16:50:29 20.04.2024
Stiri

Întreprinderile din sectorul vinicol vor putea obține MAI UȘOR BANI pentru investiții

Economie 31.03.2015 12:49 Vizualizări2103 Autor: Virginia Nica
Întreprinderile din sectorul vinicol vor putea obține MAI UȘOR BANI pentru investiții


Agenții economici din sectorul vinicol vor beneficia de finanțare și prin leasing, începând cu luna mai, în cadrul Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol „Filiera Vinului”, finanțat de Banca Europeană de Investiții.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Economic al prim-ministrului, în cadrul proiectului „Filiera Vinului” va fi lărgit accesul la finanțare pentru agenții economici prin diversificarea produselor disponibile.

Agenții economici eligibili pentru finanțare în cadrul Proiectului Filiera Vinului vor putea beneficia de credite prin intermediul băncilor comerciale eligibile și vor putea procura în leasing echipament vitivinicol și utilaj de producere „Avantajele finanțării prin leasing față de creditele oferite de băncile comerciale constau în condiţii mai atractive de finanţare: dobândă atractivă, perioada de finanțare avantajoasă; flexibilitate în stabilirea graficului de plăţi și sistem comod de garantare (lipsa necesității gajului ); procedura de accesare a banilor este considerabil mai simplă și ușoară; avantaje fiscale: facilități fiscale aferente TVA și scutire de plata taxelor la import”, explică reprezentanții Consiliului Economic.

Pentru solicitanții de leasing preferențial se va stabili TVA la cota zero pentru livrarea pe teritoriul R. Moldova a mărfurilor, lucrărilor și serviciilor. De asemenea, ei vor fi scutiți de taxe vamale la importul mărfurilor și serviciilor, dar și scutiți de plată pentru efectuarea procedurilor vamale la importul de mărfuri și servicii.

Programul de restructurare a Sectorului Vitivinicol a fost creat de către Guvernul R. Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI). Scopul Programului este de a contribui la redresarea sectorului vitivinicol din țară și promovarea producerii vinului cu denumire de origine protejată (D.O.P.) și indicație geografică protejată (I.G.P.).


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md