Grindeanu propune o comisie de criză în Parlament pentru deblocarea instituțională a României până la instalarea noului guvern
682
Sorin Grindeanu, liderul PSD, a susținut joi o serie de declarații de presă în care a venit cu o nouă propunere politică pentru depășirea blocajului instituțional.
El a anunțat inițiativa înființării unei comisii de criză la nivelul Parlamentului. Această structură specială ar urma să elaboreze amendamentele necesare pentru deblocarea unor probleme urgente ale statului, care nu mai pot fi amânate.
Potrivit liderului PSD, comisia ar trebui să își desfășoare activitatea până la instalarea unui guvern cu puteri depline. În acest fel, susține Grindeanu, ar fi asigurată continuitatea decizională, chiar și în situația actuală de instabilitate politică.
„Având în vedere toate aceste aspecte, și multe alte lucruri urgente care țin de administrarea curentă a țării, lansez o invitație către toate grupurile parlamentare. Propun să înființăm, dacă vreți, o comisie de criză la nivelul Parlamentului care să elaboreze amendamentele necesare pentru deblocarea României și unele dintre ele le-am enumerat mai devreme, în afară de PNRR.
Amendamentele propuse de această comisie de criză vor alcătui, alături de legile din pachetul PNRR, tematica principală pentru a fi susținută în această sesiune extraordinară organizată cât mai curând posibil.
Indiferent de opțiunile politice, cei aleși în Parlament au datoria de a elabora sau de a colabora pentru elaborarea și adoptarea reglementărilor urgente pentru deblocarea funcționării statului și pentru protejarea intereselor celor care i-au votat.
A subliniat că această comisie de criză ar putea să funcționeze în mod normal până la instalarea unui guvern funcțional, cu puteri depline, dar doar dacă și celelalte grupuri parlamentare sunt de acord cu această soluție. „Această comisie de criză ar putea să funcționeze în mod normal, dacă și ceilalți sunt de acord, până la instalarea unui guvern funcțional, cu puteri depline”, a spus Sorin Grindeanu.
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
20.09.2026
06:16
20.09.2026
05:49
20.09.2026
02:48
20.09.2026
00:34
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:23
20.09.2026
00:15
19.09.2026
23:32
19.09.2026
22:29
19.09.2026
20:44
19.09.2026
19:32
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:50
19.09.2026
17:45
19.09.2026
16:20
19.09.2026
15:49
19.09.2026
15:42
19.09.2026
15:02
19.09.2026
14:45
19.09.2026
14:32
19.09.2026
14:18
19.09.2026
13:51
19.09.2026
13:49
19.09.2026
13:33
19.09.2026
13:31
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Ministerul Justiției reafirmă sprijinul pentru modernizarea profesiei notariale, la conferința despre succesiunile transfrontaliere
Horoscopul zilei 15.09.2026
















