Igor Grosu susține continuitatea guvernului moldovean: miniștrii cu rezultate notabile trebuie să rămână în funcție
2015
Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, afirmă că Dorin Recean și mai mulți dintre actualii miniștri ar trebui să facă parte din viitorul Guvern. Potrivit șefului PAS, aceștia au înregistrat rezultate notabile în procesul reformelor și al avansării Republicii Moldova către integrarea europeană.
„Abordarea pe care o văd eu: cei care au muncit și au dovedit în timp trebuie să continue. Sunt și miniștri, și prim-ministrul, și toată echipa care a fost implicată în acest proces, chiar începând cu 2022, când am devenit țară-candidat și am avansat. O bună parte din colegi au demonstrat și au livrat rezultate pe domenii și eu cred că ei trebuie să rămână. Dar acestea sunt discuții pe care încă urmează să le avem. Și cei care au muncit, și dlui (nr. Dorin Recean) este unul din aceștia, eu cred că ei trebuie să rămână și să continue”, a declarat Igor Grosu într-un interviu.
Este important de menționat faptul că după alegerile parlamentare din 28 septembrie, cinci formațiuni politice au obținut locuri în Parlament. Validarea rezultatelor de către Curtea Constituțională este așteptată pe 16 octombrie. În cazul în care rezultatele vor fi validate, deputații urmează să se reunească în prima ședință pentru a forma fracțiunile parlamentare și a-și desemna conducerea. După aceasta, președintele țării va consulta fracțiunile și va propune un candidat pentru poziția de prim-ministru, care va solicita votul Legislativului pentru echipa sa de viitori miniștri.
14.10.2026
05:19
14.10.2026
03:30
14.10.2026
03:18
14.10.2026
03:00
14.10.2026
02:59
14.10.2026
02:52
14.10.2026
01:53
14.10.2026
00:54
14.10.2026
00:23
13.10.2026
23:25
13.10.2026
23:19
13.10.2026
22:34
14.10.2026
03:30
14.10.2026
03:18
14.10.2026
03:00
14.10.2026
02:59
14.10.2026
02:52
14.10.2026
01:53
14.10.2026
00:54
14.10.2026
00:23
13.10.2026
23:25
13.10.2026
23:19
13.10.2026
22:34
13.10.2026
20:45
13.10.2026
20:10
13.10.2026
19:49
13.10.2026
19:14
13.10.2026
18:52
13.10.2026
18:14
13.10.2026
17:55
13.10.2026
17:53
13.10.2026
17:52
13.10.2026
17:42
13.10.2026
17:34
13.10.2026
17:15
13.10.2026
17:05
13.10.2026
16:43
13.10.2026
15:57
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
OFERTE // Zboruri mai IEFTINE spre Europa și SUA: Promotii de iarnă la HiSky cu bilete începând de la 24,99 euro















