Stiri
gov.md
Gest creștinesc al premierului Valeriu Streleț în satul de baștină
Social
29.08.2015
11:31
2222
2222
gov.md
Premierul Valeriu Streleţ a participat ieri, 28 august, la slujba de sfințire a unui set de clopote noi care urmează să fie instalate în Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din satul Ţareuca, raionul Rezina, satul natal al premierului.
Șeful Executivului, care este și unul dintre ctitorii bisericii, a apreciat înalt modul în care oamenii din sat au contribuit financiar la procurarea clopotelor, dar şi la renovarea lăcașului care a început acum doi ani.
„Am reușit împreună cu mai mulți săteni să ridicăm aceste cupole splendide și să aducem clopotele. Trebuie să ne mândrim cu acest lăcaș, deoarece avem nevoie de credință, sinceritate și deschidere în aceste timpuri grele. Mulțumesc tuturor sătenilor care s-au implicat. Este un exemplu demn de urmat în toată țara. Vă doresc sănătate și prosperitate în casele voastre și ale copiilor voștri”, a spus premierul.
Valeriu Streleţ a mai adăugat că sunt multe alte lucruri de făcut atât în Ţareuca, cât şi în toate localitățile țării. Acesta a dat asigurări că va depune eforturi considerabile pentru ca R. Moldova să devină o țară în care toți să se simtă bine.
Șeful Executivului, care este și unul dintre ctitorii bisericii, a apreciat înalt modul în care oamenii din sat au contribuit financiar la procurarea clopotelor, dar şi la renovarea lăcașului care a început acum doi ani.
„Am reușit împreună cu mai mulți săteni să ridicăm aceste cupole splendide și să aducem clopotele. Trebuie să ne mândrim cu acest lăcaș, deoarece avem nevoie de credință, sinceritate și deschidere în aceste timpuri grele. Mulțumesc tuturor sătenilor care s-au implicat. Este un exemplu demn de urmat în toată țara. Vă doresc sănătate și prosperitate în casele voastre și ale copiilor voștri”, a spus premierul.
Valeriu Streleţ a mai adăugat că sunt multe alte lucruri de făcut atât în Ţareuca, cât şi în toate localitățile țării. Acesta a dat asigurări că va depune eforturi considerabile pentru ca R. Moldova să devină o țară în care toți să se simtă bine.
Stiri relevante
07.12.2016
07:30
37458
Detalii din DOSARUL Streleț vs. Dodon. Curtea de Apel a examinat RECURSUL ex-premierului
12.02.2016
09:52
5438
Un nou SCENARIU DIABOLIC ar putea fi pus în aplicare de Plahotniuc
09.02.2016
14:15
3802
Liberal-democrații îi răspund „fanteziei” lui Marian Lupu: Are putere de decizie „practic NULĂ”
19.01.2016
09:38
3275
Cei șapte deputați PLDM, „CAPTIVI”. Valeriu Streleț: „Se vede FRICA în ochii lor”
05.01.2016
16:49
3366
LIVE VIDEO // Prima rundă de negocieri între PLDM, PD, PL şi Grupul Leancă. Ce decizii au fost luate
17.12.2015
11:13
4744
Drăguțanu rămâne guvernator la BNM. Candu: „Cererile pot fi și RETRASE”
03.12.2015
09:39
15568
Ce spune Streleț despre ARESTAREA lui Plahotniuc și o eventuală guvernare cu PD: „E o ruletă rusească”
23.11.2015
17:49
4497
Streleț: „Rămânerea în prezidiul Parlamentului a unei rude a lui Plahotniuc ar însemna că nu s-a schimbat nimic”
18.11.2015
12:07
3200
REACȚIA democraților la precondițiile înaintate de PLDM: „Aceleași pretexte RIDICOLE”
18.11.2015
11:45
3075
„Sunt LOGICE precondițiile înaintate de PLDM. Acum să vedem adevărata față a celor din PL și PPEM”
07.12.2016
07:30
12.02.2016
09:52
09.02.2016
14:15
19.01.2016
09:38
05.01.2016
16:49
17.12.2015
11:13
03.12.2015
09:39
23.11.2015
17:49
18.11.2015
12:07
18.11.2015
11:45
Top stiri
18.10.2026
01:09
581
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
17.10.2026
23:23
671
Vreme schimbătoare în Moldova: 18–24 octombrie
17.10.2026
21:14
1541
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
17.10.2026
20:23
741
FOTO // Amprenta Moldovei pe Moncler, Mercedes și Audi: Industria a crescut cu 7,7%, dar cere mai puțină birocrație. Cum pot deveni fabricile noastre mai competitive pe piața europeană
17.10.2026
20:09
1305
ULTIMA ORĂ // O dronă s-a prăbușit în curtea unui localnic din Otaci: Ce au descoperit polițiștii la fața locului
17.10.2026
20:00
728
Premierul Vasile Tofan, după vizitele la fabrici din Fălești și Ungheni: industria Moldovei poate concura în Europa prin calitate
17.10.2026
19:49
811
Populația de migranți din Europa a crescut cu 67% din 2000; România, printre țările cu cele mai mari avansuri procentuale
17.10.2026
19:15
825
Moldova, pe locul 139 în clasamentul mondial al emisiilor de gaze cu efect de seră în 2025
17.10.2026
18:45
705
MOLDAGROTECH & FARMER 2026 și-a premiat participanții la concursurile „Noutatea Anului” și „Fermier Lider”
17.10.2026
17:11
780
Maia Sandu, la Forumul Minorităților Etnice: respectul pentru identitatea fiecăruia nu se opune apartenenței la Republica Moldova
17.10.2026
12:55
971
Horoscopul zilei 17.10.2026
17.10.2026
11:03
949
Ochelarii Ray-Ban Meta ar fi înregistrat conversații private fără acordul utilizatorilor. Meta spune că a remediat problema
17.10.2026
11:01
1153
Experții îi avertizează pe părinți să nu folosească IA pentru a elimina filigranele de pe fotografiile copiilor
17.10.2026
09:48
866
Planul construirii unui centru de date uriaș în Fenland îi îngrijorează pe localnici
17.10.2026
08:57
890
Spațiul aerian al Republicii Moldova, încălcat de 63 de ori de la începutul anului; 15 incidente, în octombrie
17.10.2026
07:36
1626
Trump suspendă sancțiunile legate de exporturile energetice rusești, pe fondul tensiunilor cu Ucraina
17.10.2026
01:45
1058
Nori și ploi slabe în Republica Moldova pe 17 octombrie
17.10.2026
00:36
1376
Putin acceptă să coopereze pentru livrarea ajutoarelor în orașul ucrainean Oleşkî, după apelul Papei Leon
16.10.2026
23:28
1377
Trump neagă că Casa Albă ar fi impus restricții asupra Starlink în Ucraina: „Nu am fost eu și nu cred că a fost Elon”
16.10.2026
22:30
1213
Republica Moldova promovează dezvoltarea industriei și atragerea investițiilor la forumul de afaceri din Berlin
16.10.2026
22:28
1198
Algoritmii rețelelor sociale îi prind în capcană. Australia vrea un buton de oprire
16.10.2026
21:40
1732
Putin anunță o zonă de securitate în Ucraina, de-a lungul frontierei, pe care Rusia nu o va negocia cu Kievul
16.10.2026
20:40
1137
Zelenski cere UE încă 70 de miliarde de euro pentru susținerea efortului de război în 2027
16.10.2026
20:21
1248
Jamie Miller, interpretul piesei „Babydoll”, spune că colaborarea cu starul din „Off Campus” i-a dat fiori
16.10.2026
20:18
1405
Zelenski a stârnit râsete la Bruxelles după ce a fost întrebat dacă Trump îl face țap ispășitor
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Actualitate
Parteneri
Stiri
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
ANALIZĂ // De ce miza războiului din Ucraina este însăși independența R. Moldova: „Moscova vrea drept de veto asupra viitorului nostru și ar fi o ironie amară ca America să legitimeze principiile imperiale ale Kremlinului, în numele păcii”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri


















