Numărul persoanelor cu diabet zaharat din R. Moldova este în creștere. Pronosticurile specialiștilor
2683
Una dintre cauzele principale ale bolilor de rinichi în stadiul terminal, atunci când pacientul necesită a fi inclus în dializă, este diabetul zaharat.
În contextul Zilei Mondiale a Sănătăţii, marcată în fiecare an pe data de 7 aprilie şi care în anul curent are genericul „Învinge Diabetul”, specialiştii în nefrologie atenţionează toţi pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat să monitorizeze funcţia rinichilor.
După mai mulți ani de boală, diabeticii sunt expuşi riscului de a dezvolta nefropatie diabetică, o afecţiune care evoluează extrem de rapid şi într-un termen record duce la insuficienţă renală cronică în stadiul terminal care presupune includerea persoanei în dializă, procedeu medical de substituţie a funcţiei rinichiului. Din acest moment, viaţa pacientului depinde de aparatele de dializă.
„În anul curent, fiecare al patrulea pacient nou inclus în dializă este cu diabet zaharat. Deşi nu avem studii care ar reflecta situaţia la acest capitol, am efectuat o analiză şi conform celor mai optimiste date, numărul persoanelor care vor beneficia de substituţia artificială a funcţiei renale prin dializă în anul 2020 poate să depăşească plafonul de 400 de persoane. Aceşti pacienţi, diabeticii incluşi în dializă, necesită un tratament mai complex şi au şanse mult mai mici să fie supuşi transplantului renal, cel puţin la noi în ţară”, a menţionat directorul medical al Centrului de Dializă (CD) din Chişinău, Petru Cepoida.
Pe moment, diabeticii reprezintă cota de 13% din toţi pacienţi dializaţi în CD, cu o creştere de trei ori, de la 3-4%, în ultimii trei ani.
Potrivit specialistului, dacă ar exista mai multe programe de prevenire, precum şi de depistare precoce a complicaţiilor diabetului zaharat, numărul persoanelor cu nefropatie diabetică nu ar fi atât de mare.
Pacienţilor cu diabet zaharat le recomandăm să evalueze cu regularitate, cel puţin anual, funcţia rinichilor (microalbuminurie şi creatinina serică), deoarece mai mult de un sfert din aceştia, inevitabil, peste 10-20 de ani vor dezvolta insuficienţă renală, dacă, bineînţeles, nu vor fi răpuşi de alte complicaţii ale diabetului zaharat. Mortalitatea în cazul diabetului zaharat, potrivit datelor Centrului Naţional de Sănătate Publică, este una alarmant de mare, circa 400 de persoane pe an.
În anul 2014, în R. Moldova au fost înregistrate aproximativ 84 de mii de persoane cu diabet zaharat, iar în 2020 se prognozează în jur de 130-140 de mii de pacienţi afectaţi de această patologie. Creşterea continuă a numărului diabeticilor, care potrivit datelor Ministerului Sănătăţii este aproape opt mii de cazuri noi pe an, presupune şi creşterea continuă a necesităţii de noi locuri de dializă, or cel puţin 20% din diabetici peste o perioadă anumită de la instalarea afecţiunii vor avea nevoie de substituţie a funcţiei rinichilor prin dializă.
Pentru ca pacienţii să nu rămână în afara sistemului şi să fie asiguraţi cu servicii de dializă de înaltă calitate, a fost lansat proiectul de Parteneriat Public Privat pentru Servicii de Dializă din R. Moldova, iar la începutul anului curent a fost deschis primul Centru de Dializă din Chişinău, unul din cele mai mari Centre din Europa cu o capacitate de deservire a circa 400 de pacienţi.
În fiecare an, pe data de 7 aprilie este marcată Ziua Mondială a Sănătăţii. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care în acest an împlineşte 68 de ani de la fondare, a identificat diabetul ca fiind una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică. Scopul acestui eveniment este sporirea gradului de conştientizare şi informare a populaţiei despre diabet şi consecinţele acestuia.
12.01.2016
15:15
27.10.2014
12:15
17.06.2014
16:07
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
27.09.2026
22:45
27.09.2026
22:17
27.09.2026
22:14
27.09.2026
21:46
27.09.2026
21:11
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:46
27.09.2026
20:35
27.09.2026
20:34
27.09.2026
20:20
27.09.2026
20:06
27.09.2026
19:34
27.09.2026
18:09
27.09.2026
17:41
27.09.2026
16:46
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
27.09.2026
13:38
27.09.2026
13:23
27.09.2026
13:13
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”


















