Gaburici a făcut ce n-a îndrăznit niciun prim-ministru al R. Moldova până acum
3522
„Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova, prim-ministrul şi-a asumat conducerea Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective şi noi considerăm că acest fapt va duce la creşterea responsabilităţii atât din partea Guvernului, cât şi din partea Patronatelor şi Sindicatelor, adică a celor care reprezintă interesele salariaţilor”.
Declaraţia îi aparţine președintelui Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM), Oleg Budza, şi a fost făcută săptămâna aceasta în cadrul unei şedinţe a activiştilor şi a membrilor de sindicat din Moldova, dedicată Zilei Sindicalistului – marcată în fiecare an la 7 iunie, eveniment la care a participat şi premierul Chiril Gaburici.
Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul reuniunii s-a vorbit despre măsurile întreprinse de către sindicaliști pentru promovarea principiilor de bază ale modelului social european. Vorbitorii au menţionat că solidaritatea, dezvoltarea dialogului social, realizarea dreptăţii sociale şi demnităţii muncii sunt factori principali ai activităţii sindicale din Republica Moldova. De asemenea, a fost remarcat progresul în dezvoltarea dialogului dintre partenerii sociali şi instituţiile statului.
Prim-ministrul Chiril Gaburici şi-a exprimat, în cadrul şedinţei, convingerea că soluţionarea problemelor enunţate de sindicalişti, dar şi a altor aspecte ce ţin de ameliorarea situaţiei social-economice din ţara noastră este o responsabilitate comună. „Doar prin comunicare, consens şi conlucrare vom reuşi să găsim numitorul comun”, a subliniat Gaburici.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
02.11.2026
11:11
02.11.2026
11:01
02.11.2026
10:46
02.11.2026
09:26
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















