Stiri

INCREDIBIL // La ce întrebări a trebuit să răspundă Putin în timpul sesiunii anuale de întrebări şi răspunsuri de la Moscova

Știri 18.04.2015 17:01 Vizualizări1769
INCREDIBIL // La ce întrebări a trebuit să răspundă Putin în timpul sesiunii anuale de întrebări şi răspunsuri de la Moscova paginadepolitica.ro

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a fost nevoit să răspundă şi unor întrebări neobişnuite în timpul maratonului de patru ore de discuţii cu cetăţenii, care s-a desfăşurat joi.

Astfel, o femeie i-a cerut lui Putin să îi spună soţului prietenei ei, care este militar în retragere, să îi permită acesteia să îşi cumpere un câine drept cadou la împlinirea a 40 de ani. "Vă rog să-i spuneţi doar atât: Boris, te înşeli! Las-o pe soţia ta să aibă un câine! Am încercat deja totul", a afirmat ea, relatează
Moscow Times, în ediţia electronică, citată de Mediafax.

Putin a glumit că soţul va spune: "rezolvă-ţi întâi propriile probleme", ca răspuns la un ordin pe care i l-ar da, iar acesta ar fi un răspuns justificat. El i-a sugerat să îşi lase prietena să îşi exercite şarmul asupra soţului ei.

"Putem stabili un plan de acţiune. De exemplu, noi doi împreună să îi cerem lui Boris să meargă să se vadă cu soţia lui, Elena, iar Elena i-ar putea spune: Nu, nu am nevoie de un câine, voi face ce vrei. Şi sunt sigur că va primi nu numai un câine, ci şi un elefant, mai ales dacă spune acest lucru la momentul şi locul potrivit. El ar putea să îi promită chiar şi o haină de blană", a răspuns preşedintele.

Un băieţel în vârstă de patru ani din oraşul Nalcik, în republica din Caucazul de Nord Kabardino-Balkaria, a întrebat câte ore doarme Putin. "Este extraordinar că îţi place să dormi. Aceasta înseamnă că vei fi un preşedinte bun", i-a răspuns Putin, fără alte detalii.

Preşedintele le-a spus ascultătorilor că la un moment dat l-a invitat pe fostul cancelar german Gerhard Schroeder la o saună tradiţională rusească (bania). Aceasta a luat foc, însă Schroder a ieşit doar după ce şi-a terminat berea, a povestit Putin. Sauna a ars, dar nimeni nu a fost rănit.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 01.11.2026 01.11.2026 11:56 372 Horoscopul zilei 01.11.2026
Horoscopul zilei 31.10.2026 31.10.2026 12:36 912 Horoscopul zilei 31.10.2026

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 01.11.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri