Autoritățile lansează, în PREMIERĂ, un instrument financiar inovator pentru susținerea IMM-urilor din Moldova
1807
La data de 24 septembrie 2025, Guvernul a lansat pentru prima dată în țara noastră un instrument financiar numit Fond de Fonduri. Acesta este destinat să sprijine întreprinderile mici și mijlocii (IMM) și să atragă investițiile private în economia națională.
Prin acest mecanism modern, se creează o infrastructură investițională aptă să mobilizeze atât resurse private, cât și instituționale. Astfel, se stimulează formarea fondurilor locale de investiții și se atrage capital din regiunea noastră, toate acestea venind în sprijinul antreprenorilor.
Statul, prin Fondul de Fonduri, va oferi tranșa de primă pierdere și va genera un efect de multiplicare. Practic, la fiecare leu investit de stat se vor atrage cel puțin trei lei din partea capitalului privat. Pentru următorii doi ani, bugetul alocat este de 200 milioane lei, iar Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) va fi responsabilă de implementarea acestui proiect.
„Fondul de Fonduri este un pas revoluționar și o premieră pentru Republica Moldova. Cu acest mecanism, îi oferim antreprenorilor acces la capital deștept și parteneriate strategice. De asemenea, stimulăm inovația, pregătind astfel economia pentru competiția europeană. Aceasta este o investiție în viitorul IMM-urilor și în viitorul nostru european”, a declarat Doina Nistor, viceprim-ministră și ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării.
Inspirat de practicile eficiente aplicate cu succes în țări precum Polonia, Țările de Jos, Franța și Estonia, acest nou mecanism va ajuta Moldova să își consolideze competitivitatea. Totodată, va sprijini dezvoltarea pe termen lung a IMM-urilor și integrarea deplină a țării în piața unică europeană.
09.10.2026
12:28
09.10.2026
10:03
08.10.2026
16:37
08.10.2026
15:27
08.10.2026
14:43
08.10.2026
14:30
08.10.2026
14:13
08.10.2026
14:06
08.10.2026
12:02
08.10.2026
11:36
11.10.2026
11:06
11.10.2026
10:07
11.10.2026
09:36
11.10.2026
09:29
11.10.2026
07:44
11.10.2026
04:48
11.10.2026
04:02
11.10.2026
03:36
11.10.2026
02:22
11.10.2026
00:50
11.10.2026
00:20
11.10.2026
00:01
11.10.2026
00:00
10.10.2026
23:40
10.10.2026
23:25
10.10.2026
22:41
10.10.2026
21:35
10.10.2026
21:31
10.10.2026
20:55
10.10.2026
20:03
10.10.2026
20:01
10.10.2026
19:16
10.10.2026
18:50
10.10.2026
18:47
10.10.2026
16:52
VIDEO // Decizie ISTORICĂ la Bruxelles: R. Moldova primește pe 28 octombrie foaia de parcurs spre Uniunea Europeană
Ședință SECRETĂ și măsuri excepționale la Parlament: Deputații, fără telefoane și ceasuri la dezbaterea privind Armata Națională
Maia Sandu, discuție IMPORTANTĂ cu António Costa. R. Moldova este pregătită pentru deschiderea ultimelor 4 capitole de negocieri cu UE
Semnal puternic de la Washington. SUA garantează sprijinul pentru Moldova: „Nu am uitat Moldova, iar amenințările sunt inacceptabile”
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare


















