Guvernatorul BNM, chemat la RAPORT în Parlament. Ghimpu: „BNM își îndeplinește, mai bine sau mai rău, meseria”
2003
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Dorin Drăguțanu, va merge mâine, 19 februarie, în Parlament unde va fi audiat în legătură cu situația creată pe piața valutară din R. Moldova.
Anunțul a fost făcut după ce deputatul comunist, Oleg Reidman, a solicitat în debutul ședinței Parlamentului de astăzi demiterea lui Drăguțanu. „Să fie chemat de urgență domnul Leonid Talmaci (fostul guvernator al BNM – n.r.) și pus în loc la șefia BNM”, a cerut Reidman.
Socialistul Igor Dodon s-a bucurat că și alți deputați vor demisia lui Drăguțanu, „propunere pe care am făcut-o acum jumătate de an”, și a solicitat instituirea unei comisii parlamentare de anchetă privind situația de pe piața valutară. Propunerea a fost aprobată cu majoritate de voturi și subiectul va fi discutat după chestiunea învestirii Guvernului.
Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, i-a luat apărarea lui Drăguțanu.
„Se spune că guvernatorul BNM este omul PL-ului. Din momentul în care a fost votat în Parlament, acesta nu mai este nici al lui Voronin, nici al lui Ghimpu. Nu BNM este de vină pentru ce se întâmplă pe piața valutară, ci miliardul de dolari furat și scos din țară. BNM își îndeplinește, mai bine sau mai rău, meseria. Leul a început să se deprecieze odată cu embargourile rusești, dle Igor Kremlinovici (Igor Dodon - n.r.). Nu uitați că am nepot bancher și are cine mă consilia”, a spus Ghimpu.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
24.10.2026
03:22
24.10.2026
03:20
24.10.2026
02:36
24.10.2026
02:27
24.10.2026
01:36
24.10.2026
01:12
23.10.2026
23:35
23.10.2026
23:27
23.10.2026
23:00
23.10.2026
21:14
23.10.2026
20:38
23.10.2026
20:31
23.10.2026
19:26
23.10.2026
19:24
23.10.2026
19:23
23.10.2026
19:07
23.10.2026
18:39
23.10.2026
18:34
23.10.2026
18:33
23.10.2026
18:07
23.10.2026
18:02
23.10.2026
17:47
23.10.2026
17:40
23.10.2026
17:36
23.10.2026
16:55
23.10.2026
16:17
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului















