Fostul ministru al Finanțelor dă ALARMA! Datoriile băncilor falimentare au fost UMFLATE: „Filip n-are voie să pornească „contorul mijloacelor recuperate”
3295
Fostul ministrul al Finanțelor, Veaceslav Negruță, critică dur pe blogul său memorandumul semnat de Guvern cu Banca Națională a Moldovei prin care au fost trecute la datorie internă de stat circa 13,6 miliarde de lei ce au fost oferite anterior celor trei bănci falimentare: Banca de Economii, Unibank și Banca Socială.
Negruță crede că suma este „umflată”, pentru a pune cât mai multă greutate pe umerii cetățenilor în următorii 25 de ani, iar autoritățile nu sunt foarte interesate în recuperarea banilor și atenționează că „șmecherii” se ocupă acum de vânzarea activelor băncilor falimentare.
„Guvernul a semnat un memorandum cu BNM prin care preia gaura de miliarde lei în datorie de stat…Fără o lege specială. Fără ca măcar legea bugetului 2016 să fie adoptată şi să admită legal preluarea acestei datorii crescute (ca pe drojdie) şi calcularea cheltuielilor de deservire.
Ştie cineva la cât sunt evaluate activele băncilor în lichidare? Chiar dacă art. 38/6 (1) din legea instituţiilor financiare zice că „în termen de 3 luni de la data intrării în gestiunea băncii, lichidatorul efectuează inventarierea activelor ei şi transmite Băncii Naţionale o copie de pe opis, care va fi accesibilă permanent publicului”.
Ştie cineva cum şi când vor fi recuperate miliardele scoase din cele trei bănci? Înţelegeţi de ce Filip n-are voie să pornească „contorul mijloacelor recuperate” pe pagina lui de la guvern? Corect: să nu afle lumea cu cât ar trebui să se micşoreze această datorie umflată care i s-a pus în cârcă. Iar mijloacele obţinute cu ţâra din vânzări şi, poate vreo dată, din recuperări, iar sunt în slujba unor şmecheri. Aceloraşi şmecheri”, scrie Negruță.
Fostul ministru al Finanțelor îi sugerează Guvernului să facă public memorandumul semnat cu BNM ca „să știe și lumea ce-i așteaptă”.
„Această guvernare mai uşor pune „pe contor” propriul popor fugărit, însărăcit şi redus la tăcere, pentru următorii 25 de ani, decât ar porni contorul invers al propriei existenţe”, concluzionează Veaceslav Negruță.
636
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
648
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
646
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
637
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
627
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
16.01.2026
18:43
1330
Premierul Munteanu transformă Consiliul Economic într-un parteneriat activ cu mediul de afaceri pentru creștere durabilă și debirocratizare
16.01.2026
17:19
1286
Exporturile Republicii Moldova au crescut cu 4,4% în ianuarie–noiembrie 2025, cu orientare tot mai accentuată spre piața UE
16.01.2026
17:05
1084
Moldova își modernizează rapid sectorul energetic, cu sprijinul UE, pentru securitate și integrare europeană
16.01.2026
11:26
1049
Elveția investește 3,9 milioane de franci pentru integritatea IMM-urilor și reducerea birocrației în Republica Moldova
19.01.2026
20:28
432
Vreme rece și cețuri persistente în Republica Moldova, marți 20.01.2026
19.01.2026
19:20
611
Trump condiționează tarifele pentru Europa de cedarea Groenlandei și le reproșează norvegienilor Premiul Nobel pentru Pace
19.01.2026
18:49
646
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
19.01.2026
18:03
596
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
617
Valeriu Chiveri cere implicare sporită a OSCE în soluționarea problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului
19.01.2026
16:46
628
Brutăria din Colibași își triplează producția de pâine cu ajutorul Programului LEADER și al bugetului de stat
625
Cotele de export ale Moldovei pentru fructe în UE nu sunt epuizate, dă asigurări Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
19.01.2026
14:49
617
Republica Moldova și România accelerează proiectele comune de infrastructură pentru integrarea în rețeaua europeană de transport
608
Premierul Alexandru Munteanu merge la Davos să atragă investiții și parteneriate pentru Republica Moldova
19.01.2026
13:49
588
Lucrările elevilor despre școala incluzivă, expuse la Guvernul Republicii Moldova până la 22 ianuarie
19.01.2026
13:39
630
Românul aflat în trenul care a deraiat în Spania a supraviețuit, după ce legătura video cu familia s-a întrerupt în momentul impactului
19.01.2026
13:37
692
Berlinul își retrage discret trupele din Groenlanda, pe fondul amenințărilor cu taxe vamale ale lui Trump
19.01.2026
13:18
713
Trump îl invită pe Putin în Consiliul Păcii pentru Fâșia Gaza. Kremlinul cere clarificări de la Washington înainte de a decide
658
Maia Sandu și Bajram Begaj, la Chișinău: Moldova și Albania își consolidează parteneriatul pe drumul comun spre Uniunea Europeană
19.01.2026
12:29
600
Maia Sandu găzduiește la Chișinău prima vizită oficială a președintelui Albaniei după peste 20 de ani, cu accent pe parcursul european comun
19.01.2026
10:56
615
Un an de închisoare pentru bărbatul care a lovit un polițist în sediul IP Botanica
19.01.2026
08:37
766
Comandantul armatei ucrainene: Rusia își dublează efortul de război și vrea să ajungă la 1.000 de drone pe zi
19.01.2026
08:23
607
Horoscopul zilei 19.01.2026
19.01.2026
05:32
912
Trump vine cu „forţe masive” la Davos 2026, iar liderii globali pregătesc contraofensiva pentru salvarea ordinii mondiale
19.01.2026
01:08
771
Două trenuri de mare viteză au deraiat în sudul Spaniei: cel puțin zece morți și zeci de răniți grav
18.01.2026
21:54
1059
Maia Sandu, la concertul dedicat vizitei oficiale a președintelui Albaniei la Chișinău
18.01.2026
21:19
1429
Tot mai multe state acceptă invitaţia în „Consiliul pentru Pace” al lui Trump, unde un loc permanent costă un miliard de dolari
18.01.2026
19:55
1375
Cum se EXPLICĂ visul în care îți apare o persoană decedată. Există un mesaj ascuns, pe care nu mulți îl deslușesc
18.01.2026
19:45
871
Irakul încheie retragerea trupelor coaliției SUA din zonele federale, menține doar baza din Kurdistan pentru operațiunile din Siria
Vreme rece și cețuri persistente în Republica Moldova, marți 20.01.2026
Trump condiționează tarifele pentru Europa de cedarea Groenlandei și le reproșează norvegienilor Premiul Nobel pentru Pace
ULTIMA ORĂ // R. Moldova PĂRĂSEȘTE definitiv CSI, o organizație dominată de interesele Moscovei. Mihai Popșoi: „Oficial, R. Moldova nu va mai fi membră CSI"
Dan Perciun discută cu studenții de la „Alexei Mateevici” despre condițiile precare și gândacii din căminul 14 al UTM
1 MDL
1 EUR
19.93
1 USD
17.14
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40





Inapoi














