Iubiri celebre // I-au întreținut focul iubirii și al poeziei…
3256
sursa: google.ro Clasici români // Lucian Blaga
A iubit femeia – frumoasă, deșteaptă, misterioasă, cultă, rafinată. „L-au mângâiat multe. Toate le-am înțeles, dar în brațele mele a murit”, mărturisea cea mai mare dragoste a poetului, Cornelia Blaga.
Domnița
A cunoscut-o pe Domnița Gherghinescu-Vanea în timpul drumului spre țară, unde avea să-și rostească discursul de recepție la Academia Română. Visătoarea Domniță era o ființă ieșită din comun, cu personalitate puternică, fascinantă și cu gingășie sufletească.
Își fixaseră destinele domestice definitiv și își împărtășeau sentimentele de iubire dintr-o altă perspectivă - iubirea spirituală, sufletească. Își vorbeau despre artă, creație, iubire.
Cei doi ne-au lăsat o corespondență plăcută, cristalină, fără trăiri ce privesc pasiunea trupească a oamenilor. Destinele lor nu le-au îngăduit altă apropiere decât cea spirituală și, din multe scrisori, simțim atunci când citim cum cei doi îndrăgostiți ard în spirit.
Aflată mereu în compania multor persoane, în forul interior al lui Blaga își fac loc lumini și umbre, se strecoară mâhnirea, uneori o estompată gelozie. Însă „arderea” pentru Domnița nu se stinge așa ușor, „rana” mai stăruie încă până când își face prezența tot mai des în viața sa o altă muză, Eugenia Mureșan.
Eugenia Mureșan
În familia protopopului Florea Mureșan, Blaga află o elevată atmosferă de intelectualitate, protopopul fiind un om citit, iar soția sa o femeie de o sensibilitate rară. „Mă simt foarte bine în această casă, în care port discuții frumoase despre problemele filozofice cu Florea Mureșan, dar mai ales m-atrag conversațiile pe teme literare și cotidiene cu Geni. Ce minte arcuită, ce cascade de idei la această femeie…”. Geni Mureșan se confesează spunând: „Sunt prietenă de mai mulți ani a domnului Blaga, cel mai mare filozof și poet, așa cum Veronica Micle a fost prietena lui Eminescu”.
Elena Daniello
Apropierea dintre familii a avut loc atunci când familiile Blaga și Daniello și-au petrecut mai multe vacanțe în satul Gura Râului de lângă Sibiu, loc devenit pentru Blaga un spațiu mitologic și botezat ad-hoc Bocca del Rio.
Despre relația lor vorbește Dorli Blaga, fiica poetului: „Doamna Daniello era foarte posesivă și îl controla (…) Eram pacienta ei. Și îmi plăcea. Era fantastic de îngrijită. Respira curățenia prin toți porii. Tot ce punea pe ea era foarte bine făcut, de bun gust, dar nu avea șic. Știu că Tata îmi spunea – eram adolescentă – că pentru o femeie e mai important să fie foarte îngrijită decât frumoasă”.
Livia Armeanu
L-a cunoscut pe Blaga la Gura Râului. Doctorița Livia Armeanu a fost pentru Blaga o confidentă inteligentă, sensibilă, generoasă care niciodată nu a dezvăluit ce credea poetul despre ea, dar încrederea pe care o avea omul Blaga prin confesiunile pe care i le făcea și comunicarea spirituală ce exista între cei doi era de netăgăduit. Ea călca discretă în umbra poetului.
Cornelia Blaga
Cea mai mare dragoste a poetului a fost soția, Cornelia Brediceanu, pe care a cunoscut-o la Brașov, apoi s-au reîntâlnit în sala de lectură a Bibliotecii Universitare din Viena. Între ei a început o dragoste profundă care va dăinui. În decembrie 1920 se căsătoresc la Cluj.
„Nicio soție a unui mare creator – cum a fost Lucian – nu poate avea pretenția de-a face să-i vibreze lira până la sfârșitul vieții. L-am înțeles perfect pe Lucian și arta lui. Chiar dacă uneori n-a fost ușor… Dacă aș fi poetă, aș spune că am constituit o constelație, firește terestră. Numai că în jurul ei s-au ivit alte stele, care au luminat zarea poetului în căutarea de comori ale vieții și lumii. Repet, am înțeles realitatea situației, și locul din mijlocul inițialei constelații neștirbit a rămas!”, mărturisea soția poetului.
22.07.2018
18:30
20.05.2018
18:01
22.04.2018
17:30
25.02.2018
14:04
08.10.2017
17:04
18.06.2017
17:04
11.06.2017
20:02
16.04.2017
17:30
26.03.2017
17:00
19.03.2017
17:30
12.03.2017
17:02
26.02.2017
17:03
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
















