Franța cere din nou Rusiei retragerea trupelor din Transnistria și respectarea integrității teritoriale a Republicii Moldova
1331
Franţa îşi reconfirmă sprijinul pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova şi cere din nou Federaţiei Ruse să îşi retragă trupele staţionate ilegal în regiunea transnistreană, se arată într-un mesaj transmis de Ministerul francez de Externe cu ocazia împlinirii a 34 de ani de la semnarea acordului de încetare a focului care a pus capăt războiului de pe Nistru.
„Cu treizeci şi patru de ani în urmă, acordul de încetare a focului din 21 iulie 1992 a pus capăt războiului de pe Nistru. De atunci, cu încălcarea dreptului internaţional şi a propriilor angajamente, Rusia menţine un contingent militar în regiune. În această zi simbolică, Franţa îşi reafirmă încă o dată sprijinul ferm pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova şi cere Rusiei să îşi retragă trupele staţionate ilegal pe malul stâng al Nistrului şi să susţină cu adevărat procesul de soluţionare paşnică a conflictului transnistrean”, se arată în mesajul Ministerului francez de Externe.
Războiul de pe Nistru a izbucnit în primăvara anului 1992, după autoproclamarea independenţei regiunii transnistrene, şi s-a încheiat la 21 iulie prin semnarea unui acord de încetare a focului. Documentul a fost semnat de preşedinţii de atunci ai Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse, Mircea Snegur, respectiv Boris Elţîn.
Conflictul s-a soldat cu sute de morţi şi mii de răniţi. Regiunea transnistreană a rămas, după acele evenimente, în afara controlului autorităţilor constituţionale de la Chişinău. De atunci şi până astăzi, Rusia continuă să menţină un contingent militar în stânga Nistrului.
Autorităţile de la Chişinău solicită în mod constant evacuarea militarilor ruşi şi a muniţiilor depozitate la Cobasna, precum şi înlocuirea actualei misiuni de menţinere a păcii cu o misiune civilă internaţională. Aceste solicitări sunt ignorate în permanenţă de Moscova, iar prezenţa militară rusă în stânga Nistrului rămâne, astfel, unul dintre principalele subiecte ale dosarului transnistrean.
Recent, ambasadorul agreat al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a declarat că Declaraţia de la Istanbul din 1999 – prin care Rusia s-a angajat să îşi retragă complet trupele şi muniţiile din regiunea transnistreană până la 31 decembrie 2002 – nu ar conţine obligaţii asumate de Moscova, ci doar „intenţii”. Diplomatul a mai sustinut că retragerea militarilor ruşi va fi posibilă doar după soluţionarea conflictului transnistrean în cadrul formatului de negocieri „5+2”, blocat de la începutul invaziei ruse în Ucraina.
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
07.10.2026
01:34
06.10.2026
23:37
06.10.2026
21:56
06.10.2026
21:54
06.10.2026
20:53
06.10.2026
20:11
06.10.2026
19:56
06.10.2026
19:45
06.10.2026
19:02
06.10.2026
18:45
06.10.2026
18:43
06.10.2026
18:08
06.10.2026
17:52
06.10.2026
17:33
06.10.2026
17:22
06.10.2026
17:21
06.10.2026
17:18
06.10.2026
17:14
06.10.2026
17:13
06.10.2026
17:11
06.10.2026
17:08
06.10.2026
17:07
06.10.2026
17:05
06.10.2026
16:34
06.10.2026
15:57
06.10.2026
15:45
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița















