Încă CINCI candidați la prezidențiale. Printre aceștia, și un fost ministru
3220
Dacă grupurile de inițiativă vor reuși să adune semnăturile necesare pentru candidații pe care îi susțin, buletinul de vot pe 30 octombrie curent ar putea include cel puțin 21 de persoane care aspiră la funcția de șef al statului.
Astăzi, CEC a mai recepționat solicitările a încă cinci grupuri de inițiativă care vor aduna semnături pentru cinci candidați.
Este vorba de candidatul independent Vadim Brânzan, Ina Popenco desemnată de Mișcarea Social-Politică Republicană „Ravnopravie”, candidata independentă Silvia Radu, Mihail Garbuz, desemnat de Partidul „Patrioții Moldovei” și candidatul independent Anatol Plugaru, fost ministru al Securității Naționale la începutul anilor 90.
Mâine se încheie perioada de depunere a cererilor în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova.
Până acum, CEC a înregistrat 16 grupuri de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova, iar democratul Marian Lupu și liberalul Mihai Ghimpu au și prezentat autorității electorale listele cu numărul necesar de semnături.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
23.10.2026
07:59
23.10.2026
07:53
23.10.2026
06:18
23.10.2026
01:53
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Fiasco TOTAL pentru Dodon la Moscova: IGNORAT de Medvedev și Mironov, socialistul a fost primit doar de deputați de rând, dar le vinde moldovenilor iluzia „gazului ieftin” de la Putin pe o piață deja liberalizată
VIDEO // Discurs alarmist de pe prispa casei: Ion Ceban sperie cetățenii cu o presupusă „uzină de drone” la Chișinău, ignorând amenințarea reală a dronelor rusești
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina


















