Igor Munteanu: „R. Moldova nu este sub administrația militară a Federației Ruse ca să-și negocieze relațiile cu UE prin intermediul Moscovei”

Președintele Igor Dodon și-a prezentat în această săptămână bilanțul primelor 100 zile de mandat și a anunțat, printre altele, că vrea să organizeze o întrevedere trilaterală R. Moldova – UE – Federația Rusă pentru a implica Moscova în relațiile dintre Chișinău și Bruxelles.

Fostul Ambasador al R. Moldova în SUA, Igor Munteanu, directorul executiv al IDIS „Viitorul”, afirmă însă că R. Moldova nu este obligată să-și negocieze relațiile externe prin intermediul Moscovei, remarcând faptul că lista realizărilor lui Dodon din primele 100 de zile „arată jalnic”, iar în „următoarele câteva mii de zile vor fi exact la fel”: președintele va continua să promită „lucruri hazardate, nerealiste, copiindu-i pe liderii de la Kremlin ca stil bombastic și gesticulație”, dar mai mult de atât nu va putea face.

În interviul acordat Ziarului NAȚIONAL, Igor Munteanu critică inițiativele șefului statului - „marioneta intereselor rusești în R. Moldova” - și expune riscurile pentru R. Moldova generate de „guvernarea bicefală” de la Chișinău.

Totodată, fostul Ambasador susține că vizita de astăzi la Chișinău a liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, „nu va schimba nimic fundamental”, iar ideea referendumului lansată de Dodon ar ascunde intenția acestuia și a partidului pe care l-a condus „de a se plimba cu vreo 70 de milioane de lei prin țară, recrutând loialități politice pe întrebări la care deja cunoaștem răspunsul”.

Dle Igor Munteanu, Parlamentul și Guvernul declară că R. Moldova merge ferm pe calea integrării europene, iar Președinția, vedem, face pași pentru a îndrepta republica spre Est. Așa ne pomenim că avem un stat cu două voci în ce privește politica externă. Ce are R. Moldova de câștigat de la practica șpagatului pe care am tot aplicat-o de la independență încoace?

Aveți dreptate. Există această poveste năzdrăvană după care Guvernul și Parlamentul își fac lucrul foarte bine, numai Ivanușka duraciok, alias președintele Dodon, „cântă fals în corul școlii” ori se joacă în cenușă ca și personajul din poveștile rusești.

Aici trebuie să înțelegeți mesajul meu ca o metaforă. Potrivit acestei narațiuni incomplete, ar fi suficient să-l pui pe actualul președinte într-o procedură constituțională de demitere forțată (imposibilitate a exercitării funcției sale, așa cum prevede Constituția) și lucrurile s-ar rezolva de la sine. Este, din păcate, simplist și nerealist. Mie mi se pare că această narațiune are tot atâta adevăr ca și tabletele de slăbire sau rețetele alchimiștilor de a face aur din paie.

În realitate, R. Moldova se află într-o mare fundătură politică, ca urmare a unor coliziuni legal-politice, etice și social-economice, adâncite în ultima vreme din cauza inegalităților politice clare și a falsurilor care-au înflorit în discursul practicat de oamenii politici.

Prin ce s-ar caracteriza „fundătura politică” în care se află, așa cum spuneți, R. Moldova?

Prin câțiva factori. Starea economiei s-a deteriorat, iar nivelul de corupție a speriat atât de mult investitorii externi, încât aceștia nu mai vin nici cu garanții de stat, în timp ce clasa antreprenorială locală, care ar fi putut ridica standardele economiei cel puțin la indicatorii cunoscuți pe plan regional, a amuțit ori a sucombat, ca urmare a violului permanent la care sunt supuși din partea statului capturat.

Justiția a rămas unul dintre cele mai corupte sectoare ale statului. Cele mai importante reforme în sistemul judecătoresc și procuratură au fost mimate și ghidate să servească unor persoane anume, care se bucură de un regim de „impunitate absolută”, adică fac cam tot ce-și doresc, astfel încât documentele legate de integritate, justiție, anticorupție pot fi cu ușurință uitate și neglijate, pentru că ele nu descriu nimic din ce se întâmplă în interiorul sistemului administrativ. Drept exemple servesc ANI, o agenție practic paralizată de lipsa unei conduceri responsabile, dar și Procuratura Anticorupție și CNA, care se ocupă mai departe de corupția mică, de micii coțcari și nu de rechinii care bântuie prin administrație și economie.

Există o sumedenie de agenții de reglementare care servesc mai degrabă grupurilor din businessul oligarhic și aproape deloc interesului public. De fapt, unii directori de agenții de reglementare nici nu ascund că politicile lor de reglementare nu ajută la dizolvarea problemelor în sistem.

De la tribune, inclusiv la cele din afară, autoritățile R. Moldova raportează că în ultimul timp „lucrurile merg spre bine”, că există „stabilitate”, că se fac eforturi pentru combaterea corupției…

Pe plan extern, R. Moldova are o credibiltiate zero atât în raport cu UE, cât și cu alți parteneri de dezvoltare de care am avea strategic nevoie, dacă am ști să deosebim un scop strategic de jocuri politice iresponsabile de care-și bat capul unii demnitari de stat.

Corupția, concentrarea puterii de stat în mâinile unor grupuri oligarhice și lipsa de respect pentru drepturile și libertățile cetățenilor sunt caracteristici esențiale în relația dintre societate și stat. Asta pentru că una spunem și alta facem.

Raportul de progres al Guvernului față de Planul Național de Acțiuni pentru implementarea Acordului de asociere anunță o rată de implementare de 73,73% și o rată de armonizare a legislației naționale la acquis-ul comunitar de 34%. În realitate, constatăm un declin masiv pe cele mai importante domenii strategice: justiție, guvernanță, mediul de afaceri, proces politic și libertăți cetățenești.

Deși UE și anumiți donatori bilaterali au revenit să sprijine reformele întârziate pe majoritatea sectoarelor vitale pentru modernizarea și europenizarea R. Moldova, indicatorii de încredere publică în autoritățile publice rămân împietriți într-o neîncredere funciară a cetățenilor în instituțiile statului (BOP, People watch). Fără nicio exagerare – cetățenii R. Moldova sunt astăzi mai săraci decât la începuturile acestei tranziții (venituri raportate la costuri de subzistență), societatea este mai dezbinată decât la crearea statului.

La mijlocul anului 2015, UE a decis să suspende finanțarea pentru programele destinate cooperării cu R. Moldova ca urmare a fraudei uriașe din sistemul bancar și, iată, suntem deja în aprilie 2017, la doi ani distanță, iar monitorul promis de premierul Filip, pe care ar fi trebuit să fie afișate progresele în procesul recuperării banilor furați din cele trei bănci tâlhărite, nu pare să-i lumineze pe cetățeni. Așteptăm raportul „Kroll 2” care, sper eu, va fi mai darnic în explicațiile care lipsesc din partea autorităților naționale.

Președintele Igor Dodon a anunțat că intenționează să organizeze în scurt timp o întrevedere trilaterală R. Moldova – UE – Federația Rusă pentru a obține un fel de confirmare cu privire la neutralitatea R. Moldova. Anterior, Bruxelles-ul, prin vocea Ambasadorului Pirkka Tapiola, a respins un astfel de format de dialog. Ce credeți că urmărește, de fapt, Dodon prin asemenea inițiative?

Nu m-aș mira ca Igor Dodon să vrea să zboare în curând spre Lună. Cred că toată lumea poate observa că pe acest președinte vorbăreț nu-l costă aproape nimic să „intenționeze”, formulând propuneri nerealiste, iar atunci când realitatea îl contrazice – să-i blameze pe alții pentru propriile eșecuri. Cred că ați putut să vedeți și dvs. cât de jalnic arată lista realizărilor acestui președinte după primele 100 de zile.

Fiți atenți că și următoarele câteva mii de zile vor fi exact la fel – va promite în continuare lucruri hazardate, nerealiste, copiindu-i pe liderii de la Kremlin ca stil bombastic și gesticulație, dar lipsindu-i aproape orice l-ar face politician matur și responsabil.

Pe scurt, neutralitatea nu poate fi atinsă câtă vreme R. Moldova are pe teritoriul său suveran trupe militare străine, care staționează contra prevederilor constituționale ale țării, servind drept scut de protecție regimului separatist și instruindu-i armata și trupele paramilitare - recunoscute oficial drept „principala amenințare de apărare și securitate a R. Moldova” în toate documentele de strategie ale țării noastre.

Pot oare înțelege consilierii lui Dodon că ar trebui să se ghideze de această legislație și nu de propriile fantezii revizioniste? Aceeași poveste o avem și față de teza lui Dodon legată de revizuirea Acordului de asociere. Acest Acord nu poate fi amendat scriptic prin extragerea unor prevederi care nu ne plac și păstrarea unor beneficii de care suntem îndrăgostiți, ci doar printr-o renegociere integrală a documentului, ceea ce ar fi un dezastru. Niciunul dintre cele 28 de state-membre ale UE nu ar accepta să admită renegocierea Acordului cu R. Moldova în actuala situație geopolitică.

Și dacă totuși R. Moldova ar solicita, la un moment dat, acest lucru?

Dacă așa-zisa „guvernare bicefală” ar deschide gura să zică că și-ar dori să renegocieze documentul, cred că, cel mai probabil, R. Moldova ar rămâne fără acest acord. Take it or leave it.

Cine ar fi principalul câștigător dintr-o asemenea situație? Corect, Moscova și acoliții săi politici de pe scena agonizantă a politicii moldovenești. Drept confirmare poate servi și faptul că reprezentanții politici ai UE au respins de câteva ori deja ideea unei trilaterale (împreună cu Moscova) pe tema „revizuirii Acordului de asociere”, transmițând explicit mesajul că acest acord a fost negociat între statul suveran R. Moldova și uniunea politică a celor 28 de state-membre ale comunităților europene, din care nu face parte Rusia nici acum și nici oricând în vreun viitor previzibil.

R. Moldova nu este sub administrația militară a Federației Ruse ca să-și negocieze relațiile cu UE prin intermediul Moscovei, iar UE nu este doar o piață economică – ea reprezintă un important bastion al culturii și valorilor europene, al idealurilor de libertate și bunăstare la care marea majoritate a cetățenilor din R. Moldova își doresc să se asocieze, folosindu-se de beneficiile actualului cadru bilateral de cooperare.

Ideile năstrușnice ale lui Dodon de a reține din partea UE regimul liber de vize, renunțând însă la anumite clauze și obligații ale Acordului de asociere, sunt o aberație pe care numai o imaginație nestăpânită o poate naște. La fel și ideea de a semna un Protocol de observator pentru R. Moldova în raport cu Uniunea euroasiatică, mai ales în situația în care noi ar trebui din contra să optimizăm și să reducem costurile exagerate ale unor participări, care nu sunt folositoare R. Moldova, și mă refer aici inclusiv la Adunarea parlamentară a CSI, la alte zeci de cotizații și particpări inadecvate cursului de politică externă și reforme subscrise direcției de integrare europeană.

Liderul separatist de la Tiraspol are astăzi o întrevedere la Chișinău cu Igor Dodon. Președinția a făcut publică lista subiectelor care vor fi discutate, iar printre acestea se numără, evident, și cele privind recunoașterea diplomelor și numerelor de înmatriculare ale mașinilor din Transnistria, restabilirea telefoniei fixe între cele două maluri ale Nistrului etc. Anterior, societatea civilă din R. Moldova, inclusiv Dvs., v-ați expus împotriva acestor pași. Ce ar însemna îndeplinirea acestor doleanțe ale Tiraspolului?

Este o mare blasfemie ceea ce a făcut Dodon la Tighina, unde s-a aflat chiar alături de locul în care au fost uciși zeci de cetățeni ai R. Moldova atunci când au fost atacați de lunetiști și obuzieri ai Armatei a 14-a, inclusiv din cetatea străveche medievală moldovenească Tighina. Cred că toți am fost scuipați în față de aceste îmbrățișări tandre între Dodon și Krasnoselski, nu doar combatanții care au luptat în tranșee atunci când R. Moldova a fost atacată de cazacii și milițienii actualului șef al administrației separatiste.

Dodon este marioneta intereselor rusești în R. Moldova și cam tot ce spune zilnic îl incriminează. Cu referință la vizita de astăzi – eu cred că fundamental ea nu va schimba nimic. Politica de reintegrare și negocierile în formatul „5+2” țin în mod specific de puterea executivă a Guvernului R. Moldova și nu de competențele crâmpoțite ale șefului de stat. Strânși la perete de o mare criză economică și politică, liderii de la Tiraspol și-ar dori să supraviețuiască folosindu-se de lipsa de verticalitate a unor politicieni corupți și iresponsabili, într-o formulă care să-i facă să rețină cam tot ce au obținut prin șantaj și sponsorizare rusească și chiar să devină un factor de blocaj constituțional asupra instituțiilor centrale ale R. Moldova.

Sunt convins că proiectul politic federalist promovat de Kremlin nu s-a încheiat în 2003, dorindu-se o resuscitare a sa în acest ciclu politic. Partea proastă este că autoritățile R. Moldova, care funcționează aparent într-un regim bicefal de diviziune a muncii, continuă să transmită mesaje ambiguie atât cetățenilor săi de pe malul stâng al Nistrului, cât și partenerilor externi. De la bicefal la acefal este un singur pas, astfel încât autoritățile centrale ale R. Moldova se pot trezi blocate pe subiecte de interes național-strategic prin folosirea rudimentară a unui sistem de scoatere a subiectelor contestate de o anumită parte a societății.

Orice punere a „batistei pe țambal” ar însemna, de fapt, o alunecare spre un scenariu de tip rusesc. În raport cu subiectul transnistrean, am putea spune că o soluție de federalizare ar însemna o reglementare strâmbă, care ar recunoaște implicit ori explicit puterea ilegală și separatistă de la Tiraspol, deopotrivă cu toată armata rusă, datoriile acumulate în mod ilicit, largele rețele de servicii de spionaj din regiune, sistemul social și economic dărâmat și devalizat din stânga Nistrului de grupuri oligarhice străine, cam tot ce ar servi rețetei Kremlinului pentru a-și consolida prezența sa activă pentru următorii 100 de ani.

Problema care pare să deranjeze cel mai mult Tiraspolul este instituirea unor posturi vamale comune moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean al frontierei. Așa-zișii lideri de acolo susțin că astfel vor fi afectate importurile în regiune. De ce se teme Transnistria de un control mai riguros la frontieră?

Tiraspolul este deranjat de înțelegerea unui post vamal moldo-ucrainean la Pervomaisk-Kuciurgan pentru că, în acest fel, R. Moldova obține un avantaj strategic în procesul de reglementare a acestui conflict. De multe ori, Chișinăul a pierdut anumite bătălii din cauza prostiei, corupției și lipsei de coeziune politică internă, mult exploatată de Moscova în cadrul unor proiecte ale sale mai largi.

Nici Tiraspolul și nici Moscova nu ar putea bloca un acord interguvernamental între Ucraina și R. Moldova, care ar putea deveni ceea ce se numește în spațiul anglofon un fel de „game-changer”, iar rezultatul acestei cooperări poate indica foarte clar actorilor regionali, dar și populației din regiune că, de ce nu?, proiectul separatist din stânga Nistrului a suferit eșec.

Argumentul că aceste posturi vamale comune ar afecta volumul importurilor din regiune este ridicol. Peste 80% din exporturile acestei regiuni sunt îndreptate spre Vest (malul stâng - 40%, UE - 40%), spre Ucraina și Rusia se îndreaptă doar niște fluxuri nesemnificative. Punctul comun vamal deranjează sub alt aspect – cel simbolic – circumscris narativului ideologic de a lega regiunea de „proiectul lumii ruse”.

Și pentru că R. Moldova se află la 1000 km de frontiera acestui stat, proiectul rusesc este de fapt o mare ruină. Statul rus face cu greu față obligațiilor financiare, ca urmare a politicii sale de „pașaportizare”, iar cea mai mare parte a populației cu cetățenie rusă din Transnistria sunt pensionari și persoane aproape de vârsta de pensionare, așteptându-și cu nerăbdare „pensia de la Putin”, în timp ce alte proiecte promise de Rogozin sub forma unor investiții de stat în sectorul industrial au rămas apă de ploaie. Singura speranță pentru businessul activ este legată de UE și de posibilitatea conectării sale la regimul de liber schimb semnat de R. Moldova cu UE.

Moscova nu mai poate pompa bani în regiunea separatistă ca anterior („deneg net” – bani nu sunt), iar businessul activ din Transnistria este suficient de conectat la piața internă a R. Moldova și a UE, încât să ajungă la concluzia că „dinții sunt mai aproape decât părinții” și să accepte eventual chiar și o schimbare de regim la Tiraspol. Din nou, Rusia poate rămâne „înfiptă” în această regiune numai prin acțiuni de subversiune și spionaj, prin coruperea elitelor locale și provocări, care numai stabilitate nu poate aduce Republicii Moldova și cetățenilor săi de pe ambele maluri ale Nistrului.

În cadrul ultimei sale intervenții publice, Igor Dodon și-a amintit de harta „Moldovei Mari” pe care i-a dăruit-o Vladimir Putin și a amenințat voalat România că va rămâne fără „jumătate din teritoriul românesc”. Cum catalogați Dvs. astfel de declarații făcute de un șef de stat?

Mă faceți să râd. România este parte integrantă a ordinii euro-atlantice și niciun fel de amenințări voalate ori persiflante (Rogozin a promis să ajungă la București cu un bombardier!) nu pot schimba angjamentul strategic al țării și nici relația profundă pe care România o recunoaște în raport cu R. Moldova.

Demagogia lui Dodon nu poate avea niciun rezultat tangibil, însă va exclude orice fel de interacțiune între statele vecine și acest tip de politician iresponsabi și populist, care ar dori să pună în serviciul partidului său propaganda regimului sovietic. Cred ca totul are o limită și cred că, într-un timp scurt, am putea observa că până și electoratul său se va sătura să fie prostit de asemenea discurs. Să intri în polemici culturale cu un mercenar nu-i o mare placere mare, dar sper din toată inima că aceste acțiuni îl vor costa. Mult mai scump decât își închipuie acesta.

În toamnă, avem referendum, ne anunță Igor Dodon. Cetățenii vor trebui să răspundă la patru întrebări, printre care anularea legii care obligă cetățenii să întoarcă miliardul furat, reducerea numărului de deputați până la 71, mai multe atribuții pentru președinte, dar și introducerea „Istoriei Moldovei” în școli. Ce șanse de reușită îi dați acestui exercițiu?

Nici de asta nu sunt prea sigur. Faci referendumuri când ai ce întreba și ai ce răspunde, nu când vrei să faci campanie politică pe banii statului, ai mei, ai dvs., ai cititorilor acestui interviu. Nu-i deajuns că PSRM a fost finanțat, potrivit presei de investigație, din bani proveniți din off-shore, acum liderul formal al acestui partid mai vrea să se plimbe cu vreo 70 de milioane de lei prin țară, recrutând loialități politice pe întrebări la care deja cunoaștem răspunsul?

Este clar și racului că miliardul furat trebuie să fie restituit, nu există dubii în această privință, iar cei care s-au băgat în buzunarul statului trebuie să stea la dubă. La ce servește un referendum pe această temă? La fel și cu competența cerută de Dodon la subiectul declanșării alegerilor anticipate. Odată ce alegerile vor fi în 2018, conform aranjamentelor electorale existente conform legislației, de ce să întrerupem ciclul politic de dragul intereselor unor grupuri politice – nu suntem interesați oare de tradiția bizantină de schimbare a regulilor de joc în timpul jocului? Ori poate așteaptă cineva să aibă liderul PSRM niște soluții magice pe subiectul restituirii fraudelor bancare sau concesionării aeroportului, sau contractelor ilicite pe energie, proprietăți de stat, multe alte maltrapazlâncuri la care faimosul (deja) șef de stat ar fi putut să fi contribuit în perioada în care se afla în serviciul PCRM, alături de anumiți moguli, numele cărora nu pot fi uitate.

În sfârșit, au încercat și alții să întroducă „Istoria Moldovei”, înțeleasă ca un curs scurt al istoriei partidului, și le-a ieșit pe nas. La fel o vor păți și de data asta, dacă vor încerca, dar trebuie să observăm că divizarea societății, în special a grupului titular „moldoveni-români”, nu servește altui scop decât al distragerii atenției de la menținerea R. Moldova într-un spațiu de control post-sovietic, în care aceeași nomenclatură face și desface treburile guvernării, în lipsa oricărei forme de legitimitate democratică și culturală.

Asta însă nu este doar vina lui Dodon, ci și a altor tranzacționaliști, care încă se mai înfruptă din ciolanul puterii. Personal, cred ca timpul lor a trecut, doar că osemintele lor încă nu au fost îngropate.

Dle Munteanu, vă mulțumim pentru interviu!