Instanța blochează Guvernul Bolojan: șase hotărâri declarate nelegale, alte contestări pe rol
365
Premierul Ilie Bolojan a susținut recent că toate actele adoptate de Guvern au respectat procedurile legale, fiind emise cu avizele corespunzătoare de la Ministerul Justiției și de la celelalte ministere avizatoare. El a afirmat că aceste acte au fost necesare și oportune, continuând politici stabilite prin legi și programe legate de PNRR.
În ultimele săptămâni însă, avocatul Toni Neacșu, fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a contestat legalitatea unor hotărâri ale Executivului, susținând că acestea sunt neconstituționale sau ridică probleme serioase de legalitate. Acum, primele decizii ale instanței par să îi dea dreptate.
Astăzi, instanța a suspendat șase Hotărâri de Guvern considerate nelegale. „Prima Hotărâre de Guvern nelegală a fost suspendată astăzi. Tot astăzi se mai judecă încă 5 hotărâri, la fel de nelegale. Poate se convinge și dul Ilie Bolojan că este premierul demis al unui Guvern demis și că nu se mai poate preface că conduce un Guvern cu puteri depline”, zisese inițial Toni Neacșu.
Ulterior, avocatul a revenit cu precizări: „Înca 5 Hotărâri de Guvern nelegale au fost suspendate de instanță, în total 6 astăzi. Mai urmează 5 pe 3 august și probabil multe altele, inclusiv ordine ale miniștrilor la cererea persoanelor afectate, adică a oricui. Guvernul e în blocaj, unul normal, pentru că e demis.
Și poate e timpul ca premierul Ilie Bolojan, dacă nu are timp să citească comentariile, iar aici îl înțeleg, măcar să respecte avizele Consiliului Legislativ, pentru că asta e în atribuțiile lui, să-l consilieze pe premier cu privire la ce neconstituțional sau nelegal”, a explicat Toni Neacșu, accentuând rolul Consiliului Legislativ în procedura normativă.
Premierul demis își menține poziția. El a declarat că toate actele emise de Guvern, în această perioadă complicată, au fost „necesare” și „oportune”, fiind menite să ducă mai departe politici deja stabilite prin PNRR. „Consider că toate actele emise de acest Guvern, în toată această perioadă dificilă, au fost necesare, au fost oportune și vin să continue politici care au fost stabilite prin legi, prin programe legate de PNRR și chiar astăzi mă bucur că am putut să adoptăm două strategii care închid două jaloane din PNRR, în așa fel încât Guvernul, într-o săptămână sau două, să-și închidă toate angajamentele legate de programul PNRR”, a spus Ilie Bolojan.
Instanța a publicat și soluția prin care a fost suspendată una dintre hotărâri: „Tip solutie: Admite cererea
Solutia pe scurt: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, invocată prin întâmpinare, de pârâtul Guvernul României. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, invocată de pârâtul Guvernul României, prin întâmpinare. Admite cererea. Dispune suspendarea HG nr. 571/2026, până la pronunţarea instanţei de fond. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie. Executorie de drept. Recursul nu este suspensiv de executare. Cu recurs, în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 30.07.2026.
Document: Hotarâre 30.07.2026”, transmite instanța.
În paralel cu demersurile în justiție, PSD a anunțat că a sesizat Curtea de Apel București și Parchetul General împotriva Guvernului Bolojan. Social-democrații susțin că Executivul demis a continuat să adopte hotărâri și politici cu efecte pe termen lung, deși, în viziunea lor, nu mai avea dreptul să facă acest lucru, încălcând Constituția și limitele prevăzute de lege.
PSD transmitea, în același context, că „Ilie Bolojan a avut și are întreaga disponibilitate de a susține măsurile necesare pentru îndeplinirea angajamentelor din PNRR și absorbția fondurilor europene, așa cum a demonstrat, inclusiv în actuala sesiune extraordinară a Parlamentului. Este responsabilitatea oricărui Guvern să îndeplinească obiectivele strategice ale României cu respectarea Constituției și a legii, nu prin încălcarea lor”.
Partidul Social Democrat a subliniat că a decis să inițieze măsuri juridice ferme și fără precedent împotriva Guvernului Bolojan. Deși demis, acesta ar continua să acționeze ca și cum ar deține un mandat deplin, „încălcând flagrant atât Constituția României, cât și limitările impuse de lege”. Formațiunea arată că este vorba despre prima etapă a unui proces amplu, de denunțare a ceea ce numește abuzuri sistematice ale unui cabinet al cărui mandat s-a încheiat, iar interimatul miniștrilor a depășit termenul constituțional de 45 de zile.
Social-democrații au reamintit că, din momentul demiterii de către Parlament, acțiunea executivă a Guvernului Bolojan este, prin lege, strict limitată la acte de administrare curentă. Aceasta nu ar fi o simplă interpretare politică, nici doar opinia unui avocat, ci „norma constituțională explicită”, se sublinia în comunicatul PSD.
„În loc să respecte această regulă fundamentală a statului de drept, premierul demis Ilie Bolojan a ales s-o sfideze și s-o interpreteze abuziv, după bunul său plac. A inițiat acte de dispoziție — hotărâri de Guvern și politici publice cu impact pe termen lung — ceea ce îi era total și irevocabil nepermis.
Nu vorbim de încălcări formale sau tehnice! Vorbim de acte cu impact direct asupra României. Un Guvern demis a aprobat și a impus Strategia națională pentru conservarea biodiversității și Planul de Acțiune aferent — documente programatice de mare anvergură, cu consecințe directe asupra construcției de autostrăzi, exploatării gazelor din Marea Neagră prin proiectul Neptun Deep și finalizării sau construcției de noi hidrocentrale. Acestea sunt politici pentru viitor, adoptate de un Guvern fără mandat pentru prezent!
Astăzi am contestat aceste hotărâri adoptate în ședința de Guvern din 23 iulie 2026 și alte opt adoptate în același spirit de sfidare constituțională, toate marcate de același tipar: depășirea limitelor legale, ignorarea avizelor negative și exercitarea unor atribuții ministeriale expirate”, mai transmisese partidul condus de Sorin Grindeanu.
31.07.2026
00:55
31.07.2026
00:50
31.07.2026
00:19
30.07.2026
23:57
30.07.2026
23:47
30.07.2026
23:44
30.07.2026
23:35
30.07.2026
23:34
30.07.2026
23:24
30.07.2026
23:03
31.07.2026
00:55
31.07.2026
00:50
31.07.2026
00:19
30.07.2026
23:57
30.07.2026
23:47
30.07.2026
23:44
30.07.2026
23:35
30.07.2026
23:34
30.07.2026
23:24
30.07.2026
23:03
30.07.2026
23:03
30.07.2026
22:51
30.07.2026
22:45
30.07.2026
22:18
30.07.2026
22:10
30.07.2026
22:02
30.07.2026
22:00
30.07.2026
21:49
30.07.2026
21:30
30.07.2026
21:14
30.07.2026
20:52
30.07.2026
20:12
30.07.2026
19:47
30.07.2026
19:44
30.07.2026
19:43
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
















