor, dar inginerii de la Digital Nature Group din Japonia au folosit lasere care eliberează energia în pulsuri de câteva femtosecunde. Ca să-ți dai seama cât înseamnă asta, o femtosecundă este pentru o secundă ceea ce o secundă este pentru 31,7 milioane de ani. Pe scurt, este atât de rapid încât ți se pare continuu.

Reușita japonezilor e reprezentată de stăpânirea puterii laserului astfel încât să nu dăuneze omului care atinge unda. Reducând timpul de emitere a undei la femtosecunde, cercetătorii au reușit să-i reducă și puterea, permițând astfel interacțiunea, scrie Mashable. După cum se vede și în videoclipul de mai jos, poți “frânge” o inimă, poți bifa o sarcină sau poți interacționa cu o zână creată din fotoni. Un alt proiect, care folosește o altă idee, este al Ultrahaptics. Aceștia au recurs la ultrasunete ca să imite senzația atingerii.

Deocamdată, proiectul este la început, i-a fost demonstrat conceptul, dar are un potențial foarte mare pentru viitorul interacțiunii la distanță. Am putea ajunge, pornind de la acest proiect, la unul similar celui gândit de Magic Leap, în care combini realitatea virtuală cu hologramele și îți creezi propria lume sau explorezi zeci de alte lumi la care ai acces direct din sufragerie.



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md