Ghimpu le răspunde lui Voronin și Dodon: „Au început să cânte TROMPETELE Kremlinului. Va fi președinte când va zbura PORCUL”
4561
Candidatul Partidului Liberal (PL) la funcția de președinte, Mihai Ghimpu, le răspunde socialistului Igor Dodon, care a anunțat că va interzice unionismul în R. Moldova, și comunistului Vladimir Voronin, care a cerut Comisiei Electorale Centrale excluderea liberalului din cursa electorală.
„Din păcate, în R. Moldova nu sunt partide naționale, ci geopolitice. Unii luptă pentru dreptate, adevăr și bunăstarea oamenilor, iar alții pentru interesul Kremlinului. Vedem că au început să cânte trompetele Moscovei. Unul spune că Ghimpu trebuie scos din cursa electorală, iar altul - că va interzice unionismul. E greu de înțeles acest Dodon. Acum ceva timp spunea că va rupe Acordul de Asociere cu UE și va duce R. Moldova în Uniunea Vamală, iar azi spune că nu este împotriva cursului european, dar va interzice unionismul. Verzi și uscate. Sărăcul se încurcă în toate numai să ajungă președinte”, a declarat Ghimpu astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.
Prin tot ce promovează, la Dodon se vede, potrivit lui Ghimpu, că patria sa este Rusia, dar se declară statalist: „Ce fel de statalist este Dodon, dacă niciodată nu a cerut scoaterea armatei ruse din Transnistria, care e pe teritoriul R. Moldova. Ba mai mult, el a promis federalizarea, lucru ce ar permite aducerea R. Moldovei în brațele Rusiei. Vrea să legalizeze armata Federației Ruse pe teritoriul R. Moldova. Ce statalist este, dacă nu a vorbit despre embargourile impuse de Rusia, despre preșurile la gaze?”.
Potrivit lui Ghimpu, care a anunțat că principalul său proiect politic este Unirea R. Moldova cu România, dacă oamenii vor vota pentru Dodon, atunci s-a terminat cu regimul fără de vize cu UE, cu finanțarea externă, cu limba română și cu alfabetul latin. „De ce nu spune oamenilor că noi fără finanțare externă nu vom putea plăti salariile, pensiile, indemnizațiile? El știa asta foarte bine, dar vrea să ajungă președinte. Vă spun că Dodon va ajunge președinte atunci când va zbura porcul, deoarece ceea ce promovează el nu înseamnă un viitor prosper pentru popor”, a punctat sursa citată.
Liberalul s-a referit și la Voronin, căruia i-a amintit că și Sovietul Suprem al URSS a condamnat Pactul Ribbentrop –Molotov. „Suntem moldoveni – români și-l îndemn pe Voronin să vadă Hotărârea Sovietului Suprem al URSS. Singura soluție pentru noi este Unirea cu România, iar oamenii înțeleg foarte bine acest lucru. Noi optăm pentru integrare europeană, dar avem de parcurs un drum foarte anevoios spre acest obiectiv. Și oficialii europeni se întreabă de ce nu optăm pentru Unirea cu România și automat să fim membri UE și NATO. Fiind membri NATO, vom avea o umbrelă solidă. De ce slugile politicii promovate de Moscova se împotrivesc? Pentru că ei știu că spun adevărul, iar ei cântă în struna Rusiei”.
Pe final, Ghimpu a făcut un apel către cetățenii R. Moldova. „Voronin ca Voronin, e pe ducă din politică, dar nu vă dați votul pentru Dodon, omul Moscovei. Moscova niciodată nu ne-a adus fericirea. Unirea cu România este viitorul nostru. Chiar dacă sunt criticat și de stânga și de dreapta, eu am mers înainte și acum voi pregăti Unirea celor două state românești. Nu mă uit la sondaje, deoarece și în 2010 și în 2014 au fost sondaje, iar oamenii au votat pentru PL. Tot ce apare acum este o manipulare, nimic mai mult. Uniți pentru Unire!”, a conchis candidatul PL la alegerile din 30 octombrie.
26.09.2025
10:30
5460
VIDEO // Ilan Șor a dat COMANDA - rețeaua criminală, finanțată de la Moscova, MOBILIZATĂ să lucreze pentru așa-zisul bloc patriotic al lui Dodon, Tarlev, Vlah și Voronin. Activiștii lui Șor sunt REVOLTAȚI: „Nu voi vota pentru acești pede...”
19.08.2025
11:23
4964
VIDEO // Dodon a DECONSPIRAT Rusia pentru finanțarea cu bani grei a DESTABILIZĂRILOR puse la cale de condamnatul Șor: „Cei 3 000 de dolari sunt plătiți de Rusia, prin intermediul lui Șor”
01.08.2025
10:57
1942
Dodon a început campania de LUSTRUIRE a imaginii lui Plahotniuc? „Nu vor ei să-l aducă acasă, pentru că el e un PERICOL pentru PAS și Maia Sandu. Plahotniuc poate să povestească despre furtul miliardului...”
25.07.2025
12:21
4536
Dodon visează o mare VICTORIE în alegerile parlamentare și aplică o PALMĂ celor din DIASPORĂ: „Să voteze doar cei care se înregistrează prealabil sau veniți acasă, măi copii... Au votat 300 000 de oameni, dar nimeni nu știe... Să vină acasă”
05.02.2025
14:29
3724
Igor Grosu, despre intențiile lui Dodon și Blocului „Alternativa” de a exclude diaspora din viața politică: „Kremlinul și exponenții săi înțeleg că, oricâte voturi ar cumpăra, nu ar putea învinge dorința moldovenilor de a trăi liber și prosper în UE”
17.10.2022
14:37
2680
Rusia ar putea SISTA integral livrările de gaze în R. Moldova, iar Dodon ÎNVINUIEȘTE guvernarea PAS pentru faptul că „Gazprom” ÎNCALCĂ unilateral contractul: „Dacă rămânem fără gaze, nu o să fie nici electricitate”
10.10.2022
18:14
4678
Ministerul Apărării și Autoritatea Aeronautică Civilă au DECIS să NU închidă, deocamdată, spațiul aerian al R. Moldova, după ce trei rachete RUSEȘTI au pătruns ilegal pe teritoriul nostru. Măsuri suplimentare pentru „diminuarea riscurilor”
15.09.2022
10:59
29368
Maia Sandu, mesaj TRANȘAT pentru judecători, procurori, „HOȚII cei mari” și unele „personaje politice” cercetate penal: „Miza e prea mare ca să ne lăsăm învinși de acești dușmani. Sistemul trebuie curățat de URGENȚĂ”
18.10.2021
08:00
51964
Kozak vine la Chișinău, după ce Maia Sandu a IGNORAT îndemnurile lui Dodon să meargă la Moscova și să NEGOCIEZE un nou contract de furnizare a gazelor
05.10.2021
20:49
18963
Voronin vrea să se rupă de Dodon. „Am înțeles că nu se mai dorește FUZIUNEA celor două partide. Cred că nu mai intră COMUNIȘTII în Parlament. Noi suntem mult mai pregătiți, avem instrumente media, președinți de raion, primari…”
13.12.2025
07:28
46
Administrația Biden a întrerupt temporar schimbul de informații cu Israel din cauza conflictului din Gaza
13.12.2025
01:58
354
UE îngheață activele rusești pe termen nelimitat pentru sprijinirea Ucrainei: Planul de 165 miliarde de euro și acordul cu Belgia în prim-plan
13.12.2025
01:35
517
Rusia lovește porturile Odesa și Ciornomorsk: Trei nave turcești avariate în urma atacului
13.12.2025
00:02
496
Zelenski vizitează Kupiansk după recucerirea unor părți strategice de către forțele ucrainene
12.12.2025
23:05
521
Atac ucrainean asupra unei rafinării de petrol din Rusia provoacă suspendarea producției la Slavneft-YANOS
12.12.2025
23:01
508
Ucraina intensifică atacurile asupra platformelor petroliere rusești din Marea Caspică, perturbând producția Moscovei
12.12.2025
22:30
616
Tunel secret la granița Belarus-Polonia: 180 de imigranți trec pe neașteptate granița în Polonia
12.12.2025
22:01
448
Cipru promite sprijin decisiv pentru aderarea Moldovei la UE pe durata președinției Consiliului European
12.12.2025
20:22
611
Schimbări meteorologice semnificative pe 13 decembrie 2025
12.12.2025
20:12
608
Întâlnirile confidențiale dintre FBI și negociatorul Ucrainei cresc tensiunile diplomatice în Occident
12.12.2025
18:21
733
Kremlinul condiționează armistițiul de retragerea trupelor ucrainene din Donbas și pregătește desfășurarea Gărzii Naționale Ruse în regiune
457
Nou centru multifuncțional sprijină persoanele vulnerabile din Copceac cu servicii esențiale
12.12.2025
17:35
624
Judecătorii și procurorii din România denunță abuzurile din justiție, iar ritmul anchetelor anticorupție scade după ridicarea MCV-ului
12.12.2025
15:52
553
Peste jumătate dintre elevii testați în Moldova și-au demonstrat abilitățile digitale avansate la prima evaluare națională
12.12.2025
15:29
623
Republica Moldova și România își unesc forțele pentru a combate criminalitatea organizată transfrontalieră
12.12.2025
15:29
561
13 ani de transformare agricolă în Moldova: Proiectul MAC-P redefinește siguranța alimentară și crește exporturile
12.12.2025
14:46
574
Universitatea din Cahul, pe cale să devină un pol educațional de referință sub umbrela UTM
12.12.2025
14:45
529
CADOURILE tale sunt deja la Port Mall: Moldindconbank și Mastercard aduc surprizele sezonului
12.12.2025
14:25
667
Banca centrală a Rusiei se luptă în instanță cu Euroclear pentru activele rusești blocate, după ce UE decide să folosească fondurile pentru ajutorul Ucrainei
12.12.2025
14:04
522
Vernisajul Vinului 2025: Un an triumfător pentru viticultura moldovenească
12.12.2025
13:28
604
Maia Sandu în Cipru: Republica Moldova pregătită să-și consolideze parcursul european sub Președinția Cipriotă a Consiliului UE
12.12.2025
13:12
570
Chișinău și Skopje își întăresc legăturile europene prin colaborare în viticultură și agricultură
12.12.2025
12:38
712
Directorul secției arheologice a Muzeului Ermitaj, reținut în Polonia la cererea Ucrainei pentru săpături ilegale în Crimeea ocupată și distrugerea patrimoniului cultural
12.12.2025
12:19
513
Modernizarea sectorului manufacturier stimulează creșterea producției industriale în 2025 cu 3%
12.12.2025
11:59
608
Extinderea proiectului de contoare inteligente analizată pentru implementare națională de Ministerul Energiei și PNUD Moldova
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.94
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














