Ministra Buliga a făcut un pas înapoi: Indemnizații lunare mai MARI pentru îngrijirea copilului
7057
Ministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, vine cu o nouă inițiativă legislativă și propune majorarea indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului de la 30% la 57 la sută din salariul minim pe economie.
Totodată, inițiativa legislativă prevede ca indemnizația unică la naștere să fie acordată în baza principiului universal, mărimea acesteia fiind egală cu cheltuielile coșului minim de bunuri necesare la nașterea copilului, calculat pentru anul precedent.
Pentru anul trecut, valoarea coșului minim de bunuri necesare la nașterea copilului a fost de 4 800 de lei.
De asemenea, a fost egalată vârsta până la care se acordă indemnizația lunară pentru îngrijirea și creșterea copilului pentru persoanele neasigurate și asigurate. Aceasta ar urma să fie de trei ani. Pe moment, persoanele neasigurate primesc indemnizații lunare pentru îngrijirea copilului până când copilul atinge vârsta de un an și jumătate.
Noul proiect de lege mai prevede corelarea cuantumului minim al indemnizației pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani în cazul persoanelor asigurate, cuantumului indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului pentru persoanele neasigurate și cuantumului indemnizației de tutelă sau curatelă cu minimumul de existență.
Indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului pentru persoane neasigurate se va stabili până la împlinirea de către copil a vârstei de trei ani și se va achita, corespunzător vârstei copilului, în baza calculelor valorii minimumului de existență pe republică prezentate de Biroul Național de Statistică pentru anul precedent.
Astfel, indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului pentru copii de până la un an se va acorda în cuantum egal cu valoarea minimului de existență pe republică. În primul semestru al anului trecut, valoarea minimumului de existență a constituit 591 de lei.
Indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului pentru copii de la un an până la trei ani se va acorda în mărime de 50 la sută din valoarea minimumului de existență pe republică, stabilit pentru copii de la unu până la șapte ani. În primul semestru al anului 2013, valoarea minimumului de existență a constituit 1 328 de lei, respectiv mărimea indemnizației ar fi constituit 664 de lei.
În cazul persoanelor asigurate, valoarea lunară a indemnizaţiei pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani va constitui 30 la sută din baza de calcul stabilită conform Legii privind indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale, dar nu mai puţin decât cuantumurile fixe stabilite pentru persoanele neasigurate.
În condițiile legislației actuale, mărimea indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la vârsta de un an și jumătate în cazul persoanelor neasigurate și cuantumul minim al indemnizației lunare pentru creșterea copilului până la trei ani în cazul persoanelor asigurate constituie 400 de lei, respectiv se propune o majorare inițială a acestor cuantumuri în medie cu circa 57%.
Anual, cuantumul indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani, atât în cazul persoanelor neasigurate, cât și al celor asigurate, și cuantumul indemnizației de tutelă sau curatelă se vor majora pentru toți beneficiarii cu 10 la sută din valoarea minimumului de existență pe republică, calculat pentru anul precedent.
Proiectul de lege propus mai prevede instituirea unei indemnizații pentru școlarizarea copilului care va fi stabilită în mărime egală cu valoarea coșului minim de bunuri necesare pentru școlarizarea copilului, calculat pentru anul precedent, care a fost estimat de experți independenți la 2 800 de lei.
De asemenea, se propune instituirea indemnizației lunare de suport pentru familiile în care s-au născut și cresc gemeni, tripleți, cvadrupleți.
Astfel, se propune stabilirea indemnizației de suport pentru fiecare copil geamăn în mărime de 50 la sută din valoarea indemnizației lunare pentru îngrijirea copilului.
Implementarea proiectului legii va necesita cheltuieli anuale suplimentare atât din bugetul de stat, cât și din bugetul asigurărilor sociale de stat de circa 700 de milioane de lei.
Mămicile și viitoarele mămici care au protestat împotriva noilor reglementări care intră în vigoare la 1 aprilie ne-au spus că examinează această inițiativă legislativă a ministerului și vor reveni cu o reacție.
20.03.2026
21:01
243
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
20.03.2026
18:01
439
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
19.03.2026
20:41
728
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
17:38
711
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
14:46
910
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
19.03.2026
12:24
710
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
19.03.2026
11:34
781
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
710
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
18.03.2026
21:11
690
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
17:59
797
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
20.03.2026
21:01
197
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
286
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
268
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
327
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
300
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
308
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
298
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
423
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
442
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
382
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
470
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
529
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
554
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
571
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
551
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
603
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
721
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
737
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
722
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
738
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
783
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
703
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
808
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
706
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
771
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














