20:42:54 27.11.2025
Stiri

HÂNCEȘTI // Incendiu de proporții. O locuință a ARS în TOTALITATE

Social 14.01.2015 14:01 Vizualizări3034
HÂNCEȘTI // Incendiu de proporții. O locuință a ARS în TOTALITATE

Fără acoperiș, tavanul la pământ, cu pereții arși și interiorul făcut scrum. Așa arată acum locuința familiei Pomârleanu din satul Mingir, raionul Hâncești, care a trăit un adevărat coșmar după ce casa le-a ars recent în totalitate.

Rămași doar cu hainele pe ei și câteva lucruri pe care le-au putut salva, cei din familia nenorocită speră să-și repare casa, pentru a nu rămâne pe drumuri.

Tatiana, în vârstă de 28 de ani, care lucrează la grădinița din sat, era acasă împreună cu băiețelul ei în vârstă de 4 anișori, și ambii au văzut cum flăcările le mistuiau locuința.

Soțul și unicul ei frate erau la muncă.

„Eram în bucătăria de vară, care este conectată cu casa. Știam că în casă este o priză defectă și vorbisem cu un meșter să o repare. În acea zi, însă, pe la ora 12.00, am pus în priză boilerul să încălzesc apa pentru baie, iar pe la ora 13.00 am văzut că ieșea fum prin geamul de la baie. Din bucătărie m-am dus imediat în casă, dar când am deschis ușa, focul și fumul m-au dat jos. Am luat băiețelul, l-am dus la vecină și imediat am sunat pompierii. În câteva minute, însă, totul s-a făcut scrum, vântul sporea focul în toate părțile și nu am mai putut intra în casă pentru a mai scoate ceva”, ne spune Tatiana.

Până au ajuns pompierii, focul a mistuit tot, iar din casă nu a mai putut fi salvat absolut nimic. La fața locului s-a deplasat și primarul localității, Haralampie Lazăr, care a precizat că va organiza o ședință și va prezenta această problemă unei comisii din cadrul primăriei.

„Într-adevăr, casa a ars în întregime, este o adevărată tradegie. Vom pune această problemă în discuție la Consiliul local și cu siguranță vom acorda un ajutor. Din cauză că posibilitățile primăriei sunt reduse, am decis să mă adresez Comisiei pentru situații excepționale din cadrul Consiului raional, dar și celei a Guvernului. Vom căuta mai multe mijloace de ajutor. Pe moment nu vă pot spune despre o sumă exactă din partea primăriei, căci nu a fost luată o decizie. Este nevoie ca un expert să estimeze valoarea pagubelor. Ne vom ocupa cât mai curând de acest caz”, a precizat Haralampie Lazăr.

De asemenea, primarul a menționat că, în ultimii șapte ani, în satul Mingir nu au fost înregistrate încendii de așa proporții, iar locuința familiei Pomârleanu este unica din sat care a ars în totalitate.

Pentru a avea un colțișor în care să trăiască, Tatiana ne spune că în primul rând vrea să repare bucătăria de vară, unde a ars o parte din acoperiș, ușa și geamul, iar pereții au fost afumați.

Apoi, vrea să repare și casa, din care au rămas doar pereții. Pentru acest lucru, însă, au nevoie de resurse pe care nu le au.

„Așteptăm un răspuns de la primărie, căci singuri nu ne vom descurca. Ne-a ars tot ce aveam, înclusiv toate actele. Părinții au muncit o viață întreagă la această casă, iar în câteva minute s-a dus tot”, zice cu durere tânăra.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
27.11.2025 08:13 584 Horoscopul zilei 27.11.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.77 1 USD 17.08 1 RON 3.88 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte