FOTO // Sala de sport a Gimnaziului de la Ivancea, Orhei, RENOVATĂ în cadrul unui proiect susținut de echipa lui Ilan Șor și BRD
1350
Sala de sport a Gimnaziului din Ivancea, raionul Orhei, a fost renovată capital și dotată cu echipament sportiv. Este vorba de o investiție de aproape jumătate de milion de lei, care a fost asigurată de echipa lui Ilan Șor, prin intermediul programului „Diaspora Acasă Reușește” („DAR 3+1”) al Biroului Relații cu Diaspora (BRD), cu suportul Primăriei Ivancea, a Consiliului raional Orhei și a unor agenți economici.
La redeschiderea sălii de sport a participat Boris Ochișor, primarul comunei Ivancea, ales din partea Partidului „ȘOR”. „Important este să beneficiați la maximum de această sală de sport. Copiii să vină în ea nu doar la lecții, ci și după ore, precum și în weekend ca să se antreneze. Când va fi nevoie de renovare, vom găsi bani și pentru asta”, i-a asigurat primarul pe elevi și profesorii gimnaziului, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii parlamentare.
Întrucât mișcarea înseamnă viață, primarul i-a îndemnat pe tineri să facă cât mai mult sport. De asemenea, primarul și elevii au jucat baschet și volei cu mingile nou-nouțe.
Pentru renovarea sălii de sport au fost alocați, în total, 498 de mii de lei. Pentru echipamentul sportiv a fost alocată suma de 82 de mii de lei. Contribuția diasporei în acest proiect a fost de 60 de mii de lei, iar din bugetul Primăriei și cel al gimnaziului a fost alocată suma de 100 de mii lei. Doi agenți economici au oferit 10 mii de lei, Consiliul Raional Orhei - 79 de mii de lei, iar din bugetul de stat a fost alocată suma de 249 de mii de lei.
Din grupul de inițiativă care s-a ocupat de implementarea proiectului au făcut parte profesori și absolvenți ai gimnaziului, reprezentanții agenților economici, ai Consiliului Raional Orhei și ai BRD. Managerul proiectului este Olesea Vremea, care reușit să coordoneze eficient activitatea echipei.
Sursa citată precizează că, recent, în satul Ivancea, echipa lui Ilan Șor a finalizat un proiect de iluminat public stradal. Ulițele localității sunt iluminate de 600 de corpuri de iluminat de tip LED pe o distanță totală de peste 19 kilometri.
05.10.2026
10:40
05.10.2026
10:33
05.10.2026
10:26
05.10.2026
09:59
05.10.2026
09:47
05.10.2026
08:38
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
05.10.2026
10:33
05.10.2026
10:26
05.10.2026
09:59
05.10.2026
09:47
05.10.2026
08:38
05.10.2026
07:06
05.10.2026
05:48
04.10.2026
23:20
04.10.2026
22:18
04.10.2026
19:56
04.10.2026
19:38
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova






















