INTERVIU // Două teatre naționale, din București și Chișinău, își vor deschide stagiunile în deplasare
4237
Schimb cultural // Teatru cu un numitor comun - limba română
În stagiunea Teatrului Național „Mihai Eminescu” din capitală va juca cel mai mare comediant român - Horațiu Mălăele. Totodată, se lucrează la lansarea primului album istoric al teatrului. Mai multe detalii ne spune cunoscutul actor, regizor și director al Naționalului din Chișinău, Petru Hadârcă, în interviul de mai jos.
Domnule Hadârcă, cine a venit cu inițiativa privind deschiderea stagiunilor în deplasare?
Ideea a fost una spontană. Mi-o doream de mult pentru teatru. A venit chiar de pe când eram student la Moscova și m-am întâlnit cu Ion Caramitru, actualul director al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Atunci am zis că vom face, neapărat, împreună punți de suflet și de cultură. Când am revenit în fruntea Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, la prima întâlnire cu Ion Caramitru am inițiat proiectul, iar acum suntem pe ultima sută de metri. Deja așteptăm spectatorii să dea năvală și să „spargă” ușile. Să auzim pe scările teatrelor: „Nu aveți un bilet în plus?”. Asta îmi doresc, pentru că teatrul există și teatrul e frumos prin ceea ce se întâmplă în scenă, dar și prin sălile arhipline.
Cum au fost alese piesele?
Ne-am sfătuit cu domnul Caramitru și am ajuns la un numitor comun. Am ales șapte spectacole: patru de la noi și trei de la ei. Într-adevăr, piesele sunt reprezentative. Am ținut cont de mesajul pe care îl propunem spre meditație spectatorului și de la București, și de aici. Teatrul românesc este și la Chișinău, și la București, de aceea și acest turneu este sub egida limbii române. Un turneu de anvergură cu același numitor comun - limba română.
Unele din spectacolele care vor fi jucate la București au avut premiera chiar în stagiunea trecută. Sunteți mulțumit de cum s-a încheiat stagiunea?
A fost un program încărcat, dar frumos. Teatrul are unde crește. Teatrul este un laborator viu, unde încercăm să găsim noi formule și să evidențiem anumite teme. Am ales „Hronicul găinarilor” și „Copiii foametei. Mărturii”, pentru că au niște teme ce au fost tabu într-o anumită perioadă. Asta s-a întâmplat din cauza conducătorilor politici care cenzurau mentalitatea nu doar în societate, ci și în teatru. Cenzurau politica repertorială. Acum suntem conștienți că trebuie să venim cu teme de genul acesta. Astfel, am acceptat inițiativa talentatei regizoare Luminița Țâcu împreună cu o echipă de actori tineri care au avut curajul să abordeze această temă și să realizeze spectacolul „Copiii foametei”. Am susținut proiectul și l-am inclus și în repertoriul stagiunii de la București, pentru că ne reprezintă. Atâta timp cât avem posibilitatea, suntem datori să revenim cu recunoștință și cu respect față de istorie, să avem exerciții de memorie, să dăm plecăciuni celor care au suportat Gulagul și au trăit momente grele din paginile triste ale istoriei neamului nostru.
Dle Hadârcă, ce alte activități mai implică acest schimb cultural?
Lucrând la proiect, ne-am propus și să ștergem praful de pe istoria Teatrului Național din Chișinău. Sperăm să reușim lansarea albumului Teatrului Național care presupune o muncă titanică. În București am avut acces la arhiva națională și la ziarele timpului. Am descoperit cu emoții și am adus aici ordinul de numire a lui George Topârceanu în funcția de director al Teatrului Național. De asemenea, am găsit multe dovezi care demonstrează că Teatrul Național din Chișinău are o istorie demnă, are mari personalități care au stat la bază. Prima stagiune sub egida Teatrului Național din Chișinău s-a desfășurat în 1921. La 6 octombrie a avut loc premiera spectacolului „Răzvan și Vidra”. Prima stagiune a fost susținută din bugetul care a venit de la București. Doar o sută de mii erau de la Ministerul Artelor și Cultelor, iar patru sute de mii au fost transferați de la Teatrul Național din București, inclusiv decoruri și costume care au venit ca donații. Au fost mari personalități de la Teatrul Național din București, actori, precum Ion Livescu, Constantin Nottara, care veneau o stagiune și jucau în trupa teatrului. Ion Livescu a fost și directorul Teatrului Național din Chișinău. Au fost și actori remarcabili care au activat aici, cum ar fi Costache Antoniu. Mulți nu știu cine este această personalitate. Pe 25 august vom organiza cu Uniunea Cineaștilor din România proiecția filmului „Pădurea spânzuraților”, unde Costache Antoniu joacă unul din rolurile titulare. El a fost nouă ani actor în Teatrul Național de aici. Se transferă apoi la Teatrul Național din București. Devine profesor la Academia de Arte și Film din București, iar apoi - rectorul Academiei. Sunt multe momente interesante și emoționante legate de adevărata istorie a Teatrului Național din Chișinău.
Ce reprezintă piesele care vor fi jucate de actorii teatrului de la București și cum credeți că vor fi întâmpinate de publicul de la Chișinău?
Eu sper că vor fi primite bine. E vorba de una dintre cele mai mari comedii, „Dineu cu proști”, cu unul dintre cei mai mari actori ai comediei românești, Horațiu Mălăele. E vorba de „Sinucigașul”, al cărui protagonist este Dan Puric. Este o temă actuală, scrisă în perioada interbelică în Rusia sovietică și va avea un impact pozitiv asupra spectatorului pe care îl provocăm la anumite teme de discuție și meditație.
Când vor putea spectatorii să-și procure bilete?
Biletele sunt deja în vânzare la București. Într-o săptămână vor fi și aici. Ne bucurăm că deja biletele sunt solicitate. De pe acum unii vor să facă rezervări. Prețul biletelor va varia între 200 și 300 de lei. Spectatorii care vor fi prezenți în sală se vor bucura de spectacole de înaltă calitate și de înaltă prestație artistică într-o limbă frumoasă precum este cea română.
Vă mulțumim!
Interviu realizat de Victoria Bortă
24.01.2019
15:02
4386
Cum a ajuns un ROMÂN să fie angajat să schimbe IMAGINEA Americii
10.10.2018
18:00
2472
O carte pe zi // „Bucurați-vă de fericirea voastră", de Paul Brinkley-Rogers. Un volum fermecător
22.08.2018
16:30
14984
CITATE cu o valoare EXTRAORDINARĂ pentru istoria și identitatea noastră
07.04.2018
12:30
2769
Operă celebră a lui Brâncuși, evaluată la 70 de milioane de dolari, va fi scoasă la licitație
23.02.2018
17:01
3245
„Nu mă atinge-mă”. Adina Pintilie, regizor: La 20 de ani, credeam că știu cum stau lucrurile cu intimitatea
10.03.2017
18:30
2591
Un mare ACTOR a primit un ordin de la președinte
09.01.2017
15:02
3796
FILME care ne fac să PREȚUIM ce avem şi să fim recunoscători
30.12.2016
17:02
2857
Statul polonez a cumpărat o COLECŢIE DE ARTĂ FAIMOASĂ, estimată la peste două miliarde de euro, la un preţ de chilipir
16.09.2016
11:02
3242
Robert de Niro, în rolul Papei într-un film despre un scandal din biserica catolică
03.09.2016
08:00
4769
GALERIE FOTO // Cele mai spectaculoase sculpturi din întreaga lume
01.09.2016
11:00
1933
Pentru achiziționarea sculpturii „Cumintețnia pământului”, statul român trebuie să plătească 11 milioane de euro. Câți bani au fost acumulați până acum
08.11.2015
16:03
3120
Tânără artistă: „Vreau să mă afirm în țara noastră”
12.04.2026
08:38
263
Horoscopul zilei 12.04.2026
11.04.2026
20:49
611
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
11.04.2026
17:40
626
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
764
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
1088
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
1034
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
1004
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
918
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
986
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
1188
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
976
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
837
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
1092
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
888
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
818
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1229
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
1006
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
1109
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
1087
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
1108
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
956
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1189
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1223
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
1081
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
1041
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
Horoscopul zilei 12.04.2026
Moldova, 12 aprilie 2026: cer mai liniștit, răcoare de primăvară și ploi trecătoare
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
Horoscopul zilei 11.04.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














