Stiri
Ministerul Sănătății
FOTO // Bloc operator nou cu 15 săli chirurgicale, inaugurat la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău: Până la 35 de mii de operații pe an
Actualitate
16.01.2025
16:33
3273
3273
Ministerul Sănătății
Un bloc operator nou cu 15 săli chirurgicale, integrate în premieră cu departamentele de anestezie și terapie intensivă și cel de imagistică, a fost inaugurat joi, 16 ianuarie, la Institutul de Medicină Urgentă din Chișinău.
Aici va avea loc monitorizarea continuă a funcțiilor vitale ale pacienților în perioadele intra și postoperatorii și vizualizarea informaţiilor de la diverse sisteme de investigare - angiografie, rezonanță magnetică, tomografie computerizată, endoscopie - direct în compartimentul steril al sălii.
Potrivit conducerii Ministerului Sănătății, într-o sală de operație vor fi efectuate în medie câte 5 - 6 intervenții chirurgicaleîntr-o în 24 de ore, ajungând până la 35 de mii de operații pe an comparativ cu 31 de mii în prezent.
Blocul operator este dotat cu mese chirurgicale specializate, cu multiple posibilităţi de adaptare poziţională a pacienților - chirurgie generală, chirurgie vertebrală, traumatologie și ortopedie, neurochirurgie, chirurgie oro-maxilo-facială, oftalmologie, urologie, ginecologie, chirurgie toracică, chirurgie endovasculară etc.
Totodată, acesta este echipat cu trei sisteme de ventilare speciale, care asigură sălile de operaţii cu flux de aer laminar, steril, prin filtre Hepa, iar saloanele din Secția anestezie și terapie intensivă cu aer proaspăt.
Sălile de operații și preoperatorii sunt dotate cu mașini performante de anestezie, monitoare cardio-pulmonare, pandante anesteziologice, dulapuri din oțel inoxidabil pentru instrumentar și consumabile, mese pentru instrumente chirurgicale, cărucioare pentru aparataj și anesteziologice etc.
Potrivit Ministerului Sănătății, cele 15 săli chirurgicale dispun de două surse autonome de alimentare cu energie electrică şi reţele proprii de alimentare cu gaze medicale, asigurând condiţii de maximă securitate pentru pacienți.
În sălile de operații, medicii chirurgi și anesteziologi dispun de echipament medical de ultimă generație: aparate moderne, RXTV cu memorie pentru intervenții sub control radiologic, truse de instrumente pentru intervenții chirurgicale laparascopice în sfera chirurgiei generale, traumatologiei, ortopediei și neurochirurgiei, microscoape pentru intervențiile chirurgicale oftalmologice, neurologice sau de chirurgie plastică, etc.
Totodată, în blocul chirurgical sunt 12 paturi pentru trezirea pacienților.
Autoritățile dau asigurări că reconstrucția blocului operator va contribui la micșorarea incidenței bolilor nosocomiale, inclusiv a infecțiilor plăgilor operatorii, infecțiilor urinare, infecțiilor de cateter și a pneumoniilor pentru pacienții intubați.
Reconstrucția și dotarea blocului operator din cadrul IMU au costat peste 177 de milioane de lei, bani achitați din bugetul de stat și cu susținerea Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională (JICA).
Menționăm că la evenimentul de inaugurare a noului bloc operator au participat ministra Sănătății, Ala Nemerenco, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yamada Yoichiro, administrația și personalul medical al Institutului de Medicină Urgentă, administrația Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și directori de spitale.

Stiri relevante
05.10.2026
23:37
106
Prognoza pentru 6–12 octombrie 2026: vreme caldă, apoi ploi
05.10.2026
22:25
302
Posibil focar de ciumă în Siberia: Comisia Europeană monitorizează situația, iar UE are stocuri de antibiotice
05.10.2026
21:15
307
Trump pune scumpirea carburanților pe seama atacurilor Ucrainei asupra Rusiei și exclude războiul din Iran
05.10.2026
20:42
394
Premierul Vasile Tofan a discutat cu trei comisari europeni despre energie, securitate și reforme pentru aderarea Republicii Moldova la UE
05.10.2026
20:30
402
Pentagonul renunță la instrumentele AI ale Anthropic după ce compania a fost declarată risc pentru securitatea națională
05.10.2026
20:18
455
Estonia și-a deschis ambasadă la Chișinău pentru consolidarea relațiilor cu Republica Moldova
05.10.2026
20:17
375
Maia Sandu și ministrul estonian de Externe au discutat la Chișinău despre parcursul european și securitatea regională
05.10.2026
20:07
364
Vasile Tofan, la Bruxelles: Republica Moldova își propune să deschidă negocierile de aderare la UE pe toate capitolele până la sfârșitul anului
05.10.2026
20:01
358
Republica Moldova va primi 157 de milioane de euro din Planul de Creștere după îndeplinirea a 18 angajamente de reformă
05.10.2026
20:00
318
185 de cereri pentru compensarea primelor de asigurare în agricultură, în valoare de 19,64 milioane de lei
05.10.2026
23:37
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
Top stiri
05.10.2026
22:25
239
Posibil focar de ciumă în Siberia: Comisia Europeană monitorizează situația, iar UE are stocuri de antibiotice
05.10.2026
21:15
279
Trump pune scumpirea carburanților pe seama atacurilor Ucrainei asupra Rusiei și exclude războiul din Iran
05.10.2026
20:42
363
Premierul Vasile Tofan a discutat cu trei comisari europeni despre energie, securitate și reforme pentru aderarea Republicii Moldova la UE
05.10.2026
20:30
367
Pentagonul renunță la instrumentele AI ale Anthropic după ce compania a fost declarată risc pentru securitatea națională
05.10.2026
20:18
425
Estonia și-a deschis ambasadă la Chișinău pentru consolidarea relațiilor cu Republica Moldova
05.10.2026
20:17
347
Maia Sandu și ministrul estonian de Externe au discutat la Chișinău despre parcursul european și securitatea regională
05.10.2026
20:07
343
Vasile Tofan, la Bruxelles: Republica Moldova își propune să deschidă negocierile de aderare la UE pe toate capitolele până la sfârșitul anului
05.10.2026
20:01
336
Republica Moldova va primi 157 de milioane de euro din Planul de Creștere după îndeplinirea a 18 angajamente de reformă
05.10.2026
20:00
298
185 de cereri pentru compensarea primelor de asigurare în agricultură, în valoare de 19,64 milioane de lei
05.10.2026
19:38
429
Macron denunță decizia Rusiei de a intensifica atacurile asupra infrastructurii și obiectivelor civile din Ucraina
05.10.2026
19:26
408
Vasile Tofan: Moldova își propune să încheie negocierile de aderare la UE până la începutul anului 2028
05.10.2026
19:21
339
Republica Moldova și Germania stabilesc prioritățile cooperării pentru dezvoltare în perioada 2027–2028
05.10.2026
18:55
473
Proteste în Franța: Un adolescent de 15 ani și-a pierdut mâna, iar un liceu din Paris a fost atacat cu elevii înăuntru
05.10.2026
17:50
452
Mihai Popșoi și Margus Tsahkna au discutat la Chișinău despre sprijinul Estoniei pentru parcursul european al Republicii Moldova
05.10.2026
17:45
385
Managerii școlilor de artă din Moldova au învățat de la colegii din Letonia cum să-și dezvolte instituțiile și să atragă finanțări pentru proiecte
05.10.2026
17:25
550
Zelenski: Cargobot turcesc, scufundat în Marea Neagră după ce a fost lovit de două drone rusești
05.10.2026
17:25
399
Poliția Națională își modernizează sistemul de radiocomunicații TETRA cu echipamente oferite de UE
05.10.2026
16:44
423
Fermierii pot depune cereri pentru sprijinul financiar destinat producției de carne de bovine, ovine, porc, pasăre și iepure
05.10.2026
16:43
534
Şeful BND avertizează: Germania riscă să fie atrasă într-un conflict violent cu Rusia, iar Ucraina se pregăteşte pentru atacuri fără precedent
05.10.2026
16:39
539
Ucraina susține că a doborât pentru prima dată drone rusești cu reacție folosind turele ghidate de inteligență artificială
05.10.2026
16:02
407
70 de liceeni au simulat o ședință parlamentară și au dezbătut reforma școlilor rurale
05.10.2026
16:00
505
Republica Moldova primește a treia tranșă de 157 de milioane de euro de la UE, după îndeplinirea a 18 reforme
05.10.2026
15:58
422
MEC introduce un număr telefonic unic pentru întrebările și sesizările cetățenilor
05.10.2026
15:45
0
Schimbare de gardă la Tiraspol? Cum își construiește Vitali Neagu o imagine politică autonomă pe canalele de Telegram din regiune
05.10.2026
14:34
519
Ucraina rămâne aproape fără locomotive după atacurile rusești asupra căilor ferate
05.10.2026
14:22
479
Lucrările elevilor Școlii de Arte „Mihai Bătrânu” din Dondușeni, expuse la Parlament
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
Actualitate
Parteneri
Stiri
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri