03:01:28 25.11.2024
Stiri

Gofman continuă dezvăluirile: Jaful MILIARDULUI nu s-a terminat. Cum se fură acum în R. Moldova?

Anticorupție 12.07.2016 09:47 Vizualizări14154 Autor: Ziarul National
Gofman continuă dezvăluirile: Jaful MILIARDULUI nu s-a terminat. Cum se fură acum în R. Moldova? tv7.md


Fostul șef-adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor din cadrul Centrului Național Anticorupție (CNA), Mihail Gofman, susține că furtul miliardului continuă și astăzi.

Într-o nouă emisiune la TV7, acesta a spus, ieri-seară, prin skype de la Washington, că furtul miliardului a avut loc în trei etape, mai întâi s-au acordat credite neperformante, apoi au fost plasamente interbancare ca, în final, să se ajungă la rezervele valutare ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM).

„Furtul continuă și astăzi”, a spus Gofman, referindu-se la împrumuturile luate de Guvern de la băncile comerciale la o dobândă destul de mare, dar și la faptul că autoritățile încearcă să pună pe umerii cetățenilor datoria către BNM, oferită celor trei bănci implicate în furtul bancar.

Anterior, ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, afirma că aceste împrumuturi s-au ridicat deja la suma de șapte miliarde de lei.

„Aceste împrumuturi tot sunt furt. Dacă banii nu vin de la partenerii externi, ce va face Ministerul Finanțelor? Va merge la BNM să solicite întoarcerea banilor cu tot cu dobânda asta enormă”, a declarat Gofman.

Potrivit acestuia, împrumuturile sunt luate de la „Victoriabank”, „Mondinconbank” și „Moldova Agroindbank” care, afirmă Gofman, sunt controlate de Veaceslav Platon și Vladimir Plahotniuc.

Fostul angajat al CNA a confirmat faptul că „coordonatorul furtului” este omul din anturajul lui Plahotniuc, Serghei Iaralov, iar beneficiarii banilor furați sunt în primul rând Vladimir Plahotniuc, apoi Vlad Filat, Ilan Șor și Veaceslav Platon.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md