Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova 2014. Iată cărțile PREMIATE
4348
Zece burse de creație și 14 premii au fost decernate ieri-seară la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din Moldova, care s-a desfășurat în Sala cu oglinzi a Casei Scriitorilor. Cele mai bune cărți ale anului 2014 au fost premiate într-o atmosferă selectă cu orchestră și scriitori valoroși.
„Al cincilea an la rând acest eveniment are loc într-o exemplară continuitate, fără să se lase umbrit de greutățile cu care se confruntă cultura”, a menționat președintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu.
Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul Ministerului Culturii și a Partidului Liberal Democrat din Moldova, iar liderul acestuia, Vlad Filat, a înmânat două dintre cele mai importante premii.
Este vorba de premiul Opera Omnia, decernat îndrăgitului scriitor Vasile Romanciuc și Premiul de excelență oferit umoristului Efim Tarlapan.
„Noi din păcate, în ultima perioadă, demonstrăm tot mai puțin, dar sper foarte mult să combatem această realitate mai tristă și să începem cât de curând să oferim nu doar mai mult, ci ceea ce trebuie în R. Moldova și aici mă refer, desigur, la o guvernare bună”, a specificat Vlad Filat.
Consiliul Uniunii Scriitorilor a oferit trei Premii Speciale, care au revenit scriitorilor: Maria Șleahtițchi pentru „Romanul anilor 80. Construcție și reprezentare”, Silvia Gotenaschi pentru volumul de poezie „Dramaturgia lucioaselor funii” și Igor Volnițchi pentru romanul „Învață-mă să mor”.
De asemenea, au mai fost acordate două Mențiuni Speciale autorilor Tatiana Țâbuleac pentru volumul de proză scurtă „Fabule moderne” și lui Alexandru Șchendrea pentru romanul „Satul de graniță”.
Cărțile premiante al Uniunii Scriitorilor din R. Moldova au fost selectate de un juriu profesionist, alcătuit din scriitori și critici literari. „Anul literar 2014 este unul bogat, divers, dar în același timp ilustrează o stare de criză a literaturii. Scriitorii sunt rodul societății și a timpului în care trăim”, a remarcat criticul literar Ana Bantoș, președintele juriului.
Astfel la secțiunea Poezie premiul i s-a acordat poetului Mircea V. Ciobanu pentru volumul „Resetare”, apărut la editura „Vinea”, iar la secțiunea Proză, premiul i-a revenit scriitorului Vladimir Beșleagă cu volumul „Voci sau dublul suicid din zona lacurilor”, apărut la editura „Arc”.
La secțiunea Carte de eseu, critică și istorie literară, premiul i-a fost decernat criticului Vitalie Ciobanu pentru volumul „Scribul în grădina fermecată”, editura „Arc”, iar în cadrul secțiunii Carte de publicistică și memorii, premiul i-a revenit scriitorului Gheorghe Erizanu cu volumul „Ce spun cărțile”, apărut la editura „Cartier”.
Premiul pentru Carte de traduceri și traductologie a fost decernat scriitorului Leo Butnaru pentru volumele Osip Mandelstam „Timp ilegal” şi Osip Mandelstam „Soarele negru”, traducere din limba rusă, editura „Tracus Arte”.
Iar la secțiunea Carte pentru copii și tineret, învingător a ieșit scriitorul Marcel Gherman pentru volumul „Cer albastru deasupra Arcadiei”, editura „Prut”.
Pentru Debut, premiul i-a fost decernat tânărului poet Virgil Butnaru cu volumul „Return to innocence”, apărut la Casa de pariuri literare.
În discursurile lor scriitorii au mulțumit juriului. Vitalie Ciobanu și-a îndemnat confrații de condei să scrie pentru că „lumea a ieșit cam prost, ar trebui regândită”, iar debutantul Virgil Butnaru le-a urat membrilor juriului „să fiți tot atât de inspirați când scrieți, precum ați fost când ați jurizat”.
În cadrul Galei Premiilor Uniunii Scriitorilor s-a mai oferit și zece burse literare pentru ca scriitorii să își poată realiza proiectele. Acestea au fost acordate mai multor critici, poeți, publiciști, printre care Adrian Ciubotaru, Irina Nechit, Mihaela Perciun, Ana Rapcea, Nicolae Roibu, Ion Vicol, Dumitru Marian, Ecaterina Negară, Vitalie Răileanu și Nina Josu.
Evenimentul a fost unul de anvergură, iar cărțile premiate, cu siguranță vor intra în topul lecturilor de vară pentru mulți cititori.
14.05.2026
20:57
383
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
16:08
460
Testarea națională la matematică în format digital, extinsă la zeci de mii de elevi din toată țara
14.05.2026
15:35
452
MEC deschide drumul absolvenților de colegii spre universități: credite recunoscute și traseu flexibil de continuare a studiilor
13.05.2026
20:19
745
Vreme mai stabilă și mai senină în Republica Moldova, joi, 14 mai 2026
13.05.2026
17:57
696
Elevii din învățământul profesional tehnic propun 51 de proiecte pentru bugetarea participativă în școli
13.05.2026
17:04
1669
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Spațiul aerian din nordul țării, închis temporar. O dronă lansată de armata lui Putin a traversat R. Moldova de la nord la sud, dispărând de pe radar la Mingir
13.05.2026
15:40
1131
Deconspirarea „CARACATIȚEI” de la Primăria Chișinău. Irina Gutnic, acuzații la adresa lui Ion Ceban: „Este un pericol atât pentru Chișinău, cât și pentru Moldova. Am ales să nu execut ordine politice într-un sistem care produce și acoperă probleme”
13.05.2026
12:48
758
Poliția Republicii Moldova își consolidează cooperarea regională la Adunarea Generală SEPCA de la Sarajevo
13.05.2026
11:20
721
Mai mulți copii vor merge gratuit în taberele de vară în 2026: Guvernul extinde categoriile de beneficiari și bugetul programului
13.05.2026
09:25
677
Profesori de istorie instruiți la Chișinău pentru predarea istoriei și culturii romilor în școli
12.05.2026
20:54
738
Miercuri, 13 mai 2026: răcire ușoară și mai puține ploi în Republica Moldova
15.05.2026
01:22
275
SpaceXAI pierde cercetători-cheie după fuziunea cu xAI, pe fondul presiunii extreme de muncă și al ofertelor rivale din industria AI
14.05.2026
23:22
338
Noua companie a lui Richard Socher vrea să construiască o superinteligență AI care se auto-îmbunătățește fără intervenție umană
14.05.2026
22:57
342
OpenAI ia în calcul să dea în judecată Apple după eșecul integrării ChatGPT în iPhone
14.05.2026
22:44
279
YouTube Shorts și podcasturile video cuceresc sufrageria: 2 miliarde de ore urmărite pe televizoare în fiecare lună
336
Argentina caută sursa focarului de hantavirus de pe nava de croazieră, dar Ushuaia respinge acuzațiile privind „pacientul zero”
14.05.2026
21:10
336
OpenAI recunoaște furt de date interne după compromiterea unor proiecte open source
14.05.2026
20:57
379
Vreme plăcută și mai caldă în Republica Moldova, vineri 15 mai 2026
14.05.2026
20:51
383
Cerebras deschide sezonul IPO 2026: listare uriașă de 5,5 miliarde de dolari și evaluare de 56,4 miliarde
14.05.2026
19:51
426
Maia Sandu consolidează parteneriatele europene: întrevederi la Chișinău cu miniștrii de externe ai Elveției, Norvegiei și Franței
14.05.2026
19:39
392
Spotify adoptă tehnologia video HLS de la Apple pentru podcasturi și deschide creatorilor distribuție și monetizare pe mai multe platforme
14.05.2026
17:49
546
Investigator de spyware demască o amplă operațiune a hackerilor guvernamentali ruși care încearcă să preia conturi Signal
14.05.2026
17:37
496
Un simplu TEST din sânge îți spune cât vei trăi. Ce s-a descoperit despre noul „ceas biologic”
14.05.2026
16:53
505
Liceul de arte „Elena Alistar” din Chișinău, modernizat energetic cu sprijinul partenerilor europeni și al Regatului Norvegiei
14.05.2026
16:48
1517
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Începutul sfârșitului pentru Ceban? Irina Gutnic depune PRIMUL denunț la CNA împotriva primarului general
14.05.2026
16:08
457
Testarea națională la matematică în format digital, extinsă la zeci de mii de elevi din toată țara
14.05.2026
15:35
449
MEC deschide drumul absolvenților de colegii spre universități: credite recunoscute și traseu flexibil de continuare a studiilor
14.05.2026
15:31
494
Dorin Junghietu anunță la Atena: Moldova își modernizează sistemul energetic prin interconectări cu România și dezvoltarea energiei verzi
14.05.2026
14:28
489
Traducătorul tău personal, direct în ureche: 100 de limbi străine accesibile în timp real cu noile căști AI
14.05.2026
14:22
571
Valeriu Chiveri discută cu șeful diplomației norvegiene despre reintegrarea regiunii transnistrene și sprijinul pentru suveranitatea Republicii Moldova
14.05.2026
12:30
669
Ministerul Energiei lansează, alături de partenerii internaționali, un cadru comun pentru securitatea cibernetică în sectorul energetic
14.05.2026
12:16
616
Premierul Alexandru Munteanu cere sprijinul OSCE pentru reintegrarea Republicii Moldova și consolidarea securității regionale
14.05.2026
12:11
657
Adolescent de 14 ani din Anenii Noi, condamnat la peste 5 ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat de 63 de ani și a transmis atacul „live” colegilor
14.05.2026
11:03
695
Lideră locală a fostului Partid „Șor” și secretară a Partidului „Șansă”, deferite justiției pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunilor politice
14.05.2026
09:45
1374
Cine controlează adevărul în era AI: fosta șefă de știri de la Meta vrea să verifice marile modele cu „judecători AI” și experți globali
14.05.2026
07:59
736
Horoscopul zilei 14.05.2026
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.15
1 USD
17.21
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39



Inapoi














