FOTO // EL a CUPRINS-O pe Maia Sandu
2503
edu.gov.md Ore mai interesante, condiții mai bune în școli și mai mult timp liber pentru activitățile preferate. Acestea sunt dorințele exprimate de un grup de copii din clasele primare de la mai multe licee din capitală, care au fost azi în vizită la ministrul Educației, Maia Sandu, anunță un comunicat de presă al ministerului.
Copiii i-au povestit ministrului ce le place și ce nu le place la școală și i-au spus ce ar schimba ei în sistemul de învățământ, dacă ar deveni ministru al educației.
În timp ce unii au spus că ar majora numărul zilelor de vacanță, alții afirmă că vor să studieze cât mai mult.
Un băiețel venit la întâlnire a ținut s-o îmbrățișeze pe Maia Sandu, iar apoi toți copiii i-au repetat gestul.

Potrivit aceleiași surse, copiii au salutat inițiativa Ministerului Educației de a înlocui, de la 1 septembrie 2015, notele din clasele primare cu descriptori și și-au exprimat regretul că nu vor beneficia de această oportunitate.
Maia Sandu i-a informat pe copii că, potrivit prevederilor planului-cadru pentru anul de studii 2015-2016, a fost redusă durata estimată în care elevii din clasele primare trebuie își pregătească temele de acasă. Astfel, timpul alocat pregătirii temelor pentru acasă nu trebuie să depășească o oră.
Ministrul le-a dat asigurări copiilor că toate propunerile înaintate de ei vor fi luate în calcul la elaborarea viitoarelor documente care vizează școala primară.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
14.11.2026
05:46
14.11.2026
05:22
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european




















