17:03:50 22.11.2024
Stiri

FOTO // Transfugul căruia „nu-i ajungea” salariul de deputat și-a cumpărat apartament de zeci de mii de euro în anul trecut

Politică 21.02.2017 10:40 Vizualizări15147 Autor: Ziarul National
FOTO // Transfugul căruia „nu-i ajungea” salariul de deputat și-a cumpărat apartament de zeci de mii de euro în anul trecut


Fostul deputat comunist, actual membru al coaliției de la guvernare, Sergiu Stati, și-a cumpărat un apartament de peste 100 de metri pătrați într-un bloc situat la hotarul orășelului Durlești cu mun. Chișinău.

Apartamentul lui Stati este în două nivele, cuprinzând etajul trei și mansarda. Blocul a fost construit de „Axa Imobil”, care mai ridică un bloc cu cinci etaje în imediata vecinătate a acestuia. Un manager pe vânzări de la firmă a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că un metru pătrat se vinde cu 620 de euro în blocul aflat în contrucție, iar prețurile sunt mai mari în blocul de alături, dat deja în exploatare.

Prin urmare, Sergiu Stati ar fi trebuit să achite pentru noua locuință cel puțin 62 de mii de euro.



Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, deputatul a confirmat că și-a cumpărat un apartament nou cu suprafața de 103 metri pătrați pentru care ar fi achitat „45 de mii de euro”.



Întrebat din ce surse și-a plătit noua achiziție, ținând cont de faptul că Sergiu Stati
a declarat anterior că „nu-i ajunge salariul de deputat”, când s-a pus problema ca parlamentarii să cedeze din leafă pentru a majora plățile acordate rudelor de gradul întâi ale persoanelor decorate post-mortem cu Ordinul „Ștefan cel Mare”, acesta ne-a spus că a făcut-o din economii și a mai împrumutat de la fratele său.

„Eu am fost 14 ani diplomat, mi-am făcut economii. Am scos la vânzare apartamentul vechi ca să-i întorc datoriile fratelui. Am contract de investiții. Am început să plătesc încă atunci când blocul era la etapa de construcție. Am indicat acest lucru în declarația de avere”, ne-a spus deputatul.

În declarația de avere pentru anul 2015, deputatul Sergiu Stati arată că a avut venituri de peste 213 mii de lei, un apartament de 50,5 metri pătrați pe care l-a cumpărat încă în anul 1997, și a semnat în acel an un contract de investiție pentru un apartament de 90,6 metri pătrați cu valoarea de 44 500 de euro. Când l-a înregistrat pe numele său anul trecut, apartamentul s-a „mărit” până la 103 metri pătrați.

Anterior, fostul său lider de partid, Vladimir Voronin, a declarat că, la începutul anului trecut, Stati mai făcuse o achiziție importantă - un automobil „Skoda Octavia”.

„Lui Serioja Stati nu-i ajung 7 500, dar vrea de 75 de ori mai mult. El a reușit deja să-și cumpere automobil „Skoda Octavia” după ce ne-a trădat. Și-a cumpărat mașina din sărăcia de 7 500 de lei? Vai de capul lui”, a declarat Voronin, sugerând că cei 14 deputați comuniști care au ales să voteze Guvernul condus de democratul Pavel Filip ar fi fost plătiți pentru asta, lucru negat de ultimii.

CITIȚI și Voronin despre cei 14 transfugi care l-au părăsit pentru a vota Guvernul Filip: „Este clar faptul că ei au fost, în mod banal, cumpăraţi. Cumpăraţi cu bani!”

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md