INTERLOP în parlament? „Sunt obișnuit cu astfel de colegi”, „Parlamentul este, de fapt, FAȚA țării”
4151
Deputatul democrat, Constantin Țuțu, are probleme penale, însă acest lucru nu-l încurcă să ridice mâna sau nu pentru a vota decizii care vizează viața cetățenilor R. Moldova.
Pe lângă dosarul asasinării interlopului Alexei Veretco alias Krasavcik, incident care a avut loc în 2012 la Orhei și în care Țuțu este judecat împreună cu narco-traficantul Oleg Pruteanu alias Oleg Borman, jurnaliștii de la „Rise Moldova” au scos la iveală un rechizitoriu din România unde același Țuțu apare într-un conflict din lumea interlopă.
„Cei doi, deputatul Țuțu și traficantul „Borman”, au, la rândul lor, o relație veche, sudată în lumea interlopă. Ambii au fost membri ai grupării „Patron”, formată, în mod tradițional, din brigăzi de sportivi. În toamna lui 2014, Contantin Țuțu s-a înscris în PD și a primit imediat un loc eligibil pe listele parlamentare. Astfel, sportivul s-a teleportat din lumea interlopă direct în Parlamentul republicii, deși apartenența lui la crima organizată era cunoscută de mult timp. Chiar și în afara țării.
Procurorii români antimafie îi fac lui Constantin Țuțu un portret complet, întins pe zeci de pagini, în cadrul rechizitoriului prin care i-au trimis în judecată pe liderii grupării „Patron”. Documentul relatează, în detaliu, un conflict din lumea interlopă în care au fost implicați actualul deputat de la Cultură, împreună cu Oleg Borman și șefii clanului criminal. Episodul s-a derulat în vara lui 2013, iar mizele războiului erau câțiva tehnicieni specializați în montarea şi punerea în funcțiune a utilajelor pentru producerea şi ambalarea țigărilor”, scrie „Rise Moldova” care citează din rechizitoriul procurorilor din România.

Sursa foto: Facebook
Ziarul NAȚIONAL a întrebat mai mulți deputați din Parlamentul de la Chișinău ce cred despre faptul că un coleg de-al lor ar reprezenta lumea interlopă în cel mai înalt for al republicii.
„Toți anii aceștia am fost martor la tot felul de atacuri, insinuări. Sincer, nici nu cred. Vreau să aud asta de la procuror, de la un judecător”, ne-a spus președintele de onoare al Partidului Democrat Dumitru Diacov, coleg de fracțiune cu Țuțu.
Liberal-democratul Iurie Țap a fost laconic: „Evident că este urât de tot. Parlamentul este, de fapt, fața țării. Acest lucru confirmă încă o dată starea de captivitate a statului”.
Deputatul comunist Corneliu Mihalache s-a arătat și mai dezgustat.
„Sunt obișnuit cu astfel de colegi în parlament. O sumedenie de colegi sunt bănuiți sau implicați în tot felul de scheme de corupție. Este o situație obișnuită pentru lumea schizofrenică a parlamentarismului moldovenesc”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL Corneliu Mihalache.
Iar colegul său Artur Reșetnicov a făcut referire, „ca jurist”, la prezumția nevinovăției: „Toți cei 101 deputați sunt egali și au mandatul cetățenilor. Cetățenii trebuie înainte și în ziua alegerilor să se gândească bine și să nu cadă pradă unor sau altor situații”.
Socialistul Vladimir Țurcan este de părere că orice declarație și acuzație trebuie să fie investigată.
„Este un caz regretabil și alarmant pentru mine când e vorba de deputați legați cu lumea interlopă. Altceva e, de exemplu, când se întâmplă un accident rutier, mă refer la nivel moral. Comisia parlamentară juridică, pentru numiri și imunități trebuie să se autosesizeze și să solicite informații fie de la organele de drept din Moldova, fie de la cele de peste hotare”, susține deputatul socialist.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















