Imagine cutremurătoare! Un copil de 9 ani îşi face temele pe stradă, la lumina unui restaurant. Ce s-a întâmplat cu el
1438
libertatea.ro
Un copil de nouă ani a fost fotografiat când îşi făcea temele, conştiincios, la lumina unui fast-food. Imaginile au înduioşat o lume întreagă.
Câteva imagini cu un băieţel de nouă ani, din Filipine, care îşi face temele la lumina unui restaurant, pe un trotuar, au ajuns virale pe internet. Mii de oameni au fost înduioşaţi de micuţ şi s-au oferit să îl ajute.
Atât copilul, cât şi mama lui, au primit donaţii din toată lumea şi şi-au schimbat viaţa după publicarea imaginilor. Daniel are acum o bursă plătită până la terminarea facultăţii şi va avea astfel şansa de a deveni poliţist sau doctor, aşa cum îşi doreşte. Daniel este în clasa a treia şi, până când a fost fotografiat pe stradă, avea un singur pix.
„Suntem foarte fericiţi. Nu ştiu ce am făcut ca să merităm să fim aşa de binecuvântaţi. Acum, Daniel nu va trebui să mai sufere pentru a-şi termina şcoala. El e un băiat foarte ambiţios. De fiecare dată insistă să se ducă la şcoala, chiar dacă, de multe ori, nu am să-i dau bani pentru mâncare. Îmi spunea că nu vrea să rămână sărac, că vrea să îşi îndeplinească visele", a declarat mama copilului, plângând.
Daniel şi mama sa locuiau într-o casă sărăcăcioasă, împreună cu două rude, după ce tatăl băiatului a murit în închisoare, în urmă cu cinci ani.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
16.10.2026
15:17
16.10.2026
14:31
16.10.2026
14:18
16.10.2026
13:56
16.10.2026
13:53
16.10.2026
13:34
16.10.2026
13:23
16.10.2026
12:32
16.10.2026
12:31
16.10.2026
12:17
16.10.2026
11:44
16.10.2026
11:41
16.10.2026
10:49
16.10.2026
10:31
16.10.2026
10:29
16.10.2026
10:08
16.10.2026
09:54
16.10.2026
09:47
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















