FOTO // Poliția EVACUEAZĂ mașinile parcate neregulamentar în Chișinău
10201
Mai multe mașini parcate neregulamentar în centrul capitalei au fost ridicate astăzi de un evacuator special contractat de Inspectoratul Național de Patrulare (INP).
Potrivit Ulianei Catană de la Serviciul de presă al Inspectoratului Național de Patrulare, poliția nu face nimic altceva decât să îndeplinească o prevedere legală.
„Până acum, acest lucru nu a fost posibil, pentru că nu găseam o mașină de evacuare modernă. Acum, am identificat un agent economic care deține un astfel de evacuator și deja de două săptămâni evacuăm mașini parcate în locuri interzise”, ne-a explicat Catană.
Autoturismele evacuate sunt duse la o parcare auto cu care INP a semnat un contract de colaborare.
„Am selectat parcarea și compania de evacuare a autoturismelor în baza unui concurs. Inspectorii de patrulare au misiunea de a identifica mașinile parcate neregulamentar, apoi ei anunță agentul economic ce evacuează mașina și serviciul 902 pentru ca, în cazul în care șoferul va semnala că i-a fost furată mașina, să fie anunțat că aceasta a fost evacuată”, ne-a mai explicat responsabila de la Serviciul de presă al INP.
Deocamdată, susține șoferul evacuatorului, sunt ridicate mașinile care se află în perimetrul străzilor Vasile Alecsandri și Tighina. Șoferii care au parcat în locurile în care este instalat indicatorul rutier care atenționează că mașinile vor fi evacuate, vor achita o amendă de 200 de lei pentru parcare neregulamentară, taxa pentru evacuare și taxa pentru parcare.
Pe parcursul zilei de ieri, au fost evacuate opt automobile, iar astăzi, deocamdată, trei mașini.





24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
16.10.2026
15:58
16.10.2026
15:17
16.10.2026
14:31
16.10.2026
14:18
16.10.2026
13:56
16.10.2026
13:53
16.10.2026
13:34
16.10.2026
13:23
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















