13:27:00 25.04.2024
Stiri

GALERIE FOTO // Vedete despre care s-a zvonit că au murit

Monden 22.08.2016 14:00 Vizualizări2750 Autor: Ziarul National
GALERIE FOTO // Vedete despre care s-a zvonit că au murit sursa: eva.ro


Tom Cruise a murit! Un zvon lansat pe internet declanşează o isterie care durează câteva ore sau chiar zile, până când se dovedeşte că totul a fost o farsă.

În fiecare an apare cel puţin un zvon despre moartea unei celebrităţi, iar milioane de oameni distribuie creduli informaţii false şi neverificate. Dovadă că nu tot ce se scrie pe internet merită citit, cu atât mai puţin crezut, au fost mulţi care au luat de bună şi farsa cu iPhone-ul pe care poţi să-l încarci cu o... ceapă.

Da, exact, cu o ceapă - s-a scris şi aşa ceva! Nu-i de mirare, aşadar, că unii reuşesc să creadă că a murit Angelina Jolie sau Tom Cruise - în jungla imensă a internetului există public pentru orice speculaţie aruncată la repezeală.

Diply.com trece în revistă vedetele pe seama cărora au apărut cele mai ciudate zvonuri despre moartea lor. Despre unii, de pildă Tom Cruise, s-a anunţat de atâtea ori că a murit încât probabil că dacă într-o zi chiar s-ar întâmpla nefastul eveniment, toată lumea ar zice că este încă o farsă.

Tom Cruise „a murit” de vreo 15 ori, face socoteala Diply.com. Ultima oară s-a întâmplat în 2013, când a apărut o ştire falsă care anunţa că a decedat într-un accident de maşină în Australia, după ce actorul a pierdut controlul maşinii în timpul unor filmări.

În 2008 au fost mulţi care au crezut că Miley Cyrus a murit pe platourile de filmare, în timp ce o interpreta pe Hannah Montana. Anul acesta, o altă ştire falsă susţinea că vedeta a fost găsită fără viaţă în vila ei, în urma unei supradoze. Miley a contraatacat imediat, postând pe Instagram o fotografie în care apărea topless.

Macaulay Culkin e abonat fără voia lui la ştiri dubioase în care i se anunţă moartea.

Anul trecut, s-a zvonit că a fost găsit fără suflare în apartamentul său din New York şi imediat a apărut şi o pagină comemorativă de Facebook, intitulată „RIP Macaulay Culkin”, care a strâns aproape un milion de like-uri!
Macaulay s-a amuzat şi a postat mai multe imagini pe Twitter pentru a demonstra că trăieşte.

Un site cunoscut pentru farsele pe care le răspândeşte a anunţat că Angelina Jolie s-a sinucis. De data asta, a împachetat informaţia falsă cu o tentă de credibilitate, scriind că CNN va difuza o înregistrare video în care actriţa îşi lua adio de la familie şi de la fani înainte de a-şi pune capăt zilelor.

Mai toate zvonurile despre moartea vedetelor susţin că acestea au decedat într-un accident de maşină. Nu face excepţie nici Lady Gaga, despre care s-a anunţat că a pierit într-un accident petrecut în Los Angeles. Pe urmă s-a aflat că mai mulţi fani ai lui Justin Bieber ar fi urzit acest zvon, supăraţi că piesele ei erau mai difuzate de posturile de radio decât cele ale idolului lor.

Şi despre Eminem s-a scris că a murit într-un accident auto. Ştirea falsă era însoţită de fotografiile unei maşini distruse, în care chipurile s-ar fi aflat celebrul rapper.
La scurt timp după acest episod, Eminem „a mai murit” o dată: cineva a făcut o pagină pe Facebook în care se anunţa că starul a fost înjunghiat mortal.

Nicolas Cage „a decedat” în timp ce conducea motocicleta noaptea. Deşi nu sună credibil, au fost destui care s-au lăsat duşi de nas când au văzut pe Facebook poza unui sicriu în care, vezi Doamne, se afla trupul actorului. Culmea prostiei, în titlu scria că el a murit în accident de motocicletă, iar în text că şi-a găsit sfârşitul într-un accident de schi.

Toată lumea îl iubeşte pe Tom Hanks, un personaj bonom, foarte plăcut şi un actor fără cusur.

Probabil pe popularitatea lui a mizat cel care a fabricat zvonul că starul a încetat din viaţă. Tragicul eveniment s-ar fi petrecut în timpul unor filmări, când Tom Hanks a căzut de pe o stâncă.
Actorul se afla atunci în Canada şi nu i-a venit să creadă când managerul său l-a sunat şi i-a spus ce zvon circulă.

Russell Crowe „a murit” după ce a căzut într-o escaladă montană. Actorul australian a scris pe Twitter că e o ştire falsă şi toată lumea să stea liniştită. „Nu ştiu cum am ajuns acolo, dar presa nu greşeşte niciodată”, a scris el ironic.

Paris Hilton e o victimă frecventă a „farselor mortale”. Prima oară i s-a întâmplat în 2007, când s-a zvonit că a fost înjunghiată în timp ce se afla în arest, apoi s-a spus că a murit într-un accident auto.

Sursa: eva.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md