IMIXTIUNE? Iată cum vrea Rusia să CÂȘTIGE alegerile în R. Moldova: Trimite moldovenii acasa!
3237
Serviciul Federal de Migraţie al Federaţiei Ruse (SFM) a decis ca migranții moldoveni, care muncesc în Rusia și care au încălcat legislația migraționistă a acestei țări, să poată reveni în R. Moldova în perioada 5-30 noiembrie curent, ca să poată vota la alegerile parlamentare.
Ulterior, migranții moldoveni vor putea reveni în Rusia și își vor putea relua activitatea, fiindu-le anulate toate încălcările anterioare, promit autoritățile ruse pe pagina web a SFM.
Potrivit șefului SFM, Constantin Romodanovski, actualmente pe teritoriul Federației Ruse sunt 232 de mii de cetățeni moldoveni care fac parte din așa-zisul „grup de risc”.
„Astfel, acestor cetățeni li se propune să vină în R. Moldova să participe la alegerile din 30 noiembrie curent, iar în schimb le vor fi anulate toate restricțiile și încălcările admise în timpul șederii pe teritoriul Federației Ruse. Mai mult, noi îi vom ajuta pe migranții moldoveni să-și perfecteze patente de întreprinzător și îi vom angaja în câmpul muncii, în funcție de cotele existente”, a declarat Romodanovski.
De asemenea, SFM vrea ca această informație să ajungă la cât mai mulți migranți moldoveni. Romodanovski a solicitat ca această informație să fie răspândită de mijloacele de informare în masă, dar și de reprezentanții din diasporă.
SFM precizează că pe teritoriul Federației Ruse s-ar afla în jur de 600 de mii de cetățeni moldoveni, dintre care doar 190 de mii muncesc legal. Alți 78 de mii de moldoveni sunt în Rusia, dar nu au venit cu scopul de a se angaja în câmpul muncii. De asemenea, 232 de mii de moldoveni sunt considerați a fi din așa-zisul „grup de risc”. Asta înseamnă că au încălcat legea migraționistă – se află mai mult de 90 de zile pe teritoriul Federației Ruse, fără a fi părăsit teritoriul țării.
Amintim că Guvernul R. Moldova a decis să deschidă 5 secții de votare în Federația Rusă, comparativ cu o singură șecție deschisă la alegerile parlamentare din 2009.
20.03.2026
14:09
622
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
20.03.2026
11:22
659
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
19.03.2026
14:10
900
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
889
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
18.03.2026
19:25
1044
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
18.03.2026
13:42
1067
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
17.03.2026
13:46
1000
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
09:45
1384
Notă de protest cu PROBA pe masă - sticla cu OTRAVA din Nistru. Ambasadorul rus, convocat la MAE
17.03.2026
13:20
1242
Guvernul de la Chișinău și ONU își coordonează eforturile pentru reintegrarea Republicii Moldova și reducerea disparităților de pe ambele maluri ale Nistrului
16.03.2026
15:41
1645
„Partenerul strategic” Rusia OTRĂVEȘTE Nistrul și poate lăsa cetățenii R. Moldova fără principala sursă de APĂ. Marta Kos: „UE este pregătită să ofere sprijin prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE”
21.03.2026
02:45
107
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
349
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
378
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
435
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
418
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
465
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
430
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
419
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
409
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
534
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
531
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
444
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
543
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
617
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
627
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
654
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
622
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
663
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
787
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
801
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
769
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
789
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
835
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
741
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
858
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














