DOC // Guvernul de la București discută cumpărarea Portului Giurgiulești din Republica Moldova de la BERD
1577
Guvernul României discută în ședința de miercuri, 28 august, un memorandum privind cumpărarea Portului Internațional Liber de la Giurgiulești din Republica Moldova de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
Achiziția ar urma să se facă prin intermediul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, societate comercială aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, scrie g4media.ro.
Negocierea cu BERD va fi condusă de Bogdan Mîndrescu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, potrivit memorandumului citat.
Portul Giurgiulești e situat pe Dunăre, în apropiere de Galați.
În acest moment, Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova este operat de compania Danube Logistics SRL, deținută de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), potrivit site-ului companiei.
Memorandumul discutat miercuri în guvern are ca temă „aprobarea iniţierii negocierilor cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în vederea achiziţionării de către statul român, prin intermediul Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” S.A. Constanţa, societate comercială aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, a acţiunilor Danube Logistics SRL deţinute de către BERD în Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti din Republica Moldova”.
Guvernul nu a precizat până la acest moment suma preconizată pentru achiziția portului moldovean.
Portul Giurgiulești are un terminal petrolier, două terminale de cereale, un terminal pentru alte mărfuri și un parc de afaceri.
Premierul român Marcel Ciolacu a anunțat încă din septembrie 2023 intenția României de a cumpăra portul Giurgiulești din Republica Moldova, în contextul în care se preconizează că țara noastră va deveni un hub important în reconstrucția Ucrainei.
„Trebuie să realizăm că Portul Constanța este strategic în momentul de față. Nu știu ce se va întmpla cu Odesa. Mai există un port mai mic în Republica Moldova, Giurgiulești, și deja prin ministrul Transporturilor România și-a arătat interesul către BERD, pentru că acționarul majoritar la Giurgiulești este BERD, de a-l cumpăra statul român și de a-l dezvolta”, a declarat atunci premierul la Digi 24.
Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti (PILG) este amplasat pe secțiunea maritimă a fluviului Dunărea, cu adâncimea disponibilă a apei de până la 7 metri. Portul este capabil să primească atât nave fluviale, cât şi nave maritime.
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
















