INIȚIATIVĂ // Un alt bun al statului va fi dat în concesiune
4421
gazetadesud.md După concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău și anunțarea intențiilor de concesionare a aeroportului din Bălți, statul ar putea să cedeze unui investitor privat încă un bun - zăcământul de apă minerală naturală „Cahul”.
Ministerul Mediului a pregătit un proiect de hotărâre de Guvern care prevede concesionarea zăcământului pentru o perioadă de zece ani. Documentul a fost prezentat spre dezbateri publice.
Potrivit inițiativei, agentul economic care va concesiona rezervele de apă minerală naturală cu efect curativ din Cahul, evaluate în volum de 945 m3/24 de ore, va fi obligat să facă investiții, să foreze și să utileze sonda arteziană și să finiseze construcția hidrotehnică în maximum doi ani.
În nota informativă, reprezentanții Ministerului Mediului au explicat că necesitatea concesionarăii zăcământului de apă minerală a survenit după ce în 2011 a fost acceptat spre finanţare proiectul de dezvoltare a infrastructurii de agrement turistic în Regiunea de Dezvoltare Sud, prin reabilitarea și promovarea zonei de odihnă „Lacul Sărat” din oraşul Cahul. Costul proiectului este de peste nouă milioane de lei.
Lacul Sărat de la Cahul este cunoscut datorită apelor sale minerale cu proprietăţi curative deosebite. Atât zona acestui lac, cât şi cea adiacentă, oferă caracteristici unice naturale cu posibilităţi de reabilitare şi tratament a unui număr însemnat de maladii ale aparatului locomotor, sistemului nervos central, sistemului sanguin, etc.
„Unica soluție de menținere a nivelului apei în lac este alimentarea lui din zăcământul de apă minerală naturală Cahul”, motivează Ministerul Mediului.
Ministerul Mediului propune ca, după concesionarea zăcământului de apă minierală, statul să primească anual o redevenţă în mărime de cel puţin 2% din venitul realizat din activitatea agentului economic care va câștiga concursul și va dezvolta proiectul.
28.01.2026
17:31
772
Moldova mizează pe investiții americane pentru modernizarea infrastructurii feroviare și rutiere
28.01.2026
13:20
813
Guvernul aliniază 17 acte normative din construcții și urbanism la noul Cod, extinzând accesul la locuințe de serviciu pentru cetățenii UE și Schengen
28.01.2026
12:58
845
Denis Lungul, numit secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale
28.01.2026
12:50
863
Guvernul de la Chișinău schimbă regulile în zootehnie pentru a spori bunăstarea porcilor și a se alinia la standardele UE
28.01.2026
11:09
680
Alexandru Petrescu, președinte ASF: Evoluțiile din 2025 sugerează că piețele financiare non-bancare au reușit să se decupleze parțial de instabilitatea fiscal-macroeconomică
27.01.2026
20:25
932
Gido PARK primește 3 milioane lei ajutor de stat pentru noua fabrică de prefabricate din beton la Ratuș, Criuleni
27.01.2026
15:57
803
Chișinău lansează grup de lucru agroalimentar pentru integrarea pe Piața Unică europeană
27.01.2026
15:18
862
SUA ajută Calea Ferată din Moldova să deschidă un nou centru de monitorizare video pentru securitatea infrastructurii feroviare
27.01.2026
13:20
818
Autoritățile activează protocoalele de criză și intervin pe drumurile naționale pentru combaterea poleiului și siguranța traficului
27.01.2026
13:07
990
Guvernul mută programul la ora 09:00 și mobilizează armata, IGSU și drumarii pentru trafic, polei și energie, în condiții meteo extreme
29.01.2026
12:54
37
Lukoil îşi cedează activele internaţionale către Carlyle, inclusiv rafinăriile din România, sub presiunea sancţiunilor SUA
29.01.2026
11:54
276
Răniţii şi victimele accidentului cu suporterii PAOK din Timiş, repatriaţi în Grecia cu aeronavă militară după slujba religioasă de la Timişoara
29.01.2026
11:45
277
Beat la volan de Ziua Femeii și prins recidivând: 2 ani și 6 luni de închisoare pentru șoferul fără permis din Chișinău
29.01.2026
11:32
265
Suporterul grec operat la Timișoara, în stare stabilă după intervenția la coloană, nu poate fi transferat în Grecia
331
Avocat din Ungheni, reținut de Procuratura Anticorupție și CNA într-un dosar de trafic de influență pentru 5.000 de euro
29.01.2026
09:53
445
„Ne-am simțit de parcă am fi suboameni”. În lupta cu oligarhii ruși, România a lăsat fără Carte de Identitate peste 100.000 de moldoveni. Doar 1600 de ruși au fost identificați
29.01.2026
08:14
368
Horoscopul zilei 29.01.2026
29.01.2026
06:41
477
Atac aerian rusesc cu drone ucide trei civili în regiunea Zaporojie, în timp ce Moscova și Kiev continuă negocierile de pace
28.01.2026
23:28
742
Iran amenință cu un răspuns fără precedent la un posibil atac american, în timp ce Trump evocă „ceasul ticăie”, iar Merz spune că regimul de la Teheran mai are doar „săptămâni”
28.01.2026
22:59
669
Kaja Kallas cere o NATO „mai europeană” în era Trump, în timp ce cheltuielile militare ale UE urcă la 343 de miliarde € și sunt estimate la 381 de miliarde € în 2025
28.01.2026
20:52
656
Vreme mai blândă și nori persistenti în Republica Moldova, joi 29.01.2026
28.01.2026
17:31
772
Moldova mizează pe investiții americane pentru modernizarea infrastructurii feroviare și rutiere
28.01.2026
16:04
866
Studiu american: aproape 2 milioane de victime militare în războiul din Ucraina, cu pierderi ruseşti aproape duble faţă de cele ucrainene, bilanţ respins de Kremlin
28.01.2026
14:39
786
Moldova și Germania, împreună cu UNICEF, extind la nivel național serviciile esențiale pentru copiii moldoveni și refugiați ucraineni
28.01.2026
13:20
813
Guvernul aliniază 17 acte normative din construcții și urbanism la noul Cod, extinzând accesul la locuințe de serviciu pentru cetățenii UE și Schengen
28.01.2026
12:58
844
Denis Lungul, numit secretar de stat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale
28.01.2026
12:50
862
Guvernul de la Chișinău schimbă regulile în zootehnie pentru a spori bunăstarea porcilor și a se alinia la standardele UE
28.01.2026
12:43
693
Cei mai buni tineri luptători ai țării s-au înfruntat la Campionatul Național U-23 de la Chișinău
28.01.2026
12:42
860
Poli Timişoara plăteşte integral cazarea şi masa familiilor fanilor PAOK morţi în accidentul din Timiş
28.01.2026
12:24
848
Suporterii PAOK au transformat locul accidentului de lângă Lugoj în memorial, ambasadoarea Greciei revine la spital, iar un jurnalist este agresat de un reprezentant al clubului
28.01.2026
09:39
1153
PROMOȚIE // HiSky lansează campania REDUCERILOR de iarnă la bilete de avion Zboruri de la 24,99 euro din februarie până în octombrie
28.01.2026
09:24
1017
Ministrul Sănătăţii, în legătură permanentă cu Grecia după accidentul din Timiş soldat cu 7 morţi, anunţă că cei trei răniţi sunt stabili şi monitorizaţi atent
28.01.2026
08:59
884
Atac cu drone rusești asupra unui tren de pasageri în Harkov și raiduri mortale la Odesa: opt morți, sute de mii de ucraineni fără curent electric
28.01.2026
08:01
783
Horoscopul zilei 28.01.2026
27.01.2026
23:55
977
Ilie Bolojan transmite condoleanţe familiilor tinerilor greci morţi în accidentul rutier din Timiş
Răniţii şi victimele accidentului cu suporterii PAOK din Timiş, repatriaţi în Grecia cu aeronavă militară după slujba religioasă de la Timişoara
Beat la volan de Ziua Femeii și prins recidivând: 2 ani și 6 luni de închisoare pentru șoferul fără permis din Chișinău
Suporterul grec operat la Timișoara, în stare stabilă după intervenția la coloană, nu poate fi transferat în Grecia
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
16.75
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














