Inaugurarea scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor”, cu bani din România, se AMÂNĂ
2056
Inaugurarea, după reconstrucție, a scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor”, obiectiv realizat cu susținerea financiară a municipiului București, se amână cu aproape o lună.
Planifcată înițial pentru ziua de 27 august, inaugurarea scărilor va avea loc pe 17 septembrie curent
Primăria municipiului Chișinău informează că data desfășurării evenimentului a fost reprogramată la solicitarea părții române, din cauza imposibilității de participare la inaugurarea oficială pe 27 august.
Lucrările de reabilitare a scărilor de granit din Parcul „Valea Morilor” au început în luna mai 2018, iar recepția finală a obiectivului, conform calendarului aprobat, a avut loc pe 31 iulie 2019.
Reconstrucția scărilor de granit a fost posibilă datorită unui grant în valoare de 18 milioane 970 de mii de lei (circa 920 de mii de euro) din partea Consiliului local al Sectorului 1, municipiul Bucureşti, România. Totodată, Consiliul municipal Chișinău a alocat 3,5 milioane lei, suplimentar, pentru o serie de lucrări aferente construcției.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
10.10.2026
04:08
10.10.2026
02:03
10.10.2026
00:32
09.10.2026
23:56
09.10.2026
22:24
09.10.2026
21:03
09.10.2026
20:36
09.10.2026
19:43
09.10.2026
19:28
09.10.2026
17:49
09.10.2026
17:44
09.10.2026
17:21
09.10.2026
16:43
09.10.2026
16:37
09.10.2026
16:20
09.10.2026
16:18
09.10.2026
15:27
09.10.2026
15:25
09.10.2026
15:21
09.10.2026
14:46
09.10.2026
14:05
09.10.2026
13:59
09.10.2026
13:53
09.10.2026
13:52
09.10.2026
13:32
09.10.2026
13:20
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
Fostul premier rus Mihail Kasianov: Putin nu poate recunoaște greșeala invadării Ucrainei și crede că poate câștiga războiul
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Republica Moldova: Șase zboruri neautorizate detectate, inclusiv trei rachete; cinci explozii, fără victime

















