09:12:02 24.04.2024
Stiri

Guvernatorul BNM anunță cifrele! Câte active aveau cele trei bănci falimentare și câți bani au fost recuperați

Economie 05.05.2016 14:20 Vizualizări1774 Autor: Stela Mihailovici


Guvernatorul BNM anunță cifrele! Câte active aveau cele trei bănci falimentare și câți bani au fost recuperați captura video

Cele trei bănci care se află în proces de lichidare: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank aveau în octombrie 2015 active în valoare totală de 1,4 miliarde de lei, iar mai mult de jumătate dintre acestea au fost vândute. Cifrele au fost prezentate astăzi de noul guvernator al Băncii Naționale, Sergiu Cioclea, în cadrul unei conferințe de presă.

După ce le-au fost retrase licențele, băncile au întors statului 369 de milioane de lei, iar după vânzarea unor active au fost recuperate în total 613 milioane de lei.

„S-au făcut studii independente de evaluare a activelor potențial recuperabile. Suma acestor active la data de 16 octombrie 2015 a fost de 1,474 miliarde de lei. Cu referire la procedura de vânzare a activelor, și am văzut niște articole în presă privitor că se vând ieftin niște apartamente, trebuie să vă dați seama că este valoarea de piață care va influența valoarea estimativă a gajului. Dacă sunt apartamente la Bălți sau la Soroca care nu se vând după 20 de licitații, lichidatorul trebuie să găsească un mod de a vinde. La un moment dat, prețul se coboară până când bunul își găsește clientul. Până la urmă, nu toate activele își găsesc cumpărători”, a declarat Cioclea.

Guvernatorul afirmă că unele active ale băncilor falimentare se vând la prețuri foarte bune și chiar mai scump decât se așteptau autoritățile.

„La Comitetul Executiv am văzut dosare unde trebuie să validăm niște vânzări în care erau valori mai mari decât ale gajului. Lchidatorii în aceste cazuri găsesc cumpărători și noi validăm aceste dosare”, a explicat Sergiu Cioclea.

Amintim că fostul ministru al Finanțelor Veaceslav Negruță a criticat anterior guvernanții, pentru că nu au făcut publice datele cu privire la valoarea activelor celor trei bănci aflate în proces de lichidare. Negruță afirma că suma ce a fost trecută la datorie de stat este „umflată” și pusă pe umerii cetățenilor pentru următorii 25 de ani.

Statul urmează să recupereze 13,6 miliarde de lei care au fost oferite anterior sub formă de credite de urgență pentru a salva Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md