Ghimpu DEZVĂLUIE că Leancă și-a dorit o „funcție supremă” în stat acum câteva săptămâni. Candu a convocat ședința Consiliului Alianței
2938
Liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, care și-a retras ieri semnătura de pe acordul de colaborare cu Partidul Popular European din Moldova (PPEM), condus de Iurie Leancă, nici nu se gândește să îngroape „securea războiului”, în pofida faptului că președintele Parlamentului, Andrian Candu, a convocat pentru mâine ședința Consiliului Alianței pentru a aplana conflictul dintre cei doi politicieni.
„Eu o să vă dezvălui ceva în premieră. Atunci când a semnat acordul de colaborare cu majoritatea parlamentară, Leancă nu-și dorea funcția de președinte al Consiliului parlamentar pentru integrare europeană, dar dorea fotoliul de vicepreședinte al Parlamentului. Noi cu 13 mandate nu avem nicio funcție, dar ei cu doi deputați vor o funcție supremă în stat. A vrut să fie mai mare decât este. Ei doresc ca la nivel central să fie cu noi, iar la nivel local cu socialiștii și cu cei de la „Partidul Nostru”. Așa nu merge. El a fost cel care a vândut pachetul majoritar al statului în Banca de Economii. Dacă nu făcea asta, nu se producea jaful miliardului”, a izbucnit astăzi Ghimpu.
Potrivit liberalului, mâine Andrian Candu a convocat pe neprins de veste ședința Consiliului alianței, dar asta nu înseamnă că PL va renunța la retragerea semnăturii de pe acordul de colaborare cu PPEM. „Eu nu accept că PPEM să facă parte din coaliție. Ei vor chipurile să ne ajute, dar în același timp să spună că nu sunt la guvernare. Să ia doar smântâna. Leancă nu a apreciat acest pas făcut de noi. Eu cu el nici nu discut și nici nu voi discuta. Vorbesc doar cu colegii din alianță. Cum la nivel central să fii cu PL, iar la nivel local cu socialiștii? Asta numai în capul unui simplu președinte poate fi”, a mai spus acesta.
Ieri, Iurie Leancă declara, cu referire la retragerea semnăturii lui Ghimpu de pe acordul de colaborare dintre actuala guvernare și PPEM, că „domnul Ghimpu a demonstrat faptul că nici azi nu a înțeles că acel parteneriat era pentru integrarea europeană, nu pentru promovarea hoțiilor din primăria Chișinău. Dacă dânsul a crezut că acest acord a fost un joc politic pentru anularea referendumului, a făcut corect că și-a retras semnătura când a aflat că nu este așa. PPEM va continua să sprijine cu toată forța integrarea europeană a țării, având convingerea că este singura cale pentru modernizarea Republicii Moldova”.
22.07.2022
17:57
17.04.2020
10:35
15.08.2019
14:35
25.07.2019
15:40
25.07.2019
14:09
19.06.2019
11:19
05.06.2019
21:44
17.05.2019
10:53
05.04.2019
15:14
29.03.2019
13:40
29.03.2019
12:18
28.03.2019
10:33
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
05.11.2026
15:46
05.11.2026
15:33
05.11.2026
15:32
05.11.2026
15:27
05.11.2026
15:10
05.11.2026
14:54
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:48
05.11.2026
14:39
05.11.2026
14:34
05.11.2026
14:27
05.11.2026
14:21
05.11.2026
13:42
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:27
05.11.2026
13:23
05.11.2026
13:19
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
















