FOTO // Guvernul României a RENOVAT a 832-a grădiniță din R. Moldova: „România face ceea ce promite. Am reușit să vă aducem o parte de Europă aici”
Cea de-a 832-a grădiniță, renovată cu bani din grantul acordat de Guvernul României în sumă totală de 26 de milioane de euro pentru reabilitarea instituţiilor preşcolare din Republica Moldova, a fost inaugurată ieri în satul Târnova din raionul Edineț.
Autoritățile de peste Prut au oferit pentru grădinița de la Târnova 2,43 de milioane de lei, primăria locală a adăugat 410 mii de lei și s-a reușit schimbarea acoperişului grădiniţei, instalarea geamurilor şi uşilor noi, renovarea sistemului de încălzire şi a celui de canalizare, au fost renovate blocurile sanitare şi blocul alimentar, s-au instalat cazane pentru prepararea apei calde şi a fost procurat mobilier nou pentru toate cele patru grupe de copii.
Grădiniţa-creşă din satul Târnova şi-a început activitatea în 1986, iar de atunci nu a fost reparată capital niciodată.
La inaugurarea instituției după renovare au participat Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, directoarea adjunctă a Fondului de Investiţii Sociale din Moldova, Liuba Cuzneţova, şi tre deputaţi ai Parlamentului de la Bucureşti, membri ai Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, Bogdan Rodeanu, Daniel Popescu şi Marius Budăi.
„Suntem onorați astăzi să fim aici, în Târnova, o comună foarte tânără, o comunitate cu foarte mulți copii, care pune pe primul loc din câte văd și din câte simțim, educația lor. Suntem onorați să fim aici și să aducem mesajul de bună credință și de ajutor al Guvernului României și al României în sine. Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă și transmitem salutul nostru și semne de încurajare pentru ceea ce va urma pe viitor, sprijin constant și ferm din partea României pentru Republica Moldova”, a declarat la eveniment deputatul Bogdan Rodeanu.
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a punctat că România a făcut ceea ce a promis: „Susţinerea pe care o acordăm Republicii Moldova demonstrează că România face ceea ce promite și a promis că vă va fi alături pe parcursul dvs. european. Dacă nu putem să vă ajutăm să vă integrați mâine în Uniunea Europeană, am reușit să vă aducem o parte de Europă aici, pentru că tot ce s-a făcut în această grădiniţă este la standarde europene”.
Liuba Cuzneţova, directoare adjunctă a Fondului de Investiţii Sociale din Moldova a mulțumit Guvernului României pentru ajutorul acordat R. Moldova și pentru bucuria oferită copiilor, părinților, dar și angajaților din grădinițe.
„Douăzeci și șase de milioane de euro investite în grădinițele noastre au oferit, de fapt, o speranță pentru mii de copii şi părinți, care își duc zilnic copiii la grădiniţă și se bucură de ceea ce văd, de condițiile în care copiii lor vor crește și capătă încredere în viitor. Mulțumesc poporului român, Guvernului României, pentru această donație”, a spus Cuznețova.
Pentru renovarea și dotarea grădinițelor din Republica Moldova, Guvernul României a alocat 26 de milioane de euro prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”, implementat de FISM. În Program au fost incluse 933 de grădiniţe din toate raioanele R. Moldova, iar 832 dintre acestea deja au fost renovate în ultimii doi ani. Numai în în raionul Edineţ, de fondurile alocate din grantul românesc au beneficiat 30 de grădiniţe, suma totală a lucrărilor efectuate şi bunurilor achiziţionate depăşind 14,5 milioane de lei.
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi
DECIS // Românii, inclusiv cetățenii R. Moldova cu pașaport românesc, vor putea călători din 2025 în SUA fără vize: „2,61% – România a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver”