FOTO // Panoul RUȘINII, în fața Parlamentului
2382
Un „panou al rușinii”, care conține fotografiile mai multor politicieni, a fost adus astăzi în fața Parlamentului R. Moldova. Acțiunea are loc în cadrul Zilelor Libertății Presei și este organizată de către Centrul pentru Jurnalism Indepenedent (CJI), în semn de protest față de tentativele de limitare a libertății de exprimare și acțiunile întreprinse de anumiți politicieni sau alți demnitari care au restricționat activitatea jurnaliștilor pe parcursul anului trecut.
„Am venit cu această acțiune astăzi, în speranța că astfel vom responsabiliza politicienii, funcționarii noștri de stat. Am vrut să le readucem în atenție problemele cu care s-au confruntat jurnaliștii pe parcursul anului trecut. Este vorba în primul rând de accesul limitat la informație și în panoul inamicii presei anul acesta am inclus mai multe cazuri de îngrădire a accesului jurnaliștilor la ședințele publice. Este vorba și de modificarea cadrului legislativ, au fost modificate unele legi, s-au făcut tentative de a modifica alte legi, care dacă vor fi adoptate ar putea eventual să obstrucționeze activitatea presei, în special e vorba de presa online și cenzura pe internet. Și, nu în ultimul rând, e vorba de declarații pe care le-au făcut unii politiceni care, în opinia noastră, vin în contradicție cu principiile unei societăți democratice, or nu poți să declari în același timp că pledezi pentru integrare europeană, că ai valori europene și în același timp să spui că presa din R. Moldova e prea liberă și că ar trebui unele media să fie închise”, a spus directorul CJI, Nadine Gogu.
Pe acest panou se regăsesc numele mai multor politicieni, precum Mihai Ghimpu, Marian Lupu, Pavel Filip, Andrian Candu, Vlad Plahotniuc, Ilan Șor, Alexandru Jizdan, Vlad Filat și Renato Usatîi.
„Noi sperăm să-i responsabilizăm pe politicieni și anul viitor, când vom veni cu un nou panou „Inamicii presei”, dimensiunile vor fi mai mici decât în acest an, pentru că vom avea mai puține cazuri de abuzuri împotriva jurnaliștilor și a mass-media”, a mai spus Nadine Gogu.
Deocamdată, niciun politician sau oficial nu a venit cu o reacție vizavi de acest panou.
„De asta am și organizat această acțiune astăzi și nu săptămâna trecută, pentru că a fost una mai specifică, multă lume a avut vacanță și speram că astăzi cineva dintre politicieni va fi interesat să vadă cine este inclus în panou, eventual poate să facă vreo declarație. Nu sunt astăzi, sperăm că o să fie mâine, pentru că mâine ar trebui să fie ședința Parlamentului și noi vom veni aici”, a mai spus Gogu.
Nici la telefon cei vizați în panou nu au fost mai receptivi. Unii nu ne-au răspuns la telefon, dar alții au declarat că sunt „în ședință” și nu pot vorbi.
Mâine, 12 mai, reprezentanții mass-media vor oragniza un Marș al Solidarității Presei. „Prin această acțiune pașnică vrem să demonstrăm cât de solidari sunt cei care reprezintă breasla jurnalistică, deși activează în redacții diferite, dar și să le reamintim celor de la guvernare că presa nu este țintă a politicienilor”, conchide Nadine Gogu.
12.05.2016
11:44
2249
FOTO // Marș al SOLIDARITĂȚII presei, astăzi, la Chișinău. Candu propune „dialog constructiv”
14.11.2015
12:02
2363
Timofti, către Hollande: „Trebuie să urmeze o REPLICĂ ENERGICĂ și FERMĂ din partea Europei”
15.06.2015
13:58
3182
Presa din România, despre alegerile din R. Moldova: „Două mari orașe de peste Prut, câștigate de doi MILIONARI PENALI”
30.01.2026
10:34
291
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
29.01.2026
20:51
688
Răcire accentuată și trecere la ninsori în Republica Moldova, vineri 30.01.2026
29.01.2026
17:06
610
Republica Moldova lansează prima Olimpiadă Națională de Inteligență Artificială pentru elevi
29.01.2026
16:05
1915
DECIS, ULTIMA ORĂ // Vineri, 30 ianuarie, ziua de muncă va fi redusă cu 2-3 ore din cauza condițiilor meto nefavorabile
29.01.2026
14:20
662
MEC anunță un nou pachet amplu de debirocratizare pentru școli începând cu 2026
28.01.2026
20:52
815
Vreme mai blândă și nori persistenti în Republica Moldova, joi 29.01.2026
28.01.2026
14:39
976
Moldova și Germania, împreună cu UNICEF, extind la nivel național serviciile esențiale pentru copiii moldoveni și refugiați ucraineni
28.01.2026
12:43
806
Cei mai buni tineri luptători ai țării s-au înfruntat la Campionatul Național U-23 de la Chișinău
27.01.2026
21:00
1054
Vreme mai blândă și fără precipitații în Republica Moldova, miercuri, 28 ianuarie 2026
30.01.2026
11:43
0
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
30.01.2026
11:02
79
Rusia lovește Ucraina cu racheta Iskander și 111 drone la scurt timp după ce Trump spune că Putin a promis oprirea atacurilor pentru o săptămână
30.01.2026
10:37
226
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
30.01.2026
10:34
259
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
30.01.2026
08:30
341
Horoscopul zilei 30.01.2026
30.01.2026
06:30
417
Zelenski salută pauza de iarnă a atacurilor anunţată de Trump, dar Moscova refuză să confirme oprirea loviturilor
30.01.2026
02:32
491
Iran amenință cu lovituri imediate asupra bazelor și portavioanelor SUA pe fondul sancțiunilor și tensiunilor cu UE și ONU
29.01.2026
23:29
542
Germania își întărește infrastructurile critice în fața amenințărilor ruse și a sabotajelor interne
29.01.2026
21:22
634
Trump susţine că Putin a acceptat să oprească atacurile asupra Kievului şi altor oraşe ucrainene pentru o săptămână
29.01.2026
20:51
676
Răcire accentuată și trecere la ninsori în Republica Moldova, vineri 30.01.2026
29.01.2026
19:08
775
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la livada modernă Farm-Prod din Olănești, model de afacere pomicolă orientată spre export
29.01.2026
17:51
747
Kievul cere intervenţia SpaceX după ce Rusia este acuzată că foloseşte Starlink pe dronele de atac în Ucraina
29.01.2026
17:47
616
Trupurile celor şapte suporteri PAOK morţi lângă Lugoj, repatriate în Grecia cu avion militar
29.01.2026
17:09
792
Merz: Europa își redobândește respectul de sine, își întărește NATO și respinge intimidarea tarifară a lui Trump
29.01.2026
17:07
848
Şoferul grec drogat şi băut, la volanul microbuzului cu microbişti morţi în accidentul din Timiş
29.01.2026
17:06
602
Republica Moldova lansează prima Olimpiadă Națională de Inteligență Artificială pentru elevi
29.01.2026
16:18
594
Ministerul Agriculturii discută cu procesatorii de fructe și legume extinderea sprijinului de stat și noile măsuri pentru piața produselor autohtone
636
Statul preia complexul petrolier Lukoil de la Aeroportul Internațional Chișinău, după interzicerea activității companiei în domenii strategice
29.01.2026
16:05
1892
DECIS, ULTIMA ORĂ // Vineri, 30 ianuarie, ziua de muncă va fi redusă cu 2-3 ore din cauza condițiilor meto nefavorabile
29.01.2026
15:36
866
Rușii de la Lukoil Moldova s-au CONFORMAT. Activele deținute de companie pe teritoriul Aeroportului Chișinău au revenit în proprietatea statului
29.01.2026
15:33
684
Vicepremierul Osmochescu vizitează fabrica BauTex de la Strășeni, investiție germană de peste 20 milioane de euro care își extinde producția și locurile de muncă în Moldova
29.01.2026
14:28
653
Trump cântărește un atac militar amplu asupra Iranului pentru a forța o schimbare de regim, în timp ce aliații din Golf avertizează asupra riscului de război regional
29.01.2026
14:20
656
MEC anunță un nou pachet amplu de debirocratizare pentru școli începând cu 2026
29.01.2026
13:24
746
Dorin Junghietu anunță noi investiții în eolian și stocarea energiei pentru întărirea securității energetice a Republicii Moldova
29.01.2026
12:54
803
Lukoil îşi cedează activele internaţionale către Carlyle, inclusiv rafinăriile din România, sub presiunea sancţiunilor SUA
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
Rusia lovește Ucraina cu racheta Iskander și 111 drone la scurt timp după ce Trump spune că Putin a promis oprirea atacurilor pentru o săptămână
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
16.85
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39





Inapoi














