INCIDENT la postul de control Doroțcaia. Grănicerii transnistreni o acuză de fals pe directoarea unui liceu cu predare în limba română
2165
Directoarea Liceului „Ştefan cel Mare" din Grigoriopol, Eleonora Cercavschi, nu a putut să ajungă în această dimineață la serviciu, fiind oprită de grănicerii transnistreni la postul de control Doroțcaia. Femeia a stat blocată până la ora 11.30 la așa-numita vamă transnistreană, până au venit polițiștii de la Dubăsari să clarifice situația.
Eleonora Cercavschi a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că este acuzată neîntemeiat de fals și că asta ar fi o nouă încercare de persecutare a celor care muncesc la școlile cu predare în limba română din Transnistria: „Mă deplasam cu mașina la serviciu. M-au oprit la postul de control și mi-au spus că numerele de înmatriculare ale mașinii sunt false. Am rămas uimită. Într-adevăr, plăcuța din față era cea originală, iar în spate era o plăcuță din plastic cu același număr”.
Femeia este sigură că e vorba de o provocare, iar farsa ar fi fost făcută de așa-numiții oameni ai legii din Transnistria. „Cred că au schimbat numărul într-o noapte, fiindcă eu las mașina parcată și în afara ogrăzii. Asta se putea întâmpla recent, fiindcă pe 2 februarie am fost cu mașina în Ucraina și la graniță nu au depistat nimic, mai ales că acum se face un control riguros la vamă al mașinilor cu numere transnistrene”, precizează Eleonora Cercavschi.
Pentru a clarifica situația, la fața locului au venit polițiști din Dubăsari care au insistat inițial să transporte mașina la parcarea comisariatului. După ce Eleonora Cercavschi a completat un proces-verbal prin care a explicat că nu cunoștea despre existența plăcuței din plastic, a fost lăsată să plece cu mașina, fiind retrase numerele de înmatriculare.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
04.11.2026
00:58
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți

















